PSD, autoritarism suicidar și endogenie* rusofilă

Evenimentele din sânul puterii politice derulate săptămâna trecută, predictibile încă de la desemnarea premierului, interpretate rațional până la un punct și de televiziunile oficiale ale partidului care mai apoi și-au reintrat în obediențele editoriale, nu sunt de natură să surprindă direcția intuită de adevărații analiști politici; surpriza stă doar în formă. Nici informația că în ședința de săptămâna trecută a Comitetului Politic Executiv al partidului i s-a imputat premierului mazilit că nu a promovat relațiile cu Rusia nu surprinde pentru că e în firea endogenetică a PSD, în actul lui de concepție iliesciană, promoscovită.

S-a crezut că astfel de duplicități pot înșela naivitatea americană, cu atât mai mult (poate că s-a și dorit asta) după recenta și elogioasa vizită a președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă căreia îi urmează, săptămâna aceasta, o altă serie de întrevederi de rang înalt; președintele/ președinția fiind un obiectiv bolnăvicios al luptei politice românești între puteri, stârnite de oarbe frustrări ale PSD. Calculele care se fac privind ridicola moțiune de cenzură a social-democraților pentru demiterea propriului guvern sunt doar în spiritul apetitului unora pentru circ politic, pentru că politicienii serioși au înțeles punctul critic, suicidar, în care a ajuns partidul lui Liviu Dragnea și din care va ieși cel puțin cu o  reașezare a lucrurilor în menajeria proprie; unii văd demisia liderului acuzat de autoritarism ca singura șansă de reintrare în normalitate a partidului, împotriva căruia lucrează acum, la lumina zilei, Victor Ponta și suporterii săi. Într-o logică simplistă, cu disciplină excesivă, împinsă până la autoritarism și dictatură, se poate administra un partid mare, de talia PSD și asta au înțeles-o chiar și cei mai tineri: Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae, Liviu Dragnea, Gabriela Firea etc.

Inconvenientul este că în umbra acestui autoritarism se sting, uneori zgomotos, competiția  de idei, libertatea de opinie, cum a fost în cazul Mihai Chirică sau, iată, în cazul Grindeanu. Dezvăluirile, fie ele și tardive, ale ex-premierului legate de nesubordonarea miniștrilor sunt lamentații inutile; el trebuia să știe încă de la desemnare că i se pretinde să raporteze în stil cazon, că va fi supervizat, că nu va avea loc pentru inițiativă, știa că trebuie să promoveze acte normative dictate de la partid. Ludovic Orban, noul președinte al PNL, a înțeles că PSD trebuie să-și gestioneze și să-și soluționeze singur criza, nu numai pentru că PNL nu este pregătit, ci pentru că  nu este indicat să vină la putere în momentul în care PSD constată utopia programului cu care a câștigat alegerile. Să nu uităm, de pildă, promisiunile salariale și amânările scadențare ale Olguței Vasilescu. Să nu uităm nici de profesionismul și de verticalitatea ministrului Tudorel Toader de la Justiție. Pe de altă parte, pe fondul scăderii popularității lui Liviu Dragnea și pe cel al simpatiei de care se bucură Sorin Grindeanu, raportul este de acum favorabil pentru ex-premier, căruia i-ar trebui o majoritate, greu de realizat într-un  PSD  așa de autoritar, cu care să-și demită adversarul, după calculele lui Victor Ponta.

Neîndoielnic că în PSD Dragnea nu se bucură de simpatie sută la sută, însă e greu de pus în mișcare antipatia acestuia, mai ales că au fost îndepărtați din partid toți opozanții cunoscuți, declarați ca atare, iar reținerea celorlați este ușor de presupus. Pe această rațiune e greu de crezut că la moțiunea de cenzută lucrurile ar putea merge în sensul preconizat de Grindeanu. Nici președintele Iohannis nu pare încântat de această idee și de aceea recomanda, sâmbătă, ca PSD să-și rezolve criza internă cât mai repede posibil. Ceea ce este însă mai îngrijorător este tocmai duplicitatea opțională a partidului, deschiderea ambiguă către Federația Rusă, simultan cu aderarea și apartenența noastră la Uniunea Europeană precum și la NATO. Câtă seriozitate inspirăm în momentul în care președintele Klaus Iohannis făcea declarații de loialitate la Casa Albă, iar la București se făcea evaluarea relației cu Federația Rusă e ușor de presupus și se simte, mai evident, în prăbușirea monedei naționale în fața monedei comunitare. Mai multă atenție ar trebui să acordăm însă alegerilor liberale, de sâmbătă, soldate cu previzibila victorie a lui Ludovic Orban, de la care se cere readucerea partidului la nivelul așteptărilor dreptei românești, ceea ce presupune timp, echipă, voință, înlăturarea carieriștilor și a duplicitarilor așa încât la momentul oportun, și iată că PSD dă semnale că acest moment e destul de aproape,  alternativa la guvernare să fie deja pregătită. Desigur, previzibilul eșec al programului cu care PSD a câștigat alegerile are de acum o scuză, ieftină, dar o scuză: pierderea ritmului în implementarea ofertei electorale va fi pusă pe seama eșecului guvernării Grindeanu. Credulii, îngrijorător de numeroși, și cei bine proțăpiți în deconcentrate, în consilii locale, în funcții mărunte de conducere, vor mai acorda necondiționat o șansă PSD și la viitoarele alegeri. Personal, mi se pare o naivitate să credem într-o rupere a partidului și mai ales să ne veselim de pe acum la acest gând.O surpriză ar putea veni, ca recul, doar dinspre autoritarismul discreționar acutizat în situații de criză.

* etiologie a psihozelor fără o cauză aparentă externă

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*