Al cui proiect este statul R. Moldova ?

În primăvara anului 2003. am fost în vizită acasă la academicianul Ion Borșecvici. Domnia sa mi-a deschis ospitalier ușa apartamentului său de la Botanica, m-a condus în sufragerie. Peretele din stânga al antreului lung era plin de icoane și iconițe, pe poliță stătea un sfeșnic cu trei lumânări, o candelă, atârna tricolorul românesc și un covor-portret al lui Ștefan cel Mare.

Ion Borșevici, originar din satul Dinăuți  de lângă Cernăuți, cu studii pedagoge, făcuse o carieră impresionantă. Născut la 1929, într-o familie simplă, „feciorul de la poalele Carpaților”, cum l-a numit un biograf, în epoca socialistă deveni înalt funcționar de stat. Câteva zile, până la alegerea lui M. Snegur în postul de președinte, I. Borșevici  a stat în scaunul principal al tânărului stat R. Moldova. Pe 27 aprilie 1990, într-o marți, I.Borșevici a prezidat  ședința furtunoasă a legislativului din R. Moldova, în care, ore întregi, deputații  rusolingvi de rea pomină se opuneau cu agresivitate desemnării tricolorului românesc ca drapel de stat. Ședința dramatică a parlamentului era transmisă în direct pe postul de radio. Șoferii moldoveni deschiseseră de dimineață sunetul  postului de radio în saloanele  transportului în comun. Ieșind în stradă din trolebuze și autobuze, moldovenii, căutau cu auzul  vreun pieton cu tranzistorul  pe umăr și îl urmau ca vrăjiti. Așa  am ajuns și eu, după servici, lângă cinematograful „Patria”,  în fața sediului președinției, unde avea loc ședința. Vocea țipată de tenor a lui I. Borșevici, care contrasta  cu capul  lui mare și cu corpul lui masiv, se ridica una și una, până la răgușire. La discursul furios al unui șovin rusolingv, găsea imediat în  contrapondere unul sau doi partizani ai tricolorului.

Când, totuși, a fost votat tricolorul românesc, mi-au dat lacrimile. Câteva sute de oameni adunați lângă „Patria” aplaudau și vociferau. Am ridicat, fluturând buchetul  de lalele roșii, printre lacrimi vedeam cum un omulean urca grăbit pe catargul sediului președinției, cum a desprins bicolorul — drapelul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, cum l-a pus într-o traistă, cum scosese din traista de la șold  și prinsese pe port-drapel mătasea tricoloră veselă. Unduirile maiestuoase ale tricolorului românesc, în înălțimea oficială, purificau  aerul deasupra Moldovei Răsăritene. Aveam atunci ceritudinea unui viitor luminos… Însă nu a fost să fie.

Academicianul Ion Borșevici, autorul unor studii filosofice și sociolingvistice, fusese rectorul Institutului Pedagogic „A. Russo” din Bălți (1967-1975), rectorul Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1975-1992). El a  condus comisia Sovietului Suprem al RSSM, care elaborase — pe timpuri sovietice! – legislația lingvistică cu revenire la grafia latină și nomenclatorul limbilor vorbite pe teritoriul Moldovei (1988-1989).

Ion Borșevici — unul din consilierii lui M. Snegur a fost deputat  din partea Frontului Popular. Cunoștea multe dedesubturi ale vânzolelilor politice de la începuturile derulării proiectului statal R. Moldova.

Stăpânul casei mă servi cu cogniac, sfătuindu-mă să  asociez  cogniacul numai cu bomboanele de nuci în ciocolată  – „Grilaj”. Cea mai reușită îmbinare. Academicianul a adus din camera alăturată  o cutie cu „Grilaj”. Într-adevă, ceva deosebit! Îmi spuse că îi plac materialele mele din revistele „Glasul Națiunii”, „Făclia”, „S.O.S.” și „Literatra și arta”, că ele sunt   făcute în viziune filosofică, cu multe idei noi.”Nu vă supărați că vă spun filosof — eu însumi sunt de formație filosofică”. Mi-a înmânat recenzia la manuscrisul monografiei mele „Istoria gândirii pedagogice în Moldova Epocii „Restructurării”. Era o recenzie favorabilă,  m-a ajutat la editarea cărții (2003). Știam că suferă de diabet zaharat, că are o astenie marcată și obosește repede. L-am rugat să răspundă numai la câteva întrebări. Acceptă.

Care dintre liderii „frontiști” erau agenți ai KGB-ului? Mi-a dat câteva nume sonore ale liderilor Mișcării renașterii naționale. Adăugând diplomatic „așa se vorbea în parlament…”. Cunoștea și pseudonimele de acoperire ale unor  falșil proroci  din fruntea „Mișcării”. Nu vă supărați, am zis, cred că funcționau  și alți lideri moldoveni-agenți de influiență străină, non- kăgăbiști? – „Desigur!”.

Întreb: cine? „Agenții de influiență  apuseană pot fi identificați și fără ajutorul SIS-ului. Îi vedeți și îi identificați de sine stătător. Cine din literați, politicieni, politologi  și ziariști, pentru partizanate anumite  și proslăviri mediatice, se bucură de stimulări materiale din exterior, de granturi, premii, călătorii, sejururi?”.

Întrebare: de ce așa numita undă de renaștere națională din Moldova Răsăriteană a anilor 1988-1991 nu a avut prevederi socio-economice referitor la orânduirea, care urma să fie edificată? Răspunsul: „M-am gândit la acestă temă. Caracterul limitat al acestei unde a fost determinat, în primul rând, de predominarea, în fruntea ei, a lingviștilor, poeților, ziariștilor, istoricilor fără pregătire filosofică și economică”.  „Azi, lucrurile nu merg  așa, cum am visat la începuturi…”.

Întrebai, dacă sunt adevărate spusele lui Ion Țurcanu, martor ocularcar care afirmă că „pentru posturi, liderii-frontiști se mâncau între ei,  precum dulăii  pentru o puiniță”. „Da! A fost mâncătură!”. Ion Borșevici a decedat în vara anului 2011.

P.S. Deja după 25 de ani de la formarea statului   R.Moldova, pe locul de lângă cinematograful „Patria”, unde palpitam la ridicarea tricolorului românesc, erau amplaste, de câteva luni, corturile  protestatarilor. Pe bannerele protestatarilor, postate cât ține lungimea spațiului între  străzile Sfatul Țării și Maria Cebotari, cu litere latine de un metru înălțime, erau scrise cerințele: „Jos oligarhii!”, „Oligarhii — la pușcărie!”, „Vrem statul înapoi!”.

În realitatea actuală, R. Moldova este o formațune statală destinată să fie pradă. De multă vreme. Al cui e proiectul?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*