Vatra cultică de la Ocnele Mari (Cărpiniș)

O categorie aparte a descoperirilor arheologice din prima epocă a fierului (acum cca. 3000 – 2.500 ani) este formată de seria artefactelor misterioase numite „vetre cultice”. O astfel de vatră face obiectul studiului nostru, aceasta fiind expusă în „Colecţia de arheologie şi artă religioasă Gheorghe Petre-Govora” din Băile Govora (jud. Vâlcea). Descoperită întâmplător în anul 1974, vatra portativă de la Ocnele Mari este cea mai spectaculoasă dintre vetrele cultice hallstattiene din zona subcarpatică a Olteniei. Prin cercetările sistematice ale arheologului Gh. Petre-Govora s-au recuperat fragmente din aceasta şi materiale ceramic ce au ajutat la reconstituirea prețiosului artefact. Vatra este de formă rotundă (ca o tipsie, tavă, taler), cu diametrul interior de 0,94 m (1,104 m diametru total) şi înălţimea de la bază de 0,14 m. Are fixate pe margine patru grupuri din câte două toarte alăturate (4 fiind simbolul celor patru colțuri ale pământului, iar dublul acestora (opt, octogonul, colindețul, coșciugul) fiind simbolul celuilalt tărâm care ne va pune capac (suprapunere; timpul dublu, timpul amețit, beat, timpul visului; pasul la histerezis al fierului aflat pe planetă). Marginea vetrei este dreaptă (să nu putem fugi de judecată), dar se ondulează formând două ridicături între două grupuri de toarte (locul de scăpare pentru cei ce cunosc și respectă Legea; Sarmis – e – get – ușa).

A fost modelată din lut sfărâmicios, amestecat cu paie şi pietricele (așa cum va fi planeta noastră la ceas de cataclism cosmic, un amestec eterogen de roci, animale și plante) şi prezintă urme de ardere (semn al focului ceresc prin care vom trece). Din acelaşi loc s-au recuperat şi trei obiecte în formă de mosor („cu „ața vieții”?) din acelaşi tip de lut. Au câte o perforaţie mediană, un capăt discoidal, iar celălalt capăt se poate aşeza pe o formă rotunjită. În reconstituirea realizată, ele sunt puse pe toartele vetrei şi se presupune că au fost iniţial tot patru, îndeplinind funcţia de opaiţ. Datarea vetrei este dată de fragmentul de vas tip „lekane” recuperat împreună cu ea, încadrat chronologic în secolul al V-lea î.Hr. şi în faza Ferigile III (numită astfel după una dintre cele mai mari şi mai bogate necropole din sud-estul Europei din prima epocă a fierului: la Ferigile, com. Costeşti, jud. Vâlcea). Băile Govora („G – ovo – -ra”, are sens de „G – ovoidul (Oul Gayei, Omphalosul) lui – Ra”, din Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), unde se află „Colecţia de arheologie şi artă religioasă Gheorghe Petre-Govora” printer ale cărei exponate se află și artefactul menționat mai sus, este un oraș aflat în județul Vâlcea, din Oltenia, format din localitățile  componente Curăturile, Gătejești și Prajila (reședința). Lingviștii spun că numele de Govora îi vine din limba slavă. În limbile sudice „govora” sau „govornih” însemnând vorbă sau sunet (ca element al creației ce va veni). Se poate ajunge aici folosind DN67, Râmnicu Vâlcea–Horezu–Târgu Jiu.

Actualul Muzeu de arheologie si arta religioasa Gh.Petre-Govora, face parte dintre instituțiile muzeale ale județului Vâlcea din anul 1973. Fondul muzeistic al acestuia îl constituie „Colecția de arheologie, carte și artă veche românească a preotului Gheorghe Petre – Govora”, care timp de peste trei decenii a cercetat plaiurile vâlcene și a adunat un bogat și interesant material arheologic, numismatic, obiecte de artă și carte veche românească. În această acțiune se oglindețte pasiunea și priceperea unui intellectual patriot, depozitar și fructificator științific al unor vestigii documentare ale trecutului nostrum. În sprijinul acestei acțiuni, autoritățile vâlcene, județene și locale, au pus la dispoziția noului lăcaș de cultură o casă reprezentativă din centrul stațiunii  Govora (cu sens de „Ra ne vorbește”; „RA creează”). Colecția de argeologie de aici conține peste 4000 de piese, începând cu perioada preglaciară (reprezentată prin exponate fosile de mamut, Ursus Arctos și Ursus Spelaeus, din paleoloticul superior), epoca neolotică, perioada de tranziție spre bronz, începutul și epoca bronzului classic, prima și a doua epocă a fierului, precum și un bogat material arheologic de documentează întreaga perioadă a antichității. Preotul Petre Gheorghe – Govora s-a născut la 23 aprilie 1910 în comuna Orlești, județul Vâlcea. Școala primară o face în satul natal, studiile medii le face la Seminarul din Rm. Vâlcea, iar cele universitare la Cernăuți – Suceava. Este absolvent al Seminarului Pedagogic Iați cu specialitatea istorie.

În anii 1942-1943, în timpul celui de-al doilea războimondial este misionar. Renunță la catedra de istorie de la Liceul din Rm.  Vâlcea, dedicându-se arheologiei. Este membru active al Institutului de Tracologie al Academiei Române, în cadrul căruia susține ș public în țară și în străinătate peste 100 de comunicări și lucrări științifice și ocupă un loc merotoriu în Bibliografia Istorică a Academiei Române (Vol. V, VI și VII). Scrie cartea „O preistorie a nord – estului Olteniei”. Ca rod al cercetărilor de teren, sondajelor și săpăturilor arheologice sistematice effectuate în cei peste 35 de ani în nordul Olteniei, înființează Muzeul de Arheologie din Băile Govora. Oraşul Ocnele Mari, ca loc al descoperirii vetrei cultice studiate, este situat în partea centrală a judeţul Vâlcea, la 6 km. de Rm. Vâlcea, pe DN 67 până la Copăcelu şi de aici 8 km pe DJ 650 Ocnele Mari – Buneşti, pe paralela de 45grade latitudine nordică, într-o depresiune străjuită la Nord şi Sud de două culmi de deal ce se unesc prin culmea Voreţu – Teiuş la Vest. Este străbătut de pârâul Sărata ce izvorăşte din localitatea Lunca şi se varsă în râul Olt, având de o parte şi de alta dealuri subcarpatice cu altitudinea cuprinsă între 400-600 m şi o înclinaţie de până la 45 grade (Morii, Licura, Buda, Căpăţâna, Dealul Înalt în Nord; Fulgerişului, Castanului şi Slătioarele în Vest; Făcăi, Coasta Grecilor, Cosota şi Lacul Doamnei în Sud; Cărpiniş, Gânjuleşti, Coasta Ungurească şi Coceneşti în Est, etc). Afluenţii acestuia sunt pâraie ce curg prin Valea Grădinilor, Valea Măruşca, Valea Cazărmii, Valea Grecului, Valea Mitutica, Valea Sărată, Valea Eforiei, Valea Coceneştilor, Valea Vărzăriei, Valea Gânjuleşti, Valea Licurei, Valea Cărpiniş pe partea stângă şi Valea Bradului, Valea Poeniţei, Valea Şolii, Valea Adâncă pe partea dreaptă.

În zona „Gura Suhaşului” (în bustrofedon „Gura Zeului Șu (H-mut) – care stă în Șa”), la Punctul Cărpiniş (pădure de carpen?), care se află pe malul stâng al pârâului Sărata, la cca. 500 m sud-est de noua mină de sare, au fost descoperite fragmente ceramice atribuite ultimei faze a culturii Verbicioara, o aşezare de tip cenuşar şi un mormânt de de înhumaţie, precum şi vatra cultică portativă din sec. V î. Hr. studiată în present. Cărpiniș, ca nume, are o semnificație cultic special. De aceea mai avem în România localități „Cărpiniș”, precum: în Transilvania avem Cărpiniș (Kerpenyes, Keppelsbach, Käppelsbach), la Gârbova (cu sens de „Zeița Cocoșată, Bătrâna”), jud. Alba; Cărpiniș (Cărpeniș; Abrudkerpenyes), la Roșia Montană (jud. Alba); Cărpiniș (Kerpenyes), din jud. Brașov; Cărpiniș (Gyertyános), din jud. Hunedoara; Cărpiniș (Kővárgyertyános (Kővár-Gyertyános)), din jud. Maramureș; Cărpiniș (Gyertyámos, Gertianosch, Gertjanosch), reședința comunei cu același nume, din jud. Timiș. În Oltenia avem localitatea Cărpiniș (sat în comuna Crasna), din jud. Gorj, dar și fostul Anghelești – Cărpiniș (azi Pietreni), din jud. Vâlcea. Ca derivații de la acest nume avem Cărpeniș, sat în județul Argeș, dar și Cărpenișu, sat în județul Giurgiu, râul Carpen sau copacul „carpen”. Avesta este un arbore înalt, cu frunze ovale dințate și cu flori grupate în amenți, cu lemnul tare și alb, cu dungi argintii și adâncituri pe trunchi, întrebuințat la construcții și în rotărie; cărpinar (Carpinus betulus). „Rotarul” (Cel din care se fac roțile) este cel ce folosește lemnul acestui arbore (carpen) din care poate fi creată și  Roata Destinului. „Car = Peneș” poate avea sens de „Car” (symbol al Carului Lumii tras de lebede albe), cel ce în oglindă devine „rac” și este cel ce umblă invers (schimbarea de sens; de-a stânga Tatălui), așa cum se va întoarce și timpul la pas de histerezis al fierului, iar „Peneș” (Peneș Curcanul – Cel ce se umflă în pene) este „împăunatul”, „cel cu pene”, precum Mama Gaya Vultureanca. Dacă avem un hybrid între Rac (cel ce merge invers) și „Cea cu pene”, va rezulta o Scorpie, un Zgripțuroi, ca locuităr al Celuilalt Tărâm despre care nu mai vorbim decât în basme. De la acest cuvânt poate deriva și numele Tribului Carpilor (geto-daci), dar și al lanțului de Munți Carpați, care străbat Cehoslovacia, Ungaria și România. Ei, în România, încep la Porțile-de-Fier și se termină la muntele Piatra-Roșie din județul Suceava, pe o întindere de peste 700 km. Lungimea lor totală, dela munții Sudeți până la Porțile-de-Fier, este de 1450 km. Cel mai înalt pisc în Muntenia este Negoiul (2550 m.), iar în Moldova Ceahlăul (1906 m.) Munții Negrii (de la Zeul – Voievod Negru Vodă) sunt  numiți Carpații centrali, cei vin din Galiția și Bucovina, despărțind bazinul Siretului („Cel șiret”) de al Prutului („Rutul lui P” – Gravida din cer – Concepția Imaculată). Ca „urme” ale Vechii Religii Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali avem astăzi Munții Pădurea Neagră de unde izvorăște Dunărea, avem Marea Neagră, Negru Vodă, râul Negru (Marița din Bulgaria), steagurile cu capete de negri ale Țărilor Române, dar și capetele de negri din stemele papilor de la Roma.

Tot ca o dovadă a celor spuse avem Insula Karpatos, cea aparținătoare de Geții de Aur primordiali, cei ce au stăpânit peste toată Europa lui IO. Karpathos (în greacă Κάρπαθος) este a doua cea mai mare insulă din Dodecanez (cu sens de „Do decanul lui Z” („decan”, ca „Dece – Zece – IO)), ca final – avem „Do” de jos și „Do” de sus, Cel de sus va veni peste cel de jos, sens – symbol al notelor musicale, al „limbajului” vibrator al vieții în materie). Datorită locației sale la mare distanță de Grecia continentală, Karpathos a păstrat multe tradiții și costumații diferite de cea mai mare parte din insulele grecești, deși dialectul din această insulă este asemănătoar cu cel din Creta sau Cipru. Karpathos, împreună cu insula Kasos („Ka (sufletul) – SoS”, sau „Cel cu două sensuri” – format din două „C”-uri, așezate invers, precum chipurile Gemenilor Divini de pe monedele histriene)) sunt situate pe calea maritimă care leagă Rodos (Ro care „dă dosul”, care fuge, care întoarce spatele) de Creta (Cea albă, Luminoasa, Strălucitoarea). Cele două insule marchează limita din sud-estul Mării Egee („este Geea”, „este Gaya”, care vine ca o furtună peste noi, ca o pasăre de pradă). Karpathos are o formă subțire și alungită și este traversată de un lanț montan, al cărui cel mai înalt punct este Muntele Lastos. Tot de la „carp” avem harpiile („H-arp”), ca ființe fantastice Femei – Păsări, cu ghiare redutabile, de unde rezultă și„harpiile” sica, – săbiile geto-dace tip seceră (S- e – C- e- RA, cel care schimbă sensul). Sensul tuturor acestora este mesajul ancestral de ceea ce poți păți daca vine Racul (zodiac Racului este numită și a Cancerului („Ca – în – Cer”) și dă timpul înapoi (întâlnirea cu Celălat Tărâm).

Revenind la cercetarea noastră, în judeţul Vâlcea au mai fost descoperite vetre cultice asemănătoare cu cea studiată, cu un caracter aparte fiind descoperirea de lângă Mănăstirea Bistriţa, nu atât prin tipul de vatră, cât prin depozitul de 33 de vase ceramice de tip Ferigile. Atât vatra, cât şi ceramica au fost depuse într-o groapă în care s-au mai găsit cenuşă, bolovani, cărbuni, dar şi trei obiecte de lut în formă de pâlnie, probabil cu rol de opaiţ. Descoperirea este singulară şi a fost tratată pe larg de arheologul Al. Vulpe. Alte vetre portative şi depuneri de vase în gropi ritualice s-au semnalat la Govora Sat – locația „Poieni” (Vâlcea), Bălăneşti (Olt), Alexandria, la Verbiţa (Dolj) şi Teleac (Alba), dar şi în spaţiul carpato-dunărean al Geților de Aur primordiali, la Donja Dolina (din Bosnia – Herțegovina), Vašica (Serbia), Kastanas (Grecia – Tesalonic). Depunerile ritualice de vase ceramice (pentru ospățul – masa zeului), asociate sau nu cu vetre cultice, se pot urmări înapoi în timp de la sfârşitul epocii bronzului, iar vetrele cultice sunt prezente şi în mediul getic, cum ar fi cele de la Radovanu (jud. Călărași) sau Cârlomăneşti (jud.Buzău). Însă, mai sus, ne-am referit doar la descoperirile aparţinând Hallstattului, plasate în perioada târzie (Ha D, grupul cultural Ferigile), cu două excepţii ce sunt plasate în perioada timpurie (Ha B) şi mijlocie (Ha C, Complexul Cultural Basarabi). În linii mari, vetrele portative menţionate aici, provenite din mediul Culturii Ferigile (Bistriţa, Ocnele Mari -„Cărpiniş”, Govora Sat – „Poieni”, Bălăneşti şi Alexandria) se plasează în intervalul 650-450 î.Hr. Această categorie de descoperiri este pusă în legătură cu cultul şi aducerea de ofrande de mâncare şi băutură, la momente de restrişte, ori dedicate anumitor zeităţi (ce vor veni la „Cina cea de Taină” pe neașteptate). În cazurile de faţă, prin comparaţie cu ritul şi ritualul funerar din necropolele Ferigile, se poate afirma că descoperirile de la Bistriţa şi Ocnele Mari nu sunt morminte, ci au doar caracter cultic (ca invitație la masă adresată Marelui Zeu, spre liniștirea acestuia, așa cum aztecii sacrificau prizonierii, spre a se salva pe ei de la cataclismul final). Originea lor ( a acestor vetre de cult „portabile”) este mai greu de urmărit, dar sunt considerate de către istorici tracice (!?), vorbindu-se chiar de trecerea lor din spaţiul egeean în cel al tracilor nordici de la Dunăre.

Dacă drumurile dumneavoastră vă conduc spre Băile Govora, lăsați câteva zeci de minute ochii să vă călătorească printre exponatele din „Colecţia de arheologie şi artă religioasă Gheorghe Petre-Govora”. Fiind o subsecţie a Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, această colecţie funcţionează în clădirea Vilei Alexandru Iliescu. Patrimoniul expus aici a fost adunat de preotul Gh. Petre (1910-2012), prieten şi colaborator al unor reputaţi arheologi ca Al. Vulpe, P. Roman, D. Berciu, Gh. Bichir. Gheorge Petre a participat la sesiuni de comunicări, a publicat articole de specialitate şi cartea O preistorie a nord-estului Olteniei. În anul 1973 înfiinţează acest muzeu local cu peste 4.000 de piese. Menţionăm dintre exponate: ceramica şi plastica neolitică Starčevo Criş, topoarele eneolitice cu braţele în cruce, artefacte ale culturilor Coţofeni, Glina şi Verbicoara (perioada de tranziţie şi epoca bronzului), din care se remarcă depozitul de vase de la Govora Sat (pe baza căruia arheologul german B. Hänsel înfiinţează Grupul Govora). Prima epocă a fierului este centrată în jurul Depozitului hallstattian de vase ceramice de la Bistriţa şi al vetrei de cult prezentate mai sus. Perioada geto-dacică este bine reprezentată, iar din aşezarea romană de la Stolniceni atrage atenţia un fragment ceramic cu o scenă erotică. A doua parte a expoziţiei este dedicată cărţii vechi şi obiectelor de cult.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*