Notes…

Lenin scria intr-o lucrare că socialismul nu e ceva static, clar conturat și definit, ci o mişcare. Citez, din memorie: Cum va arăta ţara, când va atinge forme socialiste dezvoltate – nu ştiu. Deci, V. Lenin nu era dogmatic. Lăsa la discreția gândirii creative a urmașilor selectarea formelor socialiste, în funcție de sarcinile epocii traversate.

*

Gorbaciov, ridicat pe scară birocratică de parid, în vârf, era un personaj hapsân, semidoct, iresponsabil, lipsit de capacitatea creativă de construcție statală, în funcție de epocă! Acest impostor Gorby se exprima întortocheat – plutind pe apele demagogiei. Adesea agramat.  El  punea  accente incorecte, spre exemplu, în loc de  mâșlenie (gândire) zicea, ani de zile, mâșlenie.

*

Lozinca „Socialism cu faţă umană” – mostră de demagogie a brigăzii gorbacioviste. Nu instrumentul să fie uman, ci sistemul social, construit de mișcarea socialistă, să fie tot mai uman.

*

Altă mostră de demagogie gorbacioviană: „Больше демократии!” („Mai multă democraţie!”). Democraţie ar fi însemnat trecerea puterii reale la Consiliile deputaţilor, însîă Gorby nu dorea acest lucru. Separarea puterilor în statul de drept, transparenţa, libertatea de opinie şi, principalul – responsabilitatea puterii faţă de popor! Chestiile acestea lipsind, ele nu pot fi „mai multe”.

*

Puncte nodale ale istoriei. Cu bifurcaţii posibile. Constituie o noţiune sociologică relativ nouă. Acolo, în punctele nodale, există potenţiale de evoluţie diferită, precum în faţa voinicului din poveste, aflat la răscruce de drumuri. Ultima epocă sovietică conţinea potenţialul a trei variante de mers istoric: 1. varianta perfecţionării setului socialist de dezvoltare; 2. varianta numită „noul autoritarism”, pe care mergea China – din anul 1979; 3. varianta intrării în capitalismul de tip colonial, subordonat intereselor străine poporului. Gorbaciov a ales ultima variantă, prostind populaţia cu minciunile despre „socialismul cu faţă umană”, „socialismul cu economie de piaţă”.

*

Atât de superficială şi uşuratică era atitudinea populației faţă de manipulaţiile psihologice din cadrul Războiului Rece! Nu avea imunitate deloc. Nu a fost învăţată să deosebească adevărul de minciună. Instituţii specializate în dezinformare: staţiile de radio „Europa liberă”, „Vocea Americii”. Reţeta lor: amestecul de informaţie veridică cu insinuări, manipulaţii.

*

Producerea masivă de către serviiciile specicale a bancurilor. În prezent, clicile conducătoare sunt mai rele, decât pe timpurile sovietice. Iar bancuri despre ele aproape că nu-s… De ce?

*

Ultima epocă sovietică, anii 1985-1991, era caracterizată prin absenţa unei orientări politice deslușite. Pescuitul în ape tulburi.

*

I. Turghenev, pare-se, spunea: o epocă istorică este precedată de o epocă literară. Ar fi interesant de făcut analiza literar-sociologică a literaturii anilor 1985-1991, profund marcate de nihilism liberal chiorâtor, de trecerea de la atacurile asupra istoriei sovietice la atacurile asupra Partidului Comunist, apoi, fără analize lucide nepărtinitoare – asupra modelului socialist. Nomenclatura dogmatică, făţarnică, hapsână, degradată îi răzbise pe toţi până la iritare. Această iritare, stropită cu balele manipilaţiilor Războilui Rece, a exclus antica cerinţă faţă de cei ce judecă – fără ură şi părtinire.

*

Iritarea populației era stimulată de reportajele ecocogice îngrijorătoare. De reportajele despre catastrofa atomică de la Cernobâl (1986). De criza alimentară. De la un timp, și în România era o criză alimentară artificială. O rețetă comună, pentru a înfuria populația.

*

S-a scris mult despre „petele albe” din istoria sovietică, constatându-se „imprevizibilitatea trecutului”. Prezentat de ruso-sovietici cu retuşări, falsuri, „pete albe”. Deja sociologul F.Engels, în secolul al XIX-lea, scria despre prudenţa necesară lecturii statisticilor ruso-ţariste, ele fiind pline de falsuri.

*

Demascatorii liberali a anumitor falsuri statistice şi istorice sovietice afirmau că acestea ar fi doar de nărav comunist… Creând alte falsuri, liberale. Multe abordări ale sovieticilor erau, totuși, adecvate-realiste.

*

Ziariştii ruşi din timpul ţarismului numeau fără perdea  fenomenele coloniale din imperiu. Cuceririle coloniale ruseşti erau numite cuceriri coloniale (de exemplu, cele din Asia). Pe când ruso-sovieticii le numeau eliberări. Ori alipiri. Rușii sovietici și post-sovietici ascundeau și ascund cu grijă crescută  caracterul imperial-expansionist al statului ruso-sovietic. Statul sovietic continua politica expansionistă a ţarismului. Statul rus nu poate să nu fie imperialist-expansionist – state mari europene non-expansioniste nu există!

*

Tema rusificării forţate şi a înghesuirii grosolane a limbilor popoarelor de la periferiile Imperiului rus. O temă dureroasă, cu adevărat dramatică. În anii „perestroicii” târzii, de rusificarea forțată se jeluiau  literaţii başchiri, ucraineni, bieloruşi, moldoveni ş.a.

*

Balticii, ucrainenii şi moldovenii şi-au amintit despre interzicerea, în secolul al XIX-lea, prin poruncă ţaristă, a utilizării limbilor naţionale în guberniile respective. Motiv important  de a nu suporta tainic statalitatea rusă… birocrația rusă. Unii – se mankurtizau.

*

Mankurtizarea – noțiune creată de scriitorul sovietic kârghâz, Cingiz Atmatov – însemna uitarea  rădăcinilor istorice personale.

*

Mankurtismul, cred, este un fenomen mai vechi de adaptare vicioasă prielnică, prin lepădarea de neamul și religia părinilor. Să ne amintim de domnul Țării Românești, Mihnea al II-lea Turcitul, convertit la islam (sec.al XVI-lea). S-au turcit și alții.

*

În epoca sovietică târzie, brigada de demolatori de țară și socialism  a lui Gorbaciov a fost constituită din mankurții aplecați în fața SUA. Într-un stat de drept, acești lideri ar fi fost considerați trădători. Fără îndoială, aceștea, în timpul lui I. Stalin, ar fi fost împușcați. Dar și chinezii moderni i-ar fi curățat. „Pravila lui Vasile Lupu” prevedea pedeapsa cu moartea pentru hiclenirea țării.

*

Societatea afectată de liberalism, colonialism și pseudodemocrație este nevoită să accepte mankurtizarea. Priviți la „elitele  politice” și „elitele culturale” din ambele State Române – câți mancurți  sunt acolo! Cum profită ei deschis, pe față, de mankurtism!

*

Fenomenul înlocuirii limbilor locale cu limba poporului dominant în imperiu este un fenomen întâlnit pretutindeni pe parcursul istoriei. Limba tracică utilizată pe teritoriul Traciei antice a fost înlocuită cu limba latină vulgară a cuceritorilor romani. După descoperirea Americii, limbile triburilor din America de Sud au fost înlocuite cu limbile cuceritorilor spanioli şi portughezi (popoare neolatine). De atunci, America de Sud e numită America Latină. Etc. Chestiunea limbii utilizate nu este ceva „pur cultural”, ci chestiune de cine va fi stăpân. E şi chestiune de hotar – îndeosebi! Rolul statal al limbii.

*

În prezent, în Statele Române, capătă răspândire limba engleză. Nu e greu de ghicit cine va fi stăpân. Credeți că poporul roman? Din ce reiese acestă închipuire?

*

Politicienii ruşi vorbesc despre limba lor ca despre государствообразующий язык”   – limbă care formează statul rus, oricum s-ar numi el – Imperiu țarist, Uniunea Sovietică sau Federația Rusă.

*

Politicienii ruso-ţarişti şi ruso-sovietici și slujnicii lor intelectuali insistau asupra denumirii „limbii moldoveneşti” între Prut şi Nistru şi luptau împotriva denumirii de limbă română. Scopul: pentru a justifica statalitatea separată a Republicii Moldoveneneşti, împiedicând-o astfel să se unească cu România. Pentru ca limba română să nu conducă la statalitate românescă în spaţiul interriveran Nistru-Prut. Și în Moldova Nouă, peste Nistru.

*

Balticii, după demolarea Uniunii Sovietice, au reuşit să realizeze pe deplin funcţiile statale ale limbii. Ucrainenii (pe teritoriul controlat de Kiev) răspândesc îndărătnic și dur limba lor. Însă, pe neașteptate, transfomându-se din popor supus Imperiului Rus într-un nou imperiu, mai intolerant, decât al ruşilor. Românii din reg. Odesa sunt numiți moldoveni… Le-au fost închise școlile, grădinițile, în care, în epoca sovietică se preda în limba maternă!

*

Instrumentul lingvistic românesc, creator de stat, în Moldova de Est a fost utilizat în cel mai slab mod. S-a realizat doar funcţia culturală a limbii române şi oarecum – de autoidentificare naţională a unui segment al băştinaşilor. Statul, în Moldova de Est, este creat de limba moldovenească. Ignorată cu desăvărșire în autonomia găgăuză și în raionul bulgarilor, unde se vorbește rusește. Aceste zone trag nădejde și declară deschis că vor să intre în componența Federației Ruse.

*

Clasa politică post-socialistă din Moldova de Est nu a soluţionat spre folosul românilor moldoveni aspectul „cine va fi stăpân” aici. Continuă să ne domine ruşii. La care s-au adăugat mafiile unor minoritari şi felurite imperialisme apusene.

*

Nici balticii, nici bieloruşii, nici georgienii, nici alte popoare din Imperiu nu erau fragmente dintr-un popor aflat peste hotarele Impeiului rus. În faţa acestor naţiuni nu sta problema reunirii naţionale. Sarcina reunirii sta, istoriceşte, numai în faţa românilor moldoveni.

*

La 1918, intelectualii de atunci (şi militarii) din gubernia Basarabia conştientizase sarcina principală – reunirea cu România. Şi au făcut totul pentru reîntregirea teritorului românesc. La 1988, intelectualii din Moldova de Est nu au fost în stare să conştientizeze sarcina numărul unu şi să se concentreze numai pe direcţia Reunirii.

*

În timpul perestroicii, în Moldova de Est se ridicau şi voci separate care cereau ca în primul rând să fie realizată unirea cu România, căci după unire  mai uşor vor fi soluţionate problemele lingvistice, culturale, de învăţământ.

*

Beleaua noastră: nu am avut nici lideri calitativi, nici cugetători sociali cum au fost, la 1918, Constantin Stere, Vasile Stroescu, Onisifor Ghibu, care să ne fi orientat sforţările spre unicul scop naţional – unirea cu România. A comandat mișcarea un lider băștinaș, fariseu,cu numele conspirativ dat de KGB – „Lider”.

*

Statele vecine şi îndepărtate trebuiau puse în faţa faptului împlinit – aşa cum au procedat separatiştii tiraspoleni, susținuți de Moscova. Şi-au făcut stat – şi basta! Se unea Moldova de Est cu România – şi basta!

*

Preotul-poet, Alexei Mateevici, autorul odei „Limba noastră” ne avertiza, la 10 iulie 1917, pe frontul de la Mărășești:

Să ştiţi: de nu veţi ridica/ Din sânul vostru un proroc,/ În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga,/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămânea făr’ de noroc. (în poezia „Basarabenilor”)

*

E un avertisment pentru toți românii!  Azi, cine ne este prorocul  tuturor românilor? Și care este învățătura de înnoire, pe care ar trebui să ne-o aducă-n propovăduire?

One Response to Notes…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *