Mănăstirea Țipova (Republica Moldova) și complexul său rupestru

La Ţipova, pe malul stâncos și abrupt al Nistrului (cca. 95 km nord de Chişinău) se găsește cea mai mare mănăstire rupestră ortodoxă din Moldova, considerată şi una dintre cele mai mari din Europa. Este situată în apropiere de satul Ţipova din raionul Rezina. Complexul mănăstiresc se întinde pe trei nivele numărând mai multe încăperi și trei biserici (Sfânta Cruce – secolele XI-XII; Sfântul Nicolae – secolul XIV și Adormirea Maicii Domnului – secolele XVI-XVIII). Mănăstirea Țipova (de la „a țipa” . „a urla” (de durere; de spaimă), „a da de știre”) este o mănăstire rupestră de călugări din Republica Moldova. Este situată pe malul drept al râului Nistru, mal abrupt unde se află mănăstirea, aflat la o înălțime de 100 de metri față de nivelul apei râului Nistru. Clopotnița, chiliile și celelalte încăperi sunt mai noi, datând din secolul al XIX-lea.

Cele peste 20 de încăperi aflate în subteran comunică între ele prin tuneluri, galerii și scări, încăperea cea mai mare fiind biserica „Adormirii Maicii Domnului”. Întregul complexul mănăstiresc este săpat în calcar. Mănăstirea Țipova este înconjurată de apele râului Nistru și de pârâul Țipova care trecând peste și prin stâncile de calcar formează frumoase cascade, unele dintre acestea ajungând la o înălțime de până la 16 metri. Pe una dintre colinele învecinate complexului rupestru se găsesc vestigiile unei cetăți geto-dacice. Primele încăperi ale complexului monastic au fost construite mai la nord de actuala mănăstire, într-o stâncă, pe deasupra unui mal abrupt. Așezarea bisericuței de la Țipova era una strategică în lupta cu patimile, cât și cu lumea. Astfel, liniștea naturii de aici îi ajuta pe călugări în lucrarea lor duhovnicească, iar prăpastia ce mărginea așezarea îi apăra de atacurile dușmanilor, sau răuvoitorilor. Cu timpul, călugarii s-au mutat mai spre vârful malului abrupt. Probabil cel mai excepțional ansamblu monastic rupestru din Moldova, cel de la Țipova, este considerat și unul dintre cele mai mari din Europa. Acest lucru se datorează faptului că ansamblul este constituit pe mai multe nivele și se întinde pe o suprafață destul de mare, iar pe timpuri, la schiturile mănăstirii de aici se adunau peste 700 de călugări. Sute de chilii călugărești se află în împrejurimi. Comunitatea monahală de aici a fost creată cu mult înainte de fondarea Statului feudal moldovenesc. Se consideră că unele chilii au fost săpate în malul stâncos al Nistrului încă din secolele X-XII. Această mănăstire a stat de strajă la hotar și era un bun semnalizator în cazurile năvălirilor barbare, ce veneau dinspre stepa ucraineană.

Mănăstirea este zidită pe vârful unor stânci abrupte, deschizând o priveliște fermecătoare către lunca fluviului Nistru, fiind situată la 100 de metri deasupra nivelului apei. Mănăstirea Țipova este săpată în rocile calcaroase, iar meșterii populari anonimi ce au lucrat la realizarea sa țineau cont de relieful local, dar se străduiau respecte o compoziție arhitectonică subordonată totuși unei concepții artistice. Impresionează mai ales biserica „Adormirii Maicii Domnului”, care e destul de spațioasă, fiind de tip bazilical și având pereții tencuiți, iar calota semisferică boltită imită cerul. În biserică se află un iconostas și cinci rânduri de icoane din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. După ce vremurile s-au mai liniștit, monahii au ieșit deasupra malului, întemeind schitul cu gospodaria de astăzi, îndeosebi după anul 1756, când pământul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviță mănăstirii Dobrovăț din județul Vaslui. La 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Bartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, i-a reparat chiliile și biserica și a reînceput slujbele în ea. Acest an 1776 este recunoscut drept anul prosperării, când mănăstirea începe să se extindă. Biserica rupestră a fost divizată în mai multe  spații mari, separate prin coloane masive, au fost lărgite căile de acces, dispărând funcția ei primordială, aceea de apărare (și de vestire a primejdiei; „a țipa” – țipova).

Desființarea schitului are loc la anul 1842, când tot pământul îi este luat și trecut în grija mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit mănăstirii vecine Saharna, de care depinde și până astăzi. Se spune că în această sfântă mănăstire domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt s-a cununat cu soția sa Maria Voichița și că spiritul acesteia în forma unei doamne în alb mai poate fi întâlnit în unele nopți întuneacoase. Unele legende mai spun că silueta în alb care apare noaptea ar mai putea fi al fiicei acesteia – Mărușca, care și-a găsit aici locul de odihnă veșnică. O altă legendă mai veche ne spune că prin aceste locuri, lângă cetatea geto-dacă aflată în ruine și-a petrecut ultimii ani din viață cel cunoscut ca Orfeu în mitologia greacă și care a fost înmormântat sub o lespede de piatră chiar la poalele cetății. O altă legenda mută locul acestui mormânt undeva într-o nișă de la poalele cascadei de aici, putând fi recunoscut după o lespede cu șapte găuri, ca semn tainic. Și chiar știrile o confirmă: s-ar fi descoperit un astfel de mormânt antic în apropiere de Țipova. Pe unul din dealurile reliefate de la intrarea în defileul de la Țipova, în perioada antichității (secolele IV-III î.Hr.), se înălța o mândră cetate a geto-dacilor, iar de atunci și până în zilele noastre s-au păstrat bastioanele ei de pe promotoriu.

Peisajul de aici este unul parcă rupt din Rai: liniștea și unduirea apelor Nistrului, stâncile abrupte cu sute de chilii și grote, frumusețea cadrului natural în ansamblul său și vâltoarea minunatelor cascade. Râușorul Țipova, coborând către apele maestuoase ale Nistrului, formează numeroase cascade cu o înălțime de 10-16 metri, care au pus cândva în mișcare pietrele multor mori de apă. Acum cad libere, aruncând în aer puzderie de stropi, spre bucuria turiștilor ce caută asemenea peisaje.

Mănăstirea Țipova, ocrotită de stânca milenară pe care se înalță, a servit moldovenilor secole la rând ca scut de apărare la graniță, în lupta lor aprigă pentru libertate și independență. Mănăstirea-bastion, care a salvat atâtea și atâtea generații de strămoși de robia tătaro-turcească, este o expresie vie a memoriei poporului moldav. Mănăstirea a fost închisă în anul 1949. În anul 1975 mănăstirea a fost luată sub ocrotirea statului. În 1988 „braniștea” Țipova a fost luată în arendă de către Asociația Ecologică – Culturală „Fenix” pentru a se crea aici un impresionant muzeu sub cerul liber. Acum se fac ample lucrări de restaurare. Sălile spațioase din stâncă vor fi în curând transformate în săli de expoziție, unde vor fi prezentate obiecte istorice vechi găsite pe moșiile satelor Țipova, Horodiște, Lalova și Saharna. Zorile noilor vremuri a venit și pentru biserica Mănăstiri Țipova, aceasta fiind redeschisă în anul 1994, iar în prezent funcționând normal. Doamne ajută!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*