Verdele de smarald al Mănăstirii Suceviţa

Dacă Mănăstirea Voroneț este celebră pentru culoarea sa albastră, mai sunt și alte mănăstiri moldave ce uimesc prin culori și maniera de pictare prin care au devenit adevărate galerii de artă. Astfel Mănăstirea Suceviţa este şi ea pictată cu o nuanţă deosebită de verde „de smarald”, creată după o formulă necunocută pe care restauratorii nu au reuşit să o reproducă. Totuşi, Suceviţa are una dintre cele mai bine păstrare picturi exterioare dintre bisericile bucovinene. Dacă pe latura de nord este reprezentată „Scara virtuţilor”, fiind impresionantă prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul Iadului, pe restul bisericii au fost pictate vieţile unor sfinţi precum Sfântul Ierarh Nicolae sau Sfântul Mucenic Gheorghe. Interesant este faptul că pe pereţii Mănăstirii Suceviţa şi-au făcut apariţia şi portretele unor mari învăţaţi din Grecia Antică, precum Homer, Sofocle sau Aristotel. Nu se ştiu motivele exacte pentru care aceştia au fost pictaţi pe pereţii bisericii, însă se pare că portretele lor ar fi fost realizate doar în scop educativ. Dacă se pune în balanță și faptul că Bizanțul se afla sub ocupația Imperiului Otoman, iar mănăstirile de la Sfântul Munte Athos se aflau în pericol de a fi desființate, atunci avântul pe care l-a luat construirea de biserici și mănăstiri în Moldova poate avea legătură și cu ideea de a păstra și duce mai departe o zestre culturală ce risca să dispară. Moldova a acționat ca un adevărat Nou Athos, creând un pol de spiritualitate atunci când era mai mare nevoie de el.

Din punct de vedere istoric, Mănăstirea Suceviţa este atestată în anul 1586, construită şi pictată pe cheltuiala familiei de boieri Movilă. Picturile interioare şi exterioare ale acestei mănăstiri se păstrează în forma originală cel mai bine, spre deosebire de cele ale celorlalte biserici. Desenele de pe partea de nord ale tuturor mănăstirilor din această zonă a Moldovei s-au deteriorat din cauza umezelii, mai puţin la Suceviţa, unde pe zidul nordic se vede foarte bine „Scara virtuţilor”, impresionantă prin amploare şi prin contrastul dintre lumea îngerilor şi nenorocirea Iadului. În nici o biserică din România nu sunt reprezentate cu atâta cruzime caznele păcătoşilor în lumea diavolilor (momentul „ruperii formelor vechi”, a spargerii tiparelor de viață, înainte de apariția noilor forme, a noilor viețuitoare). În mod straniu, tocmai această „viziune a Iadului” nu a fost ştearsă de timp, spre luarea aminte…

La Suceviţa se mai aud şi astăzi clopotele originale de pe vremea lui Ierimia Movilă, pe care le-a donat mănăstirii în 1605 şi care se găsesc încă în turnul cel mai masiv, amplasat în partea de nord-vest. După venirea pe tronul Moldovei (1595), acelaşi Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii. Biserica a fost pictată în jurul anului 1595, în buna tradiţie specifică domniei lui Ştefan cel Mare, din a cărei linie conducătoare cei trei fraţi Movilă se considerau a fi descendenţi. Este ultima biserică zugrăvită pe faţade (exterior), cu aproape jumătate de veac după bisericile „surori“ ale Mănăstirilor Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ (biserici unice în lume prin acestă pictură exterioară). Este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, un „testament al artei vechi moldoveneşti“, după cum l-a numit cercetătorul de artă francez Paul Henry. De fapt, pictura murală de la Suceviţa încheie epoca marilor creaţii ale secolul al XVI-lea, reprezentate prin monumentele cu pictură exterioară de la mănăstirile sus-menţionate. În esență, pictura Suceviţei, operă a doi români, zugravii Ion şi fratele său Sofronie, luată în ansamblu, pare o adevărată carte de poveşti. Pictura, care respectă tradiţia perioadei lui Petru Rareş – prima jumătate a sec. al XVI-lea -, îmbracă fiecare centimentru din interiorul lăcaşului de cult. Unele subiecte au influenţe specifice zonei Munteniei, cum este scena din altar, numită „Cortul Mărturiei“. Pictura exterioară a bisericii  din partea răsăriteană, în cele trei abside, desfăşoară un singur, dar uriaş, ansamblu pictural numit „Cinul” („cin” în Evul Mediu = poziție socială înaltă, stare social, ordin preoțesc sau călugăresc, tagmă, sau barcă mică, cu care să plutești pe „valurile vieții”). Ansamblul pictural este împărţit în şapte registre orizontale (a se vedea simbolismul numărului șapte) care ilustreză ierarhiile cereşti şi cele pământeşti: serafimii, îngerii, profeţii, apostolii, episcopii, martirii, pustinicii şi călugării. La extremitatea absidei, pe faţada sudică a bisericii se desfăşoară un alt mare ansamblu pictural care se numeşte „Arborele lui Ieseu” şi reprezintă simbolic genealogia fizică şi spirituală a lui Hristos – strămoşii şi toți cei care i-au proorocit venirea pe pământ. În lucrarea sa „O samă de cuvinte”, cronicarul Ion Neculce povesteşte că „Ieremia Vodă au pus multă avere la mănăstirea Suceviţă într-un beci sub curţile domneşti. Iară după moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Ţara Leşască şi au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Ţara Leşască şi au vinit în Moldova. Care stau tainele şi până astăzi deşarte, unde au fost ace avere”? (Ion Neculce – „Letopiseţul Țării Moldovei”).

La muzeul Mănăstirii Suceviţa se găsește cea mai mare şi preţioasă colecţie de artă medievală din Moldova. Dintre podoabele de preţ pot fi menționate acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată – printre cele mai reuşite portrete laice din epocă – epitaful cu 10.000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă. La toate acestea se adaugă obiecte reprezentative artei medievale din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, reunite cu cele de arhitectură religioasă, monastică, de pictură, sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie. În latura de est a incintei, situată pe locul fostei săli de consiliu, se găseşte o colecţie de broderii, de pe vremea lui Ieremia şi a lui Simion Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle. Portretele celor doi sunt expuse în aceeaşi încăpere, alături de alte exponate, precum un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă. Despre capsula de argint aurit cu părul Elisavetei, soţia lui Ieremia Movilă, se spune că în anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel a fost prinsă de turci şi dusă în robie la Constantinopol. În semn de nemărginită durere, Elisaveta şi-a tăiat părul şi l-a trimis la Suceviţa.

Așa cum odinioară, în antichitate, partea de sus a coloanelor aflate în temple era vopsită cu verde, ca symbol al prioritizării regnului vegetal fără de care nu poate exista regnul animal și cel omenesc, tot astfel s-au gândit a face și zugravii noștri de biserici. Purtând numele de la tribul dacilor suci („a suci” = a întorce, a roti; „lumea asta sucită” – element symbol preluat în coloanele răsucite ale bisericilor), Mănăstirea Sucevița, prin verdele de smarald al picturilor sale se „pierde” în verdele crud al vegetației înconjurătoare. Pentru valoare sa culturală, acestă mănăstire a fost inclusă în anul 1993, pe lista Patrimoniului mondial UNESCO. Merită să îi treceți pragul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*