Pentru a descoperi vechile urme ale strămoșilor geto – daci de cele mai multe ori trebuie să ne pregătim de drum așa cum trebuie, pentru că aceste fortificații sunt amplasate pe înălțimi. Așa este și cazul cetății getice Utidava (jud. Bacău), situată pe dreapta râului Trotuș, la 500 m sud-est de orașul Târgu Ocna. Pornind de la Brad spre Târgu Ocna, în sud, la izvoarele pârâului Strigoiul Olarului, afluent de dreapta al Trotușului, pelerinul călător merge toata ziua cu soarele-n spate. Din această pricină, culmile moi ale Subcarpaților par a se topi în halouri de lumină. Dacă sunteți într-un anotimp favorabil, de undeva de departe, va răzbate cântecul cucului singuratic, iar mierlele se vor auzi parcă de pe altă lume… Pe nesimțite, în timp ce cobori, ținutul începe să se schimbe.
Plaiurile verzi sunt brăzdate de fagi seculari și carpeni, printre care pasc liniștite vite de povară și armăsari pitici, cu coama sură. Din când în când, peisajul se sparge și lasă liber ochiului câte o bisericuță, ce răspândește sunete stinse de clopot întru cinstirea celor ce au fost. În față, orașul strălucește tăcut în târziul dimineții, dincolo de orizont arătându-se pașnic Utidava, ori „Titelca din Poiana Chichidăului”, după cum au botezat-o localnicii. De aici, privirea cuprinde valea largă a Trotușului, între Târgu Ocna și Moinești, care nu poate fi zărită de jos, fiind mascată de culmea piezișă a Pietrosului. Așezarea, datând din secolele I î.Hr. – I d.Hr., a fost construită pe tipologia cetățuilor getice, adică fortificată în primul rând prin poziția ei naturală, ea fiind situată strategic la ieșirea Trotușului în bazinul larg al Oneștilor și având retragerea asigurată spre masivele împădurite ale Carpaților Orientali. Săpăturile arheologice efectuate aici au dus la descoperirea unor locuințe și gropi pentru provizii, și s-a recoltat un bogat material arheologic, constând din mărgele din pastă de sticlă, figurine din lut ars, unelte din fier și o mare cantitate de ceramică lucrată manual (opaițe, vase, borcane) sau la roată (vase cu tub (jilip, țuțuroi) de turnat), strecurători, căni mari și mici, castroane, fructiere etc.).
Prin analogie cu materialele descoperite la Poiana, în cetatea Piroboridava, menționată în „Geografia” lui Ptolemeu, cetățuia „de la Titelca” a fost datată în ultima perioadă a epocii fierului, perioadă ce coincide cu domniile lui Burebista și Decebal. Situarea strategică în apropierea confluenței Oituzului cu Trotușul, cu rol de supraveghere și sprijin pe cea mai importantă cale de circulație dintre gurile Siretului și trecătorile Transilvaniei, l-au determinat pe cercetătorul Alexandru Vulpe să identifice cetățuia getică cu antica Utidava, pomenită și ea în celebra „Geografie” a lui Ptolemeu. Când ajungi, după un drum anevoios, pe locul enigmaticei așezări, lumina parca încremenește. Drumul a fost tocit de ploile miilor de anotimpuri trecute, iară din fala de odinioară pare c-a rămas doar pulbere și gol. Mâna omului a stricat definitiv ceea ce scăpase de urgia cuceritorilor romani. Gropi săpate ici și colo, brazde de pământ răsturnate, pietre dislocate și rostogolite de-a valma… Până și călăuzele de prin partea locului oftează, arătându-ne cu amarnică întristare urmele lăsate de căutătorii de aur. Aceștia au tot căutat marele tezaur ascuns al cetății, pomenit în legende. Se pare totuși că uneori prea multe legende strică… (G.V.G.)
Lasă un răspuns