„Ne-am eliberat de ruși teritoriile acaparate de ei – și e de ajuns”.

Unii politicieni români considerau că, în 1941, armatele României trebuiau să nu treacă Nistrul. Ion Antonescu a invocat o serie de motive de ce a trebuit de trecut Nistrul. Începând de la onoarea cuvântului dat aliatului Hitler, lupta cu comunismul și terminând cu prognoza negativă, în caz de oprire la Nistru. Iată temerile lui I. Antonescu, exprimate public, față de următoarele reacții negative posibile din partea lui Hitler, în cazul  opririi armatelor române la Nistru: 1. Dezonorare militară; 2. Ocuparea României de către Wehrmacht; 3. Impunerea la conducerea României a unui general filogerman; 4. Ungaria ar fi primit mână liberă la acapararea părții Transilvaniei rămase neanexate la 1940.

La scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie 1941, cu imboldul de a lupta spre răsărit, alături de Wehrmacht, I. Antonescu a dat consimțământul său pe 31 iulie 1941. În scrisoarea de răspuns, I. Antonescu  și-a exprimat  încrederea în „justiția pe care Führerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român și drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpați, de la Dunăre și de la Marea Neagră”.

Putea oare Antonescu să ia de unul singur decizia continuării războiului? Nu. A fost decizia  întregii conduceri a statului român. Mihai I nici nu a protestat împotriva trecerii Nistrului și participării la ofensiva Germaniei împotriva Uniunii Sovietice.

Ce s-ar fi întâmplat, dacă generalul Antonescu ar fi oprit armatele române pe Nistru? Istoria ar fi fost altfel…

Guvernul  României, sub presiunea Germaniei fasciste și a Italiei, la 12 decembrie 1941, a declarat război Statelor Unite ale Americii. Absolut fără rost!  Guvernul român nu a conștientizat ce prostie tragică făcuse. Grivei împotriva leopardului. Mihai I a semnat declarația de război SUA! La 5 iunie 1942, SUA a declarat  război României.

Evoluția  lucrurilor și pierderile reale ale României, în urma a două decizii – continuarea războiului antisovietic ca aliat al Germaniei și declararea de război Statelor Unite ale Americii a avut următoarele consecințe:

1. În bătălia de la Odesa, în timpul asediului între 6 august -16 octombrie 1941, trupele române au pierdut 92.608 de suflete: 17.792 morți, 63.345 răniți și 11.471 dispăruți. Orașul nu s-a predat, Odesa fiind evacuată la ordinul comandantului suprem sovietic…

2. Operând sub comandament german, trupele române au participa la luptele din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului, Stalingrad, toate soldate cu înfrângeri. Pierderile din anul 1941: 130.000 (morți, răniți, dispăruți). Pierderile de la sfârșitul anului 1942 – începutul anului 1943: 182.441 militari (16.566 morți, 67.182 răniți, 98.692 dispăruți). Aceste pierderi au redus considerabil capacitatea combativă a armatei române. Înfrânte, pe capul de pod Cuban și în Crimeea, trupele române au pierdut 39.074 oameni.

3. România devenise ținta bombardamentelor aviației aliaților, mai ales, a americanilor (bombardarea câmpurilor peroliere și a rafinăriei de la Ploiești, care furnizau combustibil Germaniei; bombardarea Bucureștiului etc.). Președintele SUA, F. Roosevelt a susținut ideea capitulării necondiționate a României.

4. România a fost nevoită să alimenteze Germania cu produse industriale, cereale și petrol.

5. Deși a luptat apoi nouă luni împotriva Germaniei, României nu i-a fost recunoscut statutul de țară cobeligerantă antifascistă, ci de țară învnsă, care trebuie să plătească oalele sparte: contribuții de război.

6. Contribuții de război plătite Uniunii Sovietice: 300.000.000 de dolari americani. De fapt, România a plătit de trei ori mai mult.

7. Ocuparea României de Armata Sovietică până în anul 1958.

8. Pe cheltuiala României, 600.000 de militari sovietici din armata de ocupație trebuiau hrăniți, îmbrăcați, încălțați.

9. Administrația militară sovietică, poliția secretă sovietică operau arestări, bătăi, dispariții ale patrioților români.

10. În câteva luni de zile, Uniunea Sovietică a devenit dominantă în economia și finanțele României.

11. Administrația sovietică a exploatat liber resursele României (minereu de uraniu extras de muncitori romăni etc. etc.).

12. Uniunea Sovietică a impus guverne subordinate Moscovei, iar în  posturi-cheie – minoritari etnici antiromâni, care au realizat holocaustul antiromânesc  – fizic și cultural.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*