Nu poți arunca în spațiul public o asemenea minciună! Sau poți? Mai ales dacă ești un ministru pesedist angrenat, la comanda condamnatului-șef, într-un război cu mediul privat… Pentru că sub acoperirea șefului politic orice este permis, nu?!
Ionuț Mișa-șantaj a azvârlit în spațiul public o listă cu multe zerouri puse în dreptul băncilor… Și a tot pus, că dacă a mers manipularea ordinară la nivelul colegului de rit ministerial, cu alte zerouri, la nivel de calitate, în dreptul editurilor, de ce nu ar înghiți electoratul și minciuna lui?… Doar că în agitația lui subproletară, ăștia nici măcar în minciună nu s-ar putea uni!, ministrul-linșaj a exagerat cu zerourile.
De fapt, s-a grăbit… Pentru că, înainte de a fi trâmbițat furăciunile pe care le fac băncile, ar fi trebuit dată o normă (firește, tot „tranzitorie”!) de secretizare a datelor fiscale pe care instituțiile bancare le-ar putea face publice în răspunsul lor la această manipulare.
Iar băncile au început să iasă la rampă… Discret, încă… Și nu pentru că nu mai puteau ele de grija ministrului cu aere de ciubucar pripășit pe lângă piața de pește guvernamental, dar băncile-mamă, lovite pe burse de efectul în cascadă al cascadoriilor cu minciuni ale ministrului, au început să dea dezlegare la informații.
Într-un atavism de primată, guvernamentală!, cabinetul Tănase a mers iarăși prea departe… Dacă punea un zero ici-colo, mai lipea o virgulă și câteva zecimale pentru imagine, mai că ar fi fost credibilă lista băncilor care nu raportează nimic. Și ne spoliază fără rușine, nu-i așa? Dar să pui zero pe linie și să întinzi coada minciunii pe ani întregi?
Să fi păstrat dară doar coloana din stânga a minciunii, aia cu zero profit raportat! Ar fi fost credibil, chiar dacă nu imputabil unei bănci pe post de dovadă a relei credințe în lucrul cu statul. Căci după scăderea cheltuielilor, a salariilor, investițiilor (dar guvernanți nu știu ce sunt ălea!), este posibil să mai fi rămas de câte un zero pe ici-colo, chiar și cu zecimale după el, și am fi închis ochii în fața unor guvernanți care nu prea știu cum să mai calculeze după virgulă. Dar să pui zerouri și la impozitele plătite statului?!… Asta este deja mult prea agresiv.
Așa că băncile încep să răspundă cu dovada exercițiile lor financiare! Și pare că atât de gogomani au fost tăntălăii care ne conduc că au rămas cu nerozia în gât. Dar nu!, ei sunt și fuduli așa că duc războiul mai departe.
Treaba e că rapoartele pe care le pregătesc băncile în apărarea lor vor ajunge într-un fel și la comisia din Parlament… Iar asta o știe și ministrul tândală… Așa că toată tărășenia pare a prinde forma unui șantaj. În care ministrul cere comisiei parlamentare activarea mecanismului (de acceptare a minciunii) cu antet de „secret fiscal”. Adică, parlamentarii din comisii vor putea răsfoi informațiile trimise de bănci, dar vor trebui să le trateze ca secret fiscal…
Or, chiar până aici am ajuns? Într-o minciună în care guvernanții să ceară să se lucreze pe față cu seturi diferite de informații? Alea oficiale, rele, pe care să le fluture ei prin țară până vor rașcheta mediul privat, și alea reale, care vor ajunge pe alte căi în parlament, dar pe care senatorii și deputații, aleșii care mai au încă o brumă de onestitate, să jure, sub pecetea secretului fiscal, că nu le vor scăpa pe piață.
De ce vrea partidul de guvernământ să dea foc țarii? Simplu, pentru că așa fac lotrii pentru a șterge urmele tâlhăriilor făcute… Ard totul din temelii. În cazul unei țări, o decredibilizează, o destructurează scoțând-o de pe bursele internaționale, o îndatorează până la sufocare, o nimicesc pentru a a nu mai rămâne nici măcar o fundație „in situ” din care generațiile viitoare să afle carecumva adevărul.
Acești miniștri slugarnici unui condamnat penal s-au pus singuri în postura de cercetare imediată… Și este de neînțeles e ce țara nu se mișcă… De ce editurile, profesorii, școlile nu îl duc în instanță pe un ministru care le-a decredibilizat munca… De ce băncile nu îl dau în judecată, pentru gravele prejudicii produse prin acuzațiile lansate într-o minciună continuată, pe un ministru care, în orice altă funcție, nu ar conta?
De ce țara nu apelează la dreptul ei de a se apăra și de a le cere socoteală acestor pungași care s-au pus în fruntea ei?
Lasă un răspuns