Statuia menhir de la Ciceu – Mihăiești (jud. Bistrița-Năsăud)

Primele date privind existenţa omului pe aceste locuri (Ciceu – Mihăiești, jud. Bistrița – Năsăud) au apărut de multe ori în urma descoperirilor întâmplătoare, cum este și cazul statuii menhir scoasă la lumină la o lucrare de afânare a solului, în anul 1977.  Acest monument preistoric, această magnifică piesă arheologică lucrată în tuf riodacitic şi datată în epoca bronzului, a ajuns la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Statuia de tip menhir, înaltă de aproximativ 1,5 – 2 m înălţime, are dăltuită în piatră o figură umană aflată în poziţie verticală și care poartă în spate un coş de transportat minereu (?), iar la cingătoarea de la brâu poartă un topor (toporul de luptă al zeului Zamolxe).

Astfel de piese, extrem de rare, cu evident caracter cultic, au semnificaţii legate de activitatea minieră, prin uneltele şi ustensilele reprezentate. Statui asemănătoare au fost găsite în Munţii Apuseni, la Baia de Criş, acolo legate de explotarea aurului. Piesa de la Ciceu-Mihăieşti, la care se adaugă o alta găsită la Dej, par să indice activităţi legate de exploatarea sării, care cunoaşte cu începere din perioada bronzului mijlociu (cca. 2000-1600 î.Hr.) o spectaculoasă dezvoltare, dovedite de amenajările surprinse la Figa şi Ocna Dejului şi care, putem bănui, au fost practicate şi în masivul salinifer de la Ciceu-Mihăieşti. Statuia a fost depusă în mod sigur deasupra movilei în care s-a înmormântat un membru al elitei tribale, angrenate în exploatarea zăcământului de sare şi care controla comerţul cu preţiosul mineral. Sondajul arheologic efectuat de către specialiştii de la muzeele din Cluj-Napoca şi Bistriţa nu au reuşit, din nefericire, să identifice ringul funerar pe care a fost aşezată statuia. Rămâne de urmărit în ce măsură poate fi pusă această descoperire în relaţie cu aşezarea situată la câteva sute de metri mai la sud, în vecinătatea staţiei CFR, unde se găsesc fragmente de vase din epoca bronzului.

O altă aşezare, aparţinând aceleiaşi perioade a fost reperată pe platforma „Sub Şolea” în dreapta drumului comunal DC 34 Ciceu-Mihăieşti – Ciceu-Corabia. Obiecte de bronz, cioburi de ceramică, inclusiv un vas cu cenuşă descoperit la săpăturile pentru construcţia casei lui Pintea Simion (Petăraşu), s-au aflat până în anul 1980 la Şcoala Generală „Petru Rareş” din Ciceu-Mihăieşti în grija profesorului de istorie Neamţu Nicolae. Nu se cunoaşte astăzi locul unde au ajuns aceste importante piese arheologice de o mare valoare pentru cunoaşterea trecutului localităţii sus amintite. Amenajarea pe Măgura Ciceului a unei fortificaţii cu val de pământ şi palisadă din trunchiuri de copaci, de dimensiuni impresionante, pe o suprafaţă de peste 30 de ha în secolele IX-VIII î.Hr., se putea realiza doar prin efortul conjugat a tuturor comunităţilor din zonă, cu scopul de a se apăra în faţa unor primejdii şi atacuri din afară. Este de aşteptat ca la acest efort să fi fost antrenate comunităţi multiple din zona Ciceului, unele reperate, altele încă ascunse ochiului specialiştilor. În evoluţia istorică a zonei o semnificaţie majoră o deţine dezvoltarea unei mari aşezări dacice pe terasele din jurul stâncii Ciceului, în secolele I î.Hr. – I d.Hr.

Populaţia de aici a fost cea care utilizând resursele locului producea pietre de râşniţă care erau comercializate pe o largă arie a ţării dacilor. Săpăturile arheologice din ultimele decenii au dus la descoperirea a numeroase piese finite sau în curs de prelucrare, unelte şi ustensile folosite la cioplitul pietrei, dar şi vestigii legate de alte activităţi artizanale şi de schimb. Le menţionăm pentru că activitatea artizanală şi comercială implica direct sau conjunctural întreaga vale. O dată cu cucerirea romană regiunea a fost integrată în cadrul provinciei romane Dacia, limesul provinciei urmând în acest sector culmea Ciceului, cu turnuri de apărare dispuse în şir de-a lungul acesteia. Localitatea Ciceu-Mihăiești, aflată între castrele de la Căşei şi Ilişua, era străbătută de drumul roman care urmând cursul Someşului asigura aprovizionarea şi mobilitatea trupelor, precum şi legătura cu centrele economice ale provinciei. Statuia menhir de la Ciceu-Mihăieşti a fost legată de practicarea mineritului în zonă de către specialiști datorită existenței acelor „bretele” ce apar pe umerii statuii, bănuite a fi legăturile de purtare a unui coș de cărare a minereului, sau a bulgărilor de sare. Toporul aflat în dotare ar fi fost folosit la activitatea de minerit.  De fapt, dacă privim și alte statui tip menhir (exemplu: statuia descoperită în anul 1924, cu prilejul construcției terasamentului căii ferate Medgidia-Babadag, când a fost tăiată o movilă funerară situată între Hamangia (fostă Baia) și Ceamurlia de Jos; în prezent statuia este expusă la Muzeul Cetăţii Histria), vom vedea cum brațele „coboară” peste umeri (intervin dintr-o altă lume, în lumea noastră pătrată, ca în cazul teatrului de marionete), ca și în cazul statuii menhir de la Ciceu – Mihăiești. Nu este vorba de nici un coș de minereu dus în spate, ci despre explicitarea intervenției zeilor în lumea noastră la ceas de cataclysm cosmic. Cele două lumi (Tărâmuri), se vor apropia și se vor atinge tangențial, forțele din Celălalt Tărâm intervenind violent, dar și creator în Lumea noastră (Vine peste noi Lumea Morților (Zeul Războiului, sau Amazoana), apoi Mitra, Născătoarea, sau Cea Dublă (Noua Creație și Nașterea din Nou a celei vechi). Este ca o „îmbrățișare” (zeii perechi, sau „suprapunere”; zeii orientali cu mai multe brațe, symbol al caracatiței, calmarului, etc.) între cele două Tărâmuri (semnul lui 8 (octogonul; pasul peste șapte), sau de două ori 4 („două mâini, două picioare, douăzeci de unghișoare”). De aceea brațele zeului vin peste umerii pătratici ai lumii noastre. Aceasta este explicitarea reală a modului de reprezentare a statuilor menhir.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*