Pe traseul Autostrăzii Sebeş-Turda a mai ieșit la iveală o aşezare veche de 7.000 de ani: Limba – Oarda de Jos (jud. Alba)

Una dintre cele mai mari aşezări neolitice din Transilvania a fost studiată în județul Alba, odată cu construcţia Autostrăzii Sebeş – Turda. Este vorba despre situl arheologic de la Limba – Oarda de Jos, de lângă Alba Iulia, cel care are o vechime de până la 8.000 de ani şi a permis arheologilor să aducă la lumină câteva mii de obiecte folosite de oameni în epoca de piatră. Doar în ceea ce priveşte categoria de obiecte denumită „idoli” au fost găsite 400 de astfel de obiecte. La acestea se adaugă peste 500 de unelte şi podoabe din os, corn şi scoici, peste 1.000 de unelte şi podoabe din piatră cioplită şi şlefuită, amulete, altare, arme, unelte etc. „Oamenii epocii pietrei nu au fost nici pe departe primitivi sau barbari. Erau oameni cu simţ estetic ieşit din comun. Oameni care avea timp să observe şi să rezoneze cu natura, să aibă sentimente şi trăiri”, spune arheologul Marius Ciută, unul dintre membrii echipei care a realizat activitatea de cercetare arheologică. Istoricii au descoperit o succesiune de situri, ajungând la concluzia că în perioada cea mai dezvoltată a aşezării aici locuiau peste 1.000 de persoane.

O parte dintre obiectele descoperite sunt parte a unei expoziţii deschise la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeş. Cercetările arheologice au însumat o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi, fiind relevate şi cercetate peste 800 de contexte de diferite tipuri şi dimensiuni, aparţinând preponderent epocii neolitice, dar şi complexe aparţinând epocii bronzului, cum ar fi o necropolă de incineraţie compusă din 74 de morminte în urnă, aparţinând culturii Wietenberg, epocii fierului (gropi aparţinând culturii Gáva), epocii romane şi post-romane. Cercetătorii au recuperat o cantitate de circa 5 tone de material arheologic.

Sunt primele comunităţi de oameni de la sud de Dunăre (de ce oare trebuiau să vină de acolo? Avem situri vechi de peste 9.000 de ani aici, la nord de Dunăre – n.a.) care au adus aici creşterea animalelor şi cultivarea primitivă a plantelor. Sunt oameni care produc nu numai mijloace necesare subzistenţei, ci şi cultură şi civilizaţie. Am descoperit artefacte care au anumite destinaţii: altare, obiecte cu semnificaţie simbolică cu conotaţii spirituale, idoli – în epoca neolitică existau anumite credinţe religioase. Centrul era o entitate feminină. Peste 90 la sută din reprezentările umane sunt feminine, făcând aluzie la fecunditate şi fertilitate. Am descoperit numeroase podoabe, amulete. Unele din piatră cioplită şi şlefuită şi unelte şi arme realizate din corn, os şi alte materiale dure de provenineţă animală”, spune Marius Ciută. De asemenea, a fost surprinsă o amenajare ce poate fi interpretată ca fiind un loc public, un spaţiu de adunare a membrilor comunităţii sau un fel de „piaţă centrală” şi o fântână. „Ineditul acestei cercetări arheologice este dat de arhitectura aşezării. Pentru prima dată avem date certe privind dimensiunea aşezării, limitele ei, cum erau acestea, numărul de locuinţe într-un anumit spaţiu dat şi numărul de locuitori ale unei asemenea aşezări. Aşezarea are dimensiuni mult peste ceea ce bănuiam la început”, afirmă Marius Ciută. În cadrul cercetării desfăşurate pe o perioadă de cinci luni, au fost obţinute, însă, foarte multe date şi informaţii noi cu privire la distribuirea spaţială a locuirilor neolitice, la caracteristicile geo-morfologice ale arealului şi implicaţiile evoluţiei acestora asupra locuirilor neolitice, la distribuirea spaţială a sectoarelor cu diverse destinaţii ocupaţionale (spaţii publice, zone de practicare a meşteşugurilor), inclusiv la sistemul de delimitare şi protejare a locuirilor de factorii naturali, cum ar fi sistemul de şanţuri, trei la număr, surprinse pe liniile de nivel ale pantei de deasupra spaţiilor locuite. „Cele peste 350 de figurine antropomorfe, întregi sau fragmentare, la care se adaugă zeci de capace prosopomorfe şi reprezentări plastice antropomorfe în relief, de mari dimensiuni, pe pereţii unor vase ceramice, precum şi zecile de „altăraşe” cu protome antropomorfe sau zoomorfe, ce păstrează uimitor de bine culoarea încrustaţiilor roşii (ocru) şi albe, sunt cele care confirmă o teorie deja enunţată anterior, cu privire la locul şi rolul pe care l-a jucat aşezarea vinčiană de la Limba-Oarda de Jos în cadrul locuirilor vinčiene timpurii de pe Valea Mureşului Mijlociu”, se afirmă într-un studiu publicat de autorii cercetării arheologice în revista „Terra Sebus”, editată de Muzeul din Sebeş. În activitatea de cercetare au mai fost implicaţi Radu Totoianu, Călin Şuteau, Ionuţ-Cosmin Codrea, Elena Beatrice Ciută, Bogdan Bobînă şi Alexandru Bărbat.

Cantitatea şi calitatea materialelor arheologice prelevate, chiar dacă nu a surprins – cercetările anterioare atrăgând atenţia asupra acestui aspect –  a fost una cu adevărat impresionantă, complexele de locuire fiind cele care au oferit un deosebit de bogat material ceramic, litic şi resturi faunistice. Impresionante sunt râşniţele pentru măcinarea cerealelor, sau pentru prepararea pigmenţilor minerali (ocru), de ordinul sutelor (probabil peste 500 de râşniţe întregi şi fragmentare – a se înțelege „mesajul” necesar transmis prin folosirea acestui colorant – ocru (roșu) – ca „preț al sângelui pe bază de fier cu care ne naștem” – „ruperea formelor”, sau „judecata de apoi”), bucraniile de bovidee („Boss Primigenius” şi „Boss Taurus” – pentru că „mergem ca boii la tăiere” („Calea Robilor”) pe traseul acestui timp ce ne-a fost acordat pentru trăire – Vechea Religie Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), dar şi de cervide şi ovicaprine, uneltele din corn şi din os (de ordinul miilor, inclusiv câteva cârlige de pescuit), cantitatea enormă de lame şi aşchii din obsidian şi silex”, se mai afirmă în studiul menţionat. Inventarul special descoperit de arheologi este foarte bogat (idoli, ceramică pictată, obiecte din corn, piatră şi obsidian). Aceste obiecte care vor spori colecţia muzeului din Sebeş şi vor face obiectul unei expoziţii speciale după finalizarea activităţilor de restaurare. Echipa care investighează situl este formată din şase arheologi de la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Muzeul Judeţean de Istorie Baia Mare şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Situl de la Limba a fost descoperit inițial în anul 1944 de un copil din sat şi se află pe malul Mureşului, pe o terasă întinsă, situată într-o poziţie excelentă habitatului uman. Aşezarea neolitică de la Limba-Vărar a intrat de timpuriu în bibliografia de specialitate, fiind cercetată de Dumitru şi Ion Berciu (1944-1947). Ulterior, cercetarea sitului a fost reluată de diverse colective de cercetători de la Alba Iulia. Sectorul „Vărar” reprezintă doar periferia estică a marelui sit arheologic Limba-Oarda de Jos, cu locuiri aparţinând culturii Vinca (5500-4800 î.Hr.). Este contemporan şi echivalent din multe puncte de vedere cu mult mai celebrul sit arheologic de la Tărtăria, unde s-au descoperit celebrele tăbliţe din lut. Situl arheologic de la Limba din punctul „Vărar” este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România  în anul 2010.

Limba este un sat din comuna Ciugud din județul Alba. Între anii 1958-2004 a purtat denumirea oficială de Dumbrava. În anul 2016 satul Limba era declarat ca „satul din Alba, unic în România”, care se gospodăreşte singur, după ideea genială a unor ţărani. Oamenii s-au adunat într-o asociație și îşi fac singuri poduri, repară străzile, biserica şi îşi ajută semenii săraci, „eliminând” în acest fel factorul politic. Prin aceste descoperiri neolitice cu caracter de unicat se confirmă prezența în număr destul de mare a comunităților umane de acum 7000 de ani în zonă, cât și perenitatea acestora de-a lungul timpului. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*