România a avut a patra flotă a Europei. În 1989 avea 311 de nave „la apă” și încă 80 în construcție

Înainte de 1989 era o reală mândrie să fii marinar. Cu o flotă puternică şi cu navigatori care arborau cu demnitate pavilionul tricolor, ţara noastră avea sute de vapoare pe toate mările şi oceanele globului. În vara lui 1990, Guvernul decide împărţirea societăţii navale în trei companii. Petromin preia 89 de petroliere şi mineraliere. Navrom rămâne cu 103 nave cargou. Romline primeşte 94 de vase specializate, de transport persoane şi containere. Alte 25 de vapoare sunt casate. Acestea fuseseră declarate depăşite chiar înainte de Revoluţie.

Vergil Chițac, contraamiral de flotilă, declara: „Mai mult de 65 la sută din nave aveau vechimea de până în 15 ani. Astăzi, în momentul ăsta în care noi discutăm. 50 la sută din flota mondială, numai 50 la sută, sunt nave de până în 15 ani. Deci cum pot eu să cred că o flotă, care avea, la vremea aceea, 65 la  sută din nave tinere nu putea fi performantă pe piaţa shipping-ului, iar astăzi o flotă care are numai 50 la sută nave tinere este performantă?!” Conducerile companiilor aleg soluţii diferite în încercarea de a face faţă economiei de piaţă. Navrom şi Romline dau navele în locaţie de gestiune. Laurențiu Mironescu, comandant de cursă lungă, spune: „Pentru Navrom şi Romline s-a ales soluţia bareboat-ului, în sensul în care să se externalizeze, practic, managementul, în condiţiile în care Navrom-ul şi Romline-ul s-ar fi plasat ca încasatori de chirie”. Unii dintre chiriaşi au luat credite de la bănci, pentru repararea şi retehnologizarea navelor, care au fost, astfel, gajate cu acordul companiilor de stat.

Adrian Mihălcoiu, din partea Sindicatului Liber al Navigatorilor, ține să menționeze: „Erau şi unele minţi care au găsit din asta o afacere: le reparau pe banii statului, navele erau gajate la Bancorex, banca statului, nava statului, ei au luat banii, parte din ei i-au băgat în reparaţii, reparaţii care, oricum, nu pot fi văzute sau investigate de cineva, ce nivel de piese s-au schimbat, care a fost calitatea lor.” O altă situaţie a fost cea în care navele, lăsate cu tehnologia veche, s-au defectat des, mai ales în porturi străine, iar chiriaşul nu şi-a permis să plătească reparaţiile, condiţii în care cei care le-au reparat le-au sechestrat şi apoi le-au vândut. Au urmat arestări de nave în cascadă, pentru acoperirea datoriilor generate. Andrian Mihai, comandant de cursă lungă, adaugă: „Navele au intrat într-un carusel al datoriilor, au fost arestate în port, au trecut luni, poate chiar şi ani de zile, s-au acumulat aceste datorii, plus salariile echipajelor şi, până la urmă, au fost vândute. De multe ori, sumele respective, care au fost licitate şi obţinute în urma licitaţiilor nu au fost îndestulătoare să acopere întreaga daună şi au urmat alte nave care au fost arestate pentru aceeaşi daună.

Astfel, începând cu anul 1997, companiile Navrom, Romline şi Rolliship au intrat în insolvenţă. Vergil Chițac, contraamiral de flotilă, completează: „Din păcate nu mai avem flotă comercială. Managementul defectuos a făcut ca astăzi să nu mai avem nicio navă sub pavilion românesc.” Doar trei nave româneşti se mai află în Portul Constanţa: cargoul Albatros, aflat acum în posesia Forţelor Navale din MApN, şi două ferry-boat-uri, ale SNCFR. Cele trei vase nu au mai obţinut avizele necesare transporturilor internaţionale şi sunt în conservare. Flota noastră a dispărut între timp, iar o parte din marinari navighează pentru câteva sute de dolari pe vase străine. Din tot ce a fost odată, multora le-au rămas doar câteva amintiri, fixate pe imagini video şi fotografii. Acum, într-o zi de lucru în portul Constanța, totul pare încremenit. Mai nimic nu aminteşte de ceea ce a fost până nu demult Portul Constanţa, al treilea ca mărime în Europa. Pavilionul românesc este ocolit pentru că deduce taxe mari comparativ cu paradisele fiscale de tipul Malta sau Panama. Prezentul arată că marina comercială românească, din punct de vedere al forţei de muncă, se află şi ea în declin. Chiar dacă marinarii români reprezintă două procente din totalul mondial, din 33.500 de navigatori cu brevet, doar 11.250 de români sunt activi pe mările şi oceanele lumii. Puteam spune odată, privind spre largul Mării Negre: „Se văd vapoarele!”. Acum privim tăcuți spre zarea cea albastră…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*