Două obiecte de cult descoperite într-o pădure de lângă Bistriţa

O publicaţie americană dedicată căutătorilor de metale sponsorizată chiar de producătorul de detectoare Garrett, a dedicat o jumătate de pagină în primul număr din 2015 unor obiecte religioase descoperite într-o pădure de lângă Bistriţa. Revista reuneşte în paginile sale descoperiri ale unor obiecte rare şi vechi din întreaga lume. „Două obiecte găsite într-o pădure de lângă oraşul Bistriţa au stârnit interesul diviziei hobby a fabricantului de detectoare Garrett din Statele Unite. Astfel că la pagina 22 a apărut şi numele oraşului Bistriţa, în revista Căutătorilor Garrett – iarna 2015”, spune Daniel Georgiu, căutătorul care a făcut descoperirea.

Obiectele care au stârnit interesul americanilor sunt: un potir de alamă cu motive florale aurite sub formă de nufăr intercalate cu unele cruciforme şi o tăviţă de euharistie. Cele două obiecte religioase sunt fabricate la începutul secolului al XX-lea şi au fost predate în present în custodia Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, care încearcă să afle care le este proveniența. „Giorgiu nu a ştiut ce să creadă când a găsit aceste obiecte religioase în aceeaşi groapă”, scriu cei de la „Garrett Searcher”, care mai spun că bistriţeanul s-a simţit precum cunoscutul personaj de aventuri Indiana Jones, când a descoperit cele două „comori” din secolul al XX-lea.

Georgiu Daniel a mai descoperit zeci de obiecte în ultimii doi ani cu detectorul său de metale. El are are 35 de ani şi lucrează în domeniul IT. Acesta şi-a descoperit hobby-ul detectoriștilor în urmă cu doi ani şi jumătate, fiind motivat de fascinaţia sa pentru „căutătorii de meteoriţi” şi de pasiunea sa pentru istorie. Daniel foloseşte un detector de metale capabil să facă distincţie între diferite tipuri de metale. Locurile nu sunt nici ele alese întâmplător, fiind evitate locurile protejate de lege, dar şi cele unde există situri arheologice. Sunt alese în funcţie de datele istorice ce sunt legate de ele, dar şi de tipul de sol. Cele mai vechi obiecte găsite de către Daniel sunt un vârf de suliţă din fier din perioada medievală ce datează din secolele XIV-XVI, precum şi o pecete a cetăţii Bistriţa, ce datează şi ea din aceeaşi perioadă. Ambele obiecte au ajuns la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*