Restituiri necesare: Sfinții studenți VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU, și camarazii lor legionari

Poate, vreodată, se va face dreptate până la capăt şi pentru legionari. Ceea ce, după mintea mea, înseamnă şi trecerea în rândul sfinţilor a dumnealor VASILE BACIU şi ION MOLDOVEANU. Vor fi „Sfinţii studenţi”, care au trecut în lumea celor drepţi prin moarte de martir, în cumplită zi de 22 septembrie 1939. VASILE BACIU la Tecuci, ION MOLDOVEANU la Ploieşti. Aidoma biblicului Irod, regele criminal, criminalul cel mai sângeros din Istoria Neamului românesc, fie-i spurcatul nume uitat!, a dat ordin să fie ucişi, pe loc, fără nicio judecată, toţi legionarii aflaţi în temniţele regimului, la care să se adauge câte trei legionari în fiecare judeţ, luaţi la întâmplare, numai legionari să fie! Un total de circa 300 de martiri ai credinţei în Iisus şi în Neam. O crimă fără egal…

VASILE BACIU nu a fost ales de poliţia din Tecuci să fie împuşcat în mod „exemplar”, la răscruce de drumuri, să fie văzut de toată lumea: cine va face că el, că el s-o păţească! Nu se numără printre legionarii cei mai cunoscuţi, cu vechime în Mişcare… Poliţia a desemnat un grup de trei legionari, i-a târit prin oraş până la locul execuţiei şi când se pregăteau să ducă la îndeplinire ordinul nemernicului „Vodă”, a intervenit tînărul VASILE BACIU, aflat printre privitorii care se întâmplau a fi de faţă. Tînărul s-a apropiat de poliţistul mai mare în grad şi i-a vorbit cam aşa – cuvinte reconstituite, imaginate de subsemnat: „Domnule poliţist, ştiu că aveţi ordin să ucideţi trei legionari, indiferent cine sunt aceştia. Şi eu sunt legionar! Va rog să mă luaţi pe mine în locul camaradului X – al cărui nume nu se mai ştie. Dînsul este tată a trei copii care rămân astfel orfani. Luaţi-mă pe mine în locul sau, eu nu am copii… Aşa a ajuns VASILE BACIU din Tecuci pe Lista de sfinţi legionari martirizaţi din ordinul regelui scelerat şi sperjur.

Povestea studentului ION MOLDOVEANU din Ploieşti este la fel de minunată, de nemaipomenită: Când cei trei legionari desemnaţi de jandarmeria Ploieştiului să fie daţi ofrandă Bestiei regale au fost aduşi în Piaţă Gării de Sud, unde circulaţia este cea mai intensă, s-a auzit o voce: „Opriţi execuţia! Staţi! Opriţi execuţia!”… Şi s-a văzut un tînăr alergând disperat spre locul cumplitei execuţii! Cu greu trăgându-şi sufletul de cât alergase că să ajungă la timp, tînărul arată spre unul dintre cei trei: „Dumnealui nu este legionar! Este o confuzie de nume. Eu sunt legionarul ION MOLDOVEANU! Pe dumnealui îl cheamă la fel, dar nu este legionar! Aţi greşit!”… Jandarmul şef nu a avut nimic de obiectat şi s-a …corectat, împuşcându-l pe adevăratul legionar ION MOLDOVEANU! Minune curată a fost şi felul cum s-a aflat de cele povestite mai sus abia în urmă cu un an. Alături de VASILE BACIU şi ION MOLDOVEANU au mai fost executaţi şi alţi studenţi – mai mult de patruzeci, printre ei şi un elev, LEVIZCHI ŞTEFAN.

NOTĂ BENE Legionarii au şi ei multe păcate. Păcatul cel mai mare, după umilă mea părere, constă în neglijenţă cu care au tratat consemnarea propriilor fapte. A isprăvilor legionare. Arhivă legionară este extrem de lacunară. Ce se mai poate salva trebuie urgent trecut din memoria orală în cea scrisă. Îi rog pe cititori să consulte lista de mai jos, alcătuită de marele om şi istoric care a fost GHEORGHE BUZATU. În măsură în care unii dintre noi pot, se cuvine să salvăm de la uitare puţinele informaţii care se mai pot culege, din arhivă scrisă sau orală a localităţilor în care au trăit martirii noştri legionari. Informaţiile astfel dobândite vor fi consemnate și pe site-ul www.ioncoja.ro, la categoria Legionarii în eternitate, spre a fi citite şi eventual completate de alţi cititori.

NOTĂ În mai multe lucrări, numele lui ION MOLDOVEANU este greşit consemnat printre victimele de la Bucureşti. El aparţine, cu întreagă să sfinţenie, Ploieştiului, judeţului Prahova.

Iată lista tuturor românilor care au avut parte de moarte de martiri, pentru vină de a-şi fi închinat viaţă Neamului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos:

*

Lista legionarilor asasinaţi la 21-22 sept. 1939
Bibliografie: Vezi Gh. Buzatu şi colaboratori,Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), Bucureşti, Editura FFPress, 1996, pp. 120-123 (inclusiv bibliografie); M. Tase,Miţi Dumitrescu, Salzburg, Colecţia „Omul Nou”, 1952; Mişcarea Naţional Creştină, Nouă Dreapta, revista online, disponibilă pe Internet.

MASACRAŢI ÎN PIAŢA Sf. ELEFTERIE DIN BUCUREŞTI, LA 21 Sept. 1939
Dumitrescu Miţi (avocat)
Ionescu Ion (student)
Isaia Ovidiu (fotograf)
Moldoveanu Ion (student)
Paraschivescu Gheorghe (student)
Popescu Cezar (student)
Stãnciulescu Marin (mecanic)
Popescu Traian (student)
Vasiliu Ion (desenator)

ASASINAŢI LA ÎNCHISOAREA RÂMNICUL SĂRAT în noaptea de 21-22 Sept. 1939

Sunt târâţi pe rând în curtea închisorii şi asasinaţi:

Clime Gheorghe (inginer)
Cantacuzino Alecu (avocat)
Iotu Nicolae (avocat)
Tell Alexandru (avocat)
Furdui Gheorghe (doctor în teologie)
Dobre Bănică (licenţiat)
Polihroniade Mihail (avocat)
Craja Paul (medic)
Simulescu Sima (profesor)
Apostolescu Gheorghe (comerciant)
Istrate Gheorghe (licenţiat)
Banea Ion (avocat, medic)
Serafim Aurel (inginer)

ASASINAŢI ÎN SPITALUL MILITAR DIN BRAŞOV

Cotigă Traian (avocat)
Ionicã Eugen (inginer)
Siancu Emil (ofiţer)
Pihu Grigore (licenţiat)
Şuşman Iuliu (funcţionar)
Herghelegiu Ion (avocat)
Proca Gheorghe (funcţionar)

ASASINAŢI ÎN LAGĂRUL DE CONCENTRARE DE LA MIERCUREA CIUCULUI

În acea noapte sângeroasă, 44 de legionari au fost treziţi din somn şi strigaţi de pe o listã de cãtre un ofiţer. Li s-a cerut sã se pregãteascã repede cã trebuie sã plece în alt lagãr.
În faţă porţii de şarmã ghimpatã s-a format coloana. La lumina lãmpaselor au fost legaţi unul de altul de mâini cu funii. De jur împrejur, încercuiţi de agenţi-cãlãi, pornesc spre drumul jertfei lor supreme. Înaintea de ieşirea din lagãr, Iordache Nicoarã, cel mai iubit de toţi pentru necuprinsă dragoste şi bunãtate ce revãrsă în jurul lui, spune „Tatãl Nostru”.
Între tufãriile din apropierea lagãrului îi aştepta mitralieră. Aici începu sã se spunã o altã rugãciune. Mitralieră insã n-a lãsat-o sã se sfarseascã. Cei 44 de flăcăi – legionari – români se prãbuşesc, unul peste altul, cu rugãciune pe buze. Unul dintre ei mai putu strigă într-o ultimã suflare: „Trãiascã Legiunea şi Cãpitanul!”

Benec Constantin (funcţionar)
Biriş Ovidiu (avocat)
Borzea Titus (student)
Buhăi Vasile (funcţionar)
Cioflec Marius (student)
Comjic Ştefan (student)
Coman Cozmin (student)
Gheorghe Constantin (student)
Constantinescu Dumitru (medic)
Corbeanu Vasile (student)
Dobrin Liviu (medic)
Dorca Afilon (teolog)
Docaru Dumitru (subinginer)
Enescu Ion (funcţionar)
Felecan Vasile (muncitor)
Filipov Vasile (student)
Garniceanu Florin (ofiţer)
Grama Iosif (student)
Iordache Nicoarã (asist. univ.)
Macoveschi Ion (student)
Micu Augustin (inginer)
Mincã Ilie (ofiţer)
Miter Ion (student)
Noaghea Virgil (student)
Nitiu Aurel (student)
Pavelescu Alexandru (avocat)
Popa Tiberiu (student)
Popescu Marin (student)
Popescu B. Anton (funcţionar)
Prodea Nicolae (muncitor)
Rãdulescu Virgil (ziarist)
Raicu Constantin (licenţiat)
Stamate Eugen (student)
Stegãrescu Const. (licenţiat)
Strugaru Nicolae (avocat)
Susai Vasile (licenţiat)
Teodorescu Gheorghe (sculptor)
Tiponut Gheorghe (elev)
Todan Coriolan (student)
Ungureanu Corneliu (licenţiat)
Ursu Ion (student)
Vasiliu I. Gh. Galus (ofiţer)
Vilmus Adam (muncitor)
Zache Petre (funcţionar)

*

ASASINAŢI ÎN LAGĂRUL DE CONCENTRARE VASLUI

Antoniu Ion Pasu (avocat)
Belgea Ion (avocat)
Boboc Constantin (student)
Borzea Virgil (ofiţer)
Bujgoli Spiru (licenţiat)
Busuioc Ion (student)
Calpãr Mihai (teolog)
Cardu Valeriu (poet)
Clime Traian (funcţionar)
Comãnescu Nicolae (ofiţer)
Danielescu Iosim (student)
Dobre Ion Radu (muncitor)
Garniceanu Victor Puiu (avocat)
Goga Mircea (student)
Maricari Nicolae (ofiţer)
Moraru Alex Bubi (student)
Motoc Mircea (student)
Nicolicescu Gheorghe (inginer)
Popescu Spiru (student)
Popescu Vasile (student)
Rãcman Gogu (student)
Riosanu Petre (inginer)
Spânu Iordache (student)
Stahu Teodor (avocat)
Sola Stavre (student)
Supila Polisperhon (student)
Teohari Mircea (student)
Tucan Boris (student)
Tudose Teodor (avocat)
Volocaru Gheorghe (funcţionar)
Zus Radu (student)

Vreme de două zile, trupurile lor sunt lãsate în văzul lumii. Dascălii primeau ordin să aducă pe rând şcolile de copii că să priveascã pe aceşti feciori transformaţi într-un morman de cadavre. …Astfel voiau călăii să imprime teroarea în inima tanără a elevilor.

*

ASASINATELE DE PE TOT CUPRINSUL ȚĂRII LA 21-22 Sept. 1939
Poliţia şi unitãţile de jandarmerie din toate judeţele au primit, în aceeaşi noapte, ordinul sã aresteze şi sã execute imediat, în locuri publice, câte trei legionari.

Arad
Mădutã Ioan (avocat)
Bulboacă Ioan
Julan Ilie (agricultor)

Argeş
Pielmus Ioan (ofiţer)
Olteanu Vasile
Amzãr Traian

Bacău
Condopol Mircea
Mandache Alexandru
Antonovici Constantin (student)

Bălţi
Condratiuc Alexe
Ursache Victor
Gherman Ioan

Bihor
Cozma Lazãr
Jude Dumitru

Botoşani
Iftimutã Vasile
Grigoriu Mihail
Mancos Gheorghe

Brăila
Bobotă Teodor
Udrea Ion

Braşov
Faur Ioan (profesor)
Bordeianu I. Lehaciu
Nicolici Nicolae
Popacioc Radu

Buzău
Voinea Constantin

Caliacra
Cranica Petre (student)
Popescu Hristu (tãran)
Cavachi Dumitru (student)

Câmpulung
Irimiciuc Valerian (cojocar)
Țăranu Traian
Cozan Luchian

Caraş
Borzac Lazăr (muncitor)
Bãleanu Ion (funcţionar)
Cerbu Iancu

Cernăuți
Pisarciuc Silvestru
Regwald Francisc
Molotiuc Ioan

Cetatea Albă
Vlădău Ioan
Pãucã V. Dumitru (revizor şcolar)
Curoglu Damian

Ciuc
Duma Iosif (profesor)
Caranica Ioan
Mirea Ilie

Cluj
Cuibus Petre
Eremia Niccolae

Constanţa
Chivu Ion (preot)
Chiriazi Constantin (funcţionar)
Mocanu Staicu (preot)
Secărescu Ion (preot)

Covurlui
Popa Costăchel
Croitoru Tudor
Potolea Gheorghe (ofiţer invalid de rãzboi)

Dâmboviţa
Niţescu Petre
Lungu Ion (învãtãtor)
Gâlmeanu Ion (student)

Dolj
Horculescu Nicolae
Poenaru Ilie
Ştefãnache Ioan

Dorohoi
Surugiu Gheorghe
Barbu Gheorghe
Honceru Ion

Durostor
Nastu Nicolae (tãran)
Manganita Constantin (tãran)
Memu Dionisie (tãran)

Fălciu
Codreanu Ion (inginer)
Nicolae Emil
Croitoru Vasile

Gorj
Şerban Constantin
Munteanu Gheorghe (cãpitan)
Motomancea Grigore (preot)

Hotin
Dubuleac Vasile
DubovinschiTeodor
Soroceanu Dumitru Iacob

Hunedoara
Popa Petre (muncitor)
Cornea Gheorghe
Sârbu Nicolae

Ialomiţa
Manolescu Grigore
Constantinescu Constantin
Badea Traian

Iaşi
Dãnilã Nicolae (licenţiat)
Leontin Miron (preot)
Bagdad Elena

Lăpușna
Diaconescu Vasile (colonel)
Florescu Sergiu (ziarist)
Palamarciuc Ion

Maramureş
Butnaru Ion
Chirculitã Dumitru
Belidean Mircea (student)

Mehedinţi
Gheorghiu Victor
Geacu Hristu Petre
Gheorghievici N.

Mureş
Rusu Iacob
Paletas Francisc
Pãdureanu Nicolae

Muscel
Nerasan Ion (avocat)
Stancu

Năsăud
Tonea Simion
Girigan Cornel
Tolan Alexandru

Neamţ
Malinici Nicolae
Avãdanei Vasile
Puiu Vasile

Olt
Gãman Florea (elev)
Manzu Dumitru (student)
Preda Gheorghe

Orhei
Zalupcescu Grigore
Mocanu Andrei
Răileanu Naum

Prahova
Cojocaru Alexandru
Filip Dumitru

Putna
State Vasile
Voinea Nicolae
Marin Petre

Roman
Creangã Vasile

Romanaţi
Niculescu Gheorghe
Oprovici Horia

Sălaj
Burcaş Augustin

Satu Mare
Bozantan Victor (avocat)
Jitaru Spiridon

Severin-Lugoj
Galescu Pavel (curelar)
Ghindã Gheorghe (muncitor)
Sârbu Damaschin (tãran)

Soroca
Levizchi Ştefan (elev)
Ştiucã Boris
Criclivai Azare

Suceava
Răuț Ion
Gemeniuc Ion
Jitaru Spiridon (student)

Târnava Mică
Barzã Gheorghe
Pris Ion
Codrea Nicolae

Tecuci
Căsăneanu Gheorghe
Teodorescu Spirache
Baciu Vasile (student)

Teleorman
Abagiu Dumitru (comerciant)
Cristea Aristotel
Toader Dumitru (comerciant)

Tighina
Heidenrich Vladimir
Cãldare Constantin
Caragancev Ion

Timiş-Torontal
Udrea Teodor (croitor)
Dragomir Gheorghe (şofer)
Cocora Alexandru

Trei Scaune
Lascãr Gheorghe (inginer)
Vrânceanu Gheorghe
Caranica Enache (licenţiat)

Turda
Cucerzan Constantin (student)
Nichita Augustin (mãcelar)
Tonceanu Gheorghe (student)

Vâlcea
Nicolăescu Aurel (preot)
Diaconescu Dumitru (preot)
Vasilescu Nicolae (tâmplar)

Cadavrele celor asasinaţi au fost lăsate timp de trei zile expuse în pieţele publice. Elevii din toate şcolile au fost aduşi să le vădã şi nici copiii celor ucişi nu au fost cruţaţi de la acest spectacol. Dumnezeu să-i odihnească în împărăţia Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*