KALLATIS (Callatis) – KAΛΛATIANΩN (KALLATIANON) este cel de-al doilea oraş pontic care a bătut monedă în antichitate. Despre întemeierea la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. a oraşului Kallatis (astăzi Mangalia, România), colonie de origine doriană, există informaţii de la Pseudo – Scymnos, care arată că aceasta a fost înfiinţată de grecii veniţi din Heracleea Pontică (azi Eregli, în Turcia), pe vremea când în Macedonia era rege Amyntas I (540 – 498 î.Hr.). Heracleea Pontică (orașul lui Herakles) era la rândul ei o cetate înfiinţată de colonişti veniţi din Megara („Mega – Ra”, sau „Ra cel mare”). În afară de cetatea Kallatis supranumită, se pare, „Cea cu ziduri puternice” („Cal – A – T – Ion”, ca symbol al calului troian al Cavalerului Danubian (Zamolxian, Trac) pe care merge Tatăl cel Mare, cel ce stă în șaua lumii și face saltul „A”, temporal și cataclysmic; semn: floarea cală de forma unui amfiteatru, ca loc îngust al trăirii noastre în materie), coloniştii plecaţi din Heracleea au înfiinţat cetatea Chersones din Crimeea.
Deoarece Megara era considerat un oraş fondat de Heracle (Herakles la greci, Hercule la romani), cetăţenii din Kallatis îl considerau pe marele erou grec, protectorul si strămoşul lor (12 munci, 12 zodii, cercul închis al constelațiilor, sau Cortul lui Dumnezeu unde ne ducem trăirea). De la Pliniu cel Bătrân aflăm că oraşul s-a întemeiat pe locul unei aşezări tracice, numită Cerbatis („Cerbul – A – T”, Cel care face saltul – Cerbul Sharabha, cel cu opt picioare, aflat pe tezaurele principilor geți, membrii ai Frăției Getice) sau Acervetis („A – Cerbetis”, Cerbul Începutului, Cerb Împărat, Omul cerb, Cerbul cu stea în frunte, ca symbol al Pomului Cosmic – Galactic al Vieții). La mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. Kallatis-ul era în plină dezvoltare, transformându-se ca şi Istria, într-un important centru de producţie. Au fost ridicate edificii publice şi monumente de artă importante, iar în atelierele de ceramică a fost fabricată o mare cantitate şi varietate de statuete colorate din argilă arsă, de un remarcabil nivel artistic. Principala ocupaţie a coloniştilor greci era comerţul cu populaţia locală getică (cumpărau grâu, miere, blănuri, peşte şi sclavi şi vindeau produse de lux: ceramică, ţesături, vin grecesc). Secolul I î.Hr. a fost o perioadă zbuciumată pentru cele trei oraşe greceşti, motiv pentru care dezvoltarea economică a acestora a înregistrat o stagnare, dacă nu chiar o involuţie.
Kallatis a făcut parte, împreună cu multe alte oraşe greceşti, din coaliţia antiromană organizată de regele Pontului, Mithridates VI Eupator (acesta a domnit între 120 – 63 î.Hr.). Să nu uităm că încă se știa faptul că în jurul Mării Getice (Marea Neagră) se află pământul protejat de divinitate, unde s-au salvat semințiile rasei umane albe. Denumirea de „pont” a acestei mări nu este cu totul întâmplătoare. Unul dintre cei mai mari inamici ai Romei antice (al Imperiului războinic) a fost regele Pontului, Mithridates al VI-lea Eupator („Mithra datha” – sau „Darul lui Mithra” (Cel născut din piatră), numit și „eupator”, adică „din tată bun”), unul dintre protagoniştii confruntărilor militare sângeroase, rămase în istorie drept războaiele mitridatice. Ce se ştie mai puţin este faptul că acest Mithridate cel Mare, (prinţ al Persiei dar şi cu origini greceşti) a stăpânit ani buni întreg bazinul Mării Negre, inclusiv Vestul acestuia, respectiv Dobrogea noastră. Mithridate s-a luptat cu Republica Romei în trei mari războaie (88-84 î.Hr, 83-81 î.Hr, respectiv 73-63 î.Hr). A înregistrat succese majore, a şi pierdut bătălii, a încheiat tratate de pace avantajoase, dar în cele din urmă, în ultima confruntare a fost învins, iar regatul său cucerit de către marele general Pompei.
Despre stăpânirea sa în Scytia Minor se ştiu relativ puţine, iar în trecut acest capitol a fost subiect de controverse între specialişti. Dovezi arheologice descoperite în ultimele două decenii în Dobrogea noastră au confirmat însă stăpânirea mitridatică, cel puţin asupra frumoaselor şi puternicelor cetăţi greceşti de la malul mării. Nu este însă deloc exclus ca Mithridate al VI-lea să fi perceput taxe şi de la conducătorii geţi din centrul provinciei. Ocupaţia sa asupra oraşelor greceşti era, se pare, nu una tocmai violentă şi se baza mai mult pe o reţea de alianţe individuale încheiate cu fiecare cetate în parte, regele primind anual sume mari de bani pentru protecţie (dorise să recreeze Geția de Aur preantică). Un decret onorific de la Apollonia (Sozopol – Bulgaria), datat în jurul anului 87 î.Hr. este închinat în cinstea unui tarsian, comandant al oştenilor trimişi de Mithridate pentru a apăra cetatea de tracul Sadalas I, aliat al romanilor. O situaţie similară avem şi la Histria. Două fragmente ale aceluiaşi decret ne spun povestea lui Diogenes din Amastris, prieten al regelui Pontului, trimis de acesta pentru a fi strateg al garnizoanei histriene. „Bărbat ales, plin de râvnă şi dreptate”, Diogenes salvează cetatea dintr-o criză. Înainte de venirea lui, histrienii se împumutaseră de la un anume Menios din Bizanţ şi se înglodaseră în datorii. Cămătarul percepea dobânzi şi luase şi ostateci în contul datoriei existente. Diogene merge „în ţară străină”, achită datoria de 100 de galbeni şi se întoarce la Histria cu ostatecii, devenind un adevărat salvator al oraşului. De asemenea, se mai ştie că în timpul celui de al treilea război mitridatic, în jurul anilor 72-71 î.Hr, romanii cuceresc cetăţile greceşti de la Marea Neagră. Dovadă în acest sens stă alianţa (foedus) dintre Imperiu şi Callatis, care se predase fără luptă. În concluzie, putem opina că stăpânirea lui Mithridate în Dobrogea noastră a durat preţ de aproape două decenii, timp în care obiectivul principal al regelui Pontului era dezvoltarea oraşelor greceşti şi obţinerea unor avantaje materiale pentru costisitoarele războaie cu Roma. Cetatea Callatis a ajuns, în anii 50 î.Hr., sub influenţa regelui Burebista. Generalul roman Licinius Crassus, în 29-28 î.Hr., a înglobat definitiv cetatea în graniţele Imperiului Roman. Orașul a făcut parte din comunitatea cetăţilor pontice, federaţie care a fost cunoscută sub numele de Hexapolis (Polisul celor șase). Celelalte cinci oraşe din această asociaţie erau Tomis, Istria, Dionysopolis, Odessos şi Mesambria. Comunitatea avea ca scop celebrarea cultului împăratului. Capitala era la Tomis iar preşedintele federaţiei era numit „Pontarh”.
Kallatis a suferit mult de pe urma invaziilor barbare. În 269 d.Hr. cetatea a rezistat eroic coaliţiei de popoare migratoare conduse de goţi. Oraşul a pierdut cartierele aflate în afara zidurilor, care au fost incendiate. Revenind la cercetarea noastră, primele emisiuni ale coloniei Kallatis sunt drahmele („dramele”) de argint, bătute după sistemul ponderal aeginetic (de la Aegina) folosit si în oraşe ca Heraclea Pontică, Bysantion şi Sinope. Celălalt standard de greutati utilizat de lumea greacă era cel euboic-attic. Iconografia monedelor din argint kallatiene este influenţată evident de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers apare Herakles imberb (Fiul Marelui Zeu, ascuns sub blana Leului (cel „tras” prin piele), ca symbol al Forței Vieții), strămoşul mitic al grecilor din Kallatis, cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers, alaturi de spicul de grâu, se afla armele eroului grec, măciuca, arcul şi tolba cu săgeţile înveninate cu sângele Hydrei din Lerna (armele zeului cu care va duce Războiul Ceresc ce ne așteaptă) şi legenda KAΛΛA, KAΛΛATI, KAΛΛATIA (Kalla – Teea; „cala” poate fi și femininul de la „cal”). În câmpul de deasupra, mai rar în câmpul de jos, apare şi monograma monetăriei. Monedele au de regulă greutăţi cuprinse între 5- 5,50 g, uneori depășind aceste limite. Pe lângă drahme, oraşul a emis şi monede divizionare din argint, de tip hemidrahmă, cu aceleaşi reprezentări, cântărind cel mai adesea între 2,30-2,60 g, cu diametrul de 14 mm. Datate în secolul al IV-lea î.Hr., atelierul monetar kallatian fiind deschis de pe la 330 î.Hr., perioada de emisiune a acestor monede din argint pare să fi fost scurtă, mai exact, redusă la domnia lui Alexandru cel Mare şi până în 313 î.Hr., anul asediului cetăţii de către Lysimach.
Monedele kallatiene din argint au avut o arie relativ restrânsă de circulaţie, numărul pieselor cunoscute fiind destul de redus, justificat fiind de numărul mic de descoperiri. Monedele din bronz kallatiene, datate din primul sfert al secolului al III-lea î.Hr. şi până spre mijlocul secolului I î.Hr., au cunoscut o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe aversul acestor monede sunt reprezentaţi Dionysos, Demetra, Herakles, Apollo, Athena, Hermes şi Artemis iar pe revers atribute specifice acestor divinităţi şi membri ai cortegiilor acestora, precum şi legenda oraşului şi/sau numele divinităţii de pe avers, cu contramărci şi nume de magistraţi. Seria monedelor de bronz emise de Kallatis pare să fi început cu tipul monetar care redă pe avers capul lui Dionysos cu cunună de iederă (symbol nemurire, veșnicia) în profil spre dreapta, iar pe revers pantera („Pan – Terra”, sau Saltul pe care îl va face planeta noastră) sărind spre dreapta, cu tyrsos (în bustrofedon „Tri – S”, sau „sortis” – ca soartă) în spate şi spic de grâu sub picioarele dinapoi (vremea secerișului planetei), în poziţie orizontală, în câmpul de jos apare legenda KAΛΛA (KALLAtis), deasupra şi sub panteră câte o siglă sau monogramă. Greutatea lor este de 7-9 g, iar diametrul 21-23 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. – (281 î.Hr.). În paralel, dacă nu chiar înaintea emisiunilor cu capul lui Dionysos, a fost emis un alt tip monetar, care are pe avers capul spre dreapta al zeiţei Demetra (a fertilității, agriculturii) cu văl („Învăluita”, „Cea ascunsă”) şi cununa de spice, pe revers cunună de spice (Vremea Culesului, Vremea Secerișului Pământului), deasupra apare KAΛΛAT (KALLATis), sau KAΛΛATI (KALLATIs), iar în interior numele abreviat al magistratului monetar, ΔI (de la Dionysos), mai rar ΔIO (DIOnysos). Greutăţile lor variază între limitele 5-7,6 g, iar diametrele între 18-21 mm. Sunt datate cronologic în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. – (281 î.Hr.). Alt tip de monede au pe avers capul tânăr a lui Herakles (Hercules, Greuceanu) cu cununa de lauri (victorie), iar pe revers, spic, măciucă, tolbă cu arc, legenda KAΛ (KALLatis), sau KAΛΛATI (KALLATIs) şi numele prescurtat al magistraţilor FIL, FILON, NPA. Greutatea lor variază de la 2,2- 5,0 g, iar diametrul între 15-17 mm.
O variantă este cea cu capul lui Herakles spre dreapta pe avers, iar pe revers măciucă, chiorchine de strugure, tolbă cu arc şi în exergă legenda KAΛΛ (KALLatis): O altă variantă este cea cu capul cu barbă al lui Herakles spre stânga pe avers (sens schimbat), iar pe revers reprezentarea unei zeităţi feminine şezând, probabil Kybele (Marea Mamă a Zeilor – soțul ei era Attis), cu simboluri în mâini şi legenda KAΛ Λ ATIANΩN (KALLATIANON) care înconjoară scena (să nu ne păcălim ca și cu Calul Troian). Alt tip monetar este cel al căror monede de bronz de tip obol au pe avers capul lui Apollo (A – Pol – Ion, Fiul Marelui Zeu) spre dreapta, contramarcat cu chipul zeului Hermes, iar pe revers celebrul trepied (al oracolului) şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă AΠOΛΛO (APOLLO).
Sunt datate în secolele III-II î.Hr. Aceste monede au greutăţi de 9-10 g şi diametrul de 25 mm. O variantă a acestui tip este cel care pe revers are trepiedul plasat central, un spic de grâu în stânga şi legenda înscrisă la stânga şi la dreapta, KAΛΛA TIANΩN (KALLATIANON), în exergă sigla monetăriei, A OA. Un alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Athena ( A – Then – A; A – Zece (IO) – A; de la zece se numără unu-spre – zece, doi – spre – zece…, iar după nouă – spre zece urmează Un Pol – Ion (Apollion)), cu coif spre dreapta (sens, cu „coadă” pe coif – ritualul cozii) , iar pe revers un caduceu dispus central încadrat între legenda KAΛΛ (KALLatis) în câmpul din stânga şi numele abreviat al magistratului monetar, de exemplu IPOΔ (IROD), în câmpul din dreapta. O variantă a acestui tip, cu acelaşi gen de avers, este cea care poartă pe revers în partea centrală două spice de grâu, înconjurate de simbolurile proprii zeiţei Athena, cu legenda KAΛΛATI (KALLATIs) care le încadrează în partea de sus a imaginii. Un alt tip distinct al aceleiași zeităţi, este constituit de monedele care au pe avers bustul zeiţei Athena cu coif pe cap spre dreapta, iar pe revers un scut rotund reliefat, încadrat între două simboluri, arc la stânga, măciucă la dreapta şi legenda KAΛΛAT IANΩN (KALLATIANON).
Alt tip monetar este constituit de monedele care au pe avers capul zeiţei Artemis (zeița Themis este Zeița Dreptății – Ziua Judecății; „Ar” ca inversul lui „Ra”) în profil spre dreapta, iar pe revers legenda KAΛΛA (KALLAtis), mai jos o tolbă pentru săgeți, jos numele magistratului monetar. Atelierele monetare kallatiene care au emis monede din bronz au fost deschise de pe la 281 î.Hr. şi ultimele au funcţionat până în secolul I î.Hr.. Într-adevăr în secolul I î.Hr. emisia de monede a fost întreruptă. Colonia Kallatis şi-a reluat emisiunile monetare abia la începutul secolului al II-lea d.Hr., baterea monedelor continuând până sub Filip Arabul (244-249 d.Hr.), când activitatea monetăriilor locale a încetat definitiv. Ban-ul are valoare, dar și symbol, chiaqr dacă au trecut secolele peste el. Prin „iconurile” reprezentate pe cele două fețe ale sale (ca semn al existenței celor două tărâmuri, două lumi, care vor intra în contact la un moment dat, făcând trecerea (saltul) de la una la cealaltă) moneda antică rămâne un purtător de mesaj milenar. Dacă peninsula Balcanică (Bâlc, Bâlcani – Munții Mlăștinoși; Munții Getici cei vechi) o vedem ca un ax (axion), la dreapta sa se află o „față” a „monedei”, respective Marea Egee (Geea, Gaya; Mama Gaya Vultureanca; Timpul Păsării de pradă – Pajura), iar la stânga sa se află cea de a doua față a „monedei” – Marea Ionică (a lui Ion; Erect – e – Ion; „Mutu care f..pământul”); Timpul Omului – Cap). Acum să aruncăm o monedă în sus și să vedem care ne va fi norocul, căci „ban la ban trage…”
Lasă un răspuns