Chiar dacă PRO TV-ul nostru românesc nu este „Showtime Tv” sau „Fox TV”, totuşi caută şi se străduie să ofere seriale decente şi pline de vervă tinerească spectatorilor fideli. Astfel, serialul Tv „Pariu cu viaţa” a adus în distribuţia sa membrii trupei „La-la-band” – această trupă a fost creată de către Media Pro Pictures din peste 19 tineri talentaţi şi selectaţi cu cea mai mare grijă – şi câteva vedete cunoscute şi recunoscute din telenovelele româneşti, dintre care putem menționa: Adela Popescu, Radu Vâlcan, Diana Dumitrescu, Elvira Deatcu şi Radu Gabriel. Ceilalţi actori din „Pariu cu viaţa” sunt: Dorian Popa, Alina Eremia, Sore Mihalache, Cristina Ciobănaşu, Bubu Cernea, Andrei Ştefan, Rafael Tudor, Vlad Gherman, Alexia Talavutis, Monica Odagiu, Costin Cambir, Gloria Melu, Dima Gheorghiţă Trofim, Gabi Ciocan, Bianca Dragomir, Oana Stancu, Andrada Popa, Mihai Mititescu, Sali Levent şi Georgiana. Bufonul clasei a 12-a a Colegiului Naţional de Arte din acest serial TV a fost interpretat de tânărul actor Costin Cambir – cunoscut de către cei apropiaţi, prieteni, colegi şi profesori de la Facultatea de Arte, Specializarea Artele Spectacolului (Actorie) din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti, clasa profesorilor Sanda Manu și Dana Voicu, ca şi „Ochişor”. Surprins în timpul unei şedinţe foto pentru acest serial, el a povestit cum a fost la casting, cum a fost apoi la repetiţii, dar şi cum s-a înţeles cu colegii din serial: „Am mai lucrat în grupuri mari şi diferenţa faţă de alte echipe este că aici marele nostru atu este că suntem foarte uniţi. Am pornit toţi practic de la zero şi cred că asta ne va duce destul de sus, ca să nu zic foarte sus”, a declarat Costin.
Profesoara de muzică Raluca Dumitrescu – interpretată de către actriţa Adela Popescu este „catalizatorul” celor 250 de copii din colegiul în care se întâmplă o parte din acţiunea serialului Tv, iar formaţia „La-La Band” se creează dintr-o idee a acestei profesoare minunate. Spectatorii au fost cuceriţi de faptul că Raluca este profesoara care îi îndeamnă pe copii să îşi urmeze visul şi pentru că aceasta a găsit o altă modalitate de a ţine cursurile, una extrem de plăcută pentru adolescenţi.
Costin Cambir, născut pe 02. 04. 1987 în Bucureşti, ne spune cum este viaţa pentru el în acest moment: „Frumoasă şi fabuloasă când echipa mea preferată, Dinamo, câştigă vreun meci!”. De câțiva ani buni, tânărul actor nu ratează, din galerie, nici o confruntare pe teren a „câinilor roşii”. În plus, la fiecare început de sezon, îşi achiziţionează un fular nou cu însemnele clubului de fotbal, aşa că în prezent se laudă cu o colecţie numeroasă. În anul 2008 Costin a absolvit Facultatea de Teatru la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti – și pentru că setea sa de cunoaștere nu se epuizase – în anul 2009 a absolvit și Facultatea de Teatru şi în cadrul Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti (clasa profesor Doru Ana). Prima dată, Costin Cambir a dat admitere la teatru din întâmplare. „Nici nu ştiam că există o facultate de actorie. Eram în tabără la Năvodari, iar seara jucam mima alături de colegii mei. Şi o doamnă profesoară mi-a spus că aş fi bun ca actor”, îşi aminteşte el. I-a urmat sfaturile şi a intrat la prima facultate. După un an, a pus pariu cu prietenii lui că va fi admis şi la stat. A reuşit cu nota 10.
Cât priveşte televiziunea, acest serial nu este primul în care a fost distribuit. El a mai jucat şi în serialul de comedie „Arestat la domiciliu” de la Pro Tv. Totul a început într-o zi, când a fost chemat la casting şi, la ora la care trebuia să fi fost deja văzut de producătorii din Buftea, abia termina filmările la un scurt-metraj studenţesc. „Am luat autobuzul 282 până la Domenii, am mers pe jos până la Chibrit şi de acolo am luat microbuzul până în Buftea”, îşi aminteşte el. „Am alergat destul de mult de unde m-a lăsat microbuzul şi până unde trebuia să dau proba şi, cînd am apărut eu, i-a pufnit râsul pe toţi. Eram atât de agitat încât cred că aşa i-am convins să mă accepte pentru rolul Luca Dumitru”. Personajul pe care l-a interpretat Costin Cambir a fost un elev în clasa a IX-a, tocilar, pus tot timpul la punct de sora lui, Raluca, şi îndrăgostit de… Martina tocilara. Astfel, în perioada 2011-2012, el apare în toate cele 31 de episoade ale serialului „Pariu cu viața”, interpretând personajul Răzvan Oprea. În realitate, Costin nu are nici o legătură cu toceala. Pe lângă cele două facultăţi pe care le-a urmat cu succes, este pasionat de chitara electrică. În urmă cu ceva timp l-a văzut în concert pe maestrul Adi Manolovici. Ulterior, a intrat la „Academia de rock”, pe care acesta o conduce. Acolo, a început să afle tainele muzicii instrumentale. „Am nevoie de cinci ore de studiu zilnic ca să ajung la performanţă. Uneori le ratez, dar recuperez sâmbăta şi duminica. Pot să repet oriunde, şi într-o sală de aşteptare. Oricum, nu aude nimeni. Ca să se bucure şi altcineva de muzica mea ar trebui să aduc după mine şi amplificatorul”. Dacă în lumea serialelor TV Costin Cambir a început să devină cunoscut, iată că şi în lumea specială a teatrului s-a dovedit destul de prezent. El a fost distribuit la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” în spectacolul „Vânătoarea de balene” şi la Teatrul Masca în „Statuia libertăţii”. În afară de colaborările cu teatrele bucureştene, tânărul nostru absolvent a jucat câțiva ani buni la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgovişte, în spectacolele: „…şi apoi am devenit bărbat” (2010), „Amorul medic” (2010), „Fata babei şi fata moşneagului” (regia şi scenografia Dan Ţopa (2010); ca actor-păpușar la Teatrul Pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu” din Târgovişte), „Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” (2010), „102 virgulă 7” (2010). Mai putem menţiona spectacolele „Cântăreaţa cheală” şi „Mofturi la Union” (premiere la UNATC), „Fuse-şi mă?…Fusei bă!”, „Noaptea de ajun”, „Noduri, semne, gânduri şi… noi”, „Welcom to Romania” (2008) la Teatrul pentru copii şi tineret „Mihai Popescu” şi „Melancolie” la Teatrul Arca.
Costin Cambir apare în distribuția unor filme artistice, precum „The Hollywouldn’ts” (2016; personaj: Dimitri card player); „Palatul Pionierilor” (2015; personaj: Mihnea Popescu); „Spitalul de demență” (2013; rol: Laur; Media Pro); „Weekend cu mama” (2009; personaj: Bila Pacient); „Arestat la domiciliu” (2008; TV Series; personaj: Luca Dumitru). Apare și în reclame televizate, precum „Lays Chips” (2012; rol: The funny gay; producător Pepsi Cola); „Bere Ciucaș” (2011; rol: Câștigătorul); Bere Timișoreana” (2008; rol: Suporterul), etc.
Pentru că simte chemarea depărtărilor și al studiului aprofundat, în anul 2014 îl regăsim pe Costin Cambir peste ocean, la Hollywood – L.A. (U.S.A.), în cadrul școlii de actorie „Ivana Chubbuck Mandragora Movies – Acting Studio Master Class”, la clasa profesor David Lipper, unde timp de un an urmează un curs de specializare. În prezent se află la Londra unde urmează cursurile școlii „Identity School of Acting” (IDSAI), patronată de Letiția Wright, aceasta fiind cea mai importantă și cea mai reușită școală dramatică din Marea Britanie, la ora actuală. Fondată în 2003 de către actorul Femi Oguns, acestă școală de teatru a fost formată ca răspuns la nevoia unei unități care reflectă și îngrijește actorii proveniți dintr-o societate multiculturală.
Nu ştiu dacă ați fost un fan al serialului „Pariu cu viaţa” de la Pro TV, dar știu că tânărul actor Costin Cambir, cel ce a jucat în acest serial, chiar a pus un pariu cu viața: dorește să fie un actor adevărat în această societate multinațională și multiculturală în care ne aflăm astăzi cu toții. Noi îi urăm din tot sufletul: Multă Baftă!
Lasă un răspuns