Prozatorul Gheorghe Stroe s-a stins în flacăra ființei sale…

După o dificilă intervenție chirurgicală impusă ca ultimă soluție de un diagnostic implacabil, în noaptea de 11 spre 12 iulie 2017, s-a stins din viață la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila din București prozatorul și criticul literar Gheorghe Stroe. Născut la 1 ianuarie 1953 în satul Bădila, comuna Pârscov, din județul Buzău, absolvent, în 1976, al Facultății de Filologie a Universității București (secția română-franceză), Gheorghe Stroe a funcționat pentru o vreme ca profesor la Liceul agricol din Pătârlagele și la Liceul silvic din Nehoiu. A mers apoi, după căsătorie, în județul Teleorman, stabilindu-se la Roșiorii de Vede. În Teleorman, a funcționat ca profesor de limba română la Liceul agricol din Piatra, ca în cele din urmă să ocupe o catedra de limba română la Liceul agroindustrial și la Liceul industrial nr.1din Roșiorii de Vede, stabilindu-se apoi ca titular la  Colegiul Tehnic Anghel Saligny din aceeași localitate.

A debutat cu versuri în 1970 la ziarul Viața Buzăului, apoi publică proză și cronici literare în revistele Familia, Argeș, Luceafărul de dimineață, Meandre, Viața Românască, Convorbiri literare, Pro Saeculum, Euromuseum, Caligraf, în suplimentul literar și artistic al ziarului Tineretul liber și în alte publicații. În volum, Gheorghe Stroe debutează cu romanul Soarele roșu (Ed. Teleormanul Liber, Alexandria, 1996). Prozator cu har, cu o bogată lectură, Gheorghe Stroe scrie în spiritul și în maniera generației optzeciste. După volumul de debut, el publică proză scurtă în volumele Diavolul în Valea Sării (Ed. Teleormanul Liber, Alexandria, 1999), Vânătoare pe muntele de cenușă (Ed. Fiat Lux, București, 2000), Fotograful de mirese (Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2004) și O aniversare cu prieteni (Ed. Tracus Arte, București, 2012). În anul 2008, revenea la roman cu Vremea consiliului parohial (Ed. Semne, București), dar se pare că în proza scurtă autorul găsise formula epică cea mai convenabiilă spiritului său și astfel îl găsim în antologiile Unsprezece prozatori din Sud (Ed. Tipoalex, Alexandria, 2001), Nepoții lui Moromete (Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2003), Repetiție fără orchestră (Ed. Limes, Cluj, 2004) și  Farse, lacrimi și o găleată de sânge (Ed. Limes, Cluj, 2008). Câteva texte i-au fost traduse și publicate în limba engleză. Gheorghe Stroe este totodată și un critic de vocație modernistă, grație culturii sale predilect de sorginte franceză, deși îi citea cu interes și pe englezi și pe germani la care se raporta, după caz. Astfel, publică o interesantă carte de critică intitulată O sacoșă cu cărți (ed. eLiteratura, București, 2014) unde se întâlnesc în circuitul valorilor scriitori  contemporani, câțiva dintre ei venind din spațiul cultural al Teleormanului.

Proza lui Gheorghe Stroe, căreia înclina să-i acorde mai mult timp decât criticii, stă sub semnul unui  existențialism mai mult camusian decât heideggerian: „E o lume care se poate revendica, pe de o parte din existențialismul modern, dintre ai cărui exponenți Gheorghe Stroe îl preferă pe Albert Camus, iar pe de altă parte, din fantasticul lui Mircea Eliade și din realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez” – nota Constantin Sorescu în prefața cărții  Vânătoare pe muntele de cenușă. Și, poate nu întâmplător, tot acolo, Gheorghe Stroe punea în motto o frază din Jonas sau artistul la lucru, a lui Camus: „În cealaltă cameră, Rateau privea pânza în întregime albă, în mijlocul căreia Jonas scrisese, cu litere foarte mici, doar un singur cuvânt ce putea fi descifrat, dar care nu știm dacă trebuie citit solitar sau solidar”. În aceeași solitudine, lumea, văzută cu condescendență de Gheorghe Stroe în cărțile sale, rămâne solidară cu propria-i ontică, cu propriul destin unde incendii flamma magis intensa!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*