Spada din bronz cu limbă la mâner (tip Reutlingen)

Muzeul „George Severeanu”, din Strada Henri Coandă 26, din București, vă aşteaptă să vizitaţi expoziţia „Obiecte preistorice din colecţia Severeanu”, deschisă începând cu data de 3 februarie 2017 în „Sala cu vitralii” a acestui muzeu. Aici se află expusă o spadă din bronz, cu limbă la mâner (tip Reutlinger). Datarea acesteia: Bronz final (Hallstatt timpuriu; acum cca. 1200-800 î.Hr.). Anul și locul descoperirii: 1916 (?), localitatea Bucium, din jud. Iași. Considerată inițial drept un fals de specialiștii de la Iași, spada a fost identificată ca originală în anul 1916 de către Ioan Andrieșescu. Atunci Muzeul Național de Antichități nu a avut însă fonduri suficiente pentru achiziționarea acesteia. Într-un final fericit acesta a ajuns în colecția dr. Severeanu, înainte de anul 1925.

Povestea acestei spade este relatată de Ioan Andrieșescu în scrierile sale, ocazie cu care își exprimă gratitudinea față de dr. George Severeanu, cel ce a salvat acest artefact. Localitatea Bucium (jud. Iași) își „trage” denumirea de la acel instrument muzical tradițional, folosit îndeosebi de păstorii români din munți, numit chiar bucium (de la „bucile”=obrajii (Buci – e – Gi), ce se umflă în momentul când suflă în acest instrument; semn al stelei mici ce va apare pe cer, dar care se va mări (umfla, ca o maya) și va acoperi cu totul lumea noastră (Cortul lui Dumnezeu; Inima Cerului, numită și Hurican; „Bucile lui M” – Marea Mamă, care apare reprezentată de multe ori cu simbolul spiralic pe fese („F – e – S” = Moț, sau „Facerea depinde de apariția Șarpelui – Șerpoaicei”)). Acest instrument musical primitiv cu origini destul de vechi era deja prezent printre geto-daci și a fost folosit în trecut în principatele Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești ca instrument de semnalizare în conflictele militare. Istoricii spun că acest cuvântul este derivat din latinescul buccinum, însemnând „corn îndoit” („Cotul”, „Colțul” pe care îl vom da la final de lume; „tubul” tornadei cosmice ce ne va lega de Celălalt Tărâm va avea o anumită înclinare; va fi „Panta – Grue – L”). Tubul în care se suflă, denumit (conform diferitelor tipuri de instrumente) și „trâmbiță” (de la „trâmbă – trombă” de vânt-furtună) sau „tulnic” (de la Tula („Lutul lui A”, un nou început)), sau „bucin” (Bucile noii Nașteri din nou) are între 1,3 și peste 3 metri lungime, fiind făcut din lemn de brad, paltin, frasin, tei, alun sau chiar (parțial și mai recent) din metal. Este folosit mai ales pentru semnalizare și comunicare de păstorii din munții împăduriți, cât și pentru călăuzirea oilor și a câinilor. Sub numele „trembiță”, este folosit și de huțuli (cei care știu că zeul se dă „huța”, schimbând sensul timpului la un moment dat; Zeița Mamă Ana – Hâța), o populație din Carpații Orientali (diseminați prin Polonia, Slovacia, Ucraina și România – vechiul teritoriu al Geților de Aur primordiali) care vorbește o limbă ucraineană, dar împărtășește multe tradiții și cuvinte vechi cu românii. Satul Bucium – loc al descoperirii – a devenit astăzi cartier al municipiului Iași, dar avem și o Mănăstire Bucium din Iași, care este o mănăstire de călugări creștin-ortodocși, întemeiată de ieromonahii Nifon Popescu și Nectarie în anul 1863 ca metoh al schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos. Biserica mănăstirii are hramul „Duminica Tuturor Sfinților Atonului” (prăznuit în duminica a doua de după Rusalii). Mănăstirea se află într-o zonă retrasă de pe dealul Bucium, în partea de sud a municipiului Iași, putându-se ajunge la ea de pe Șoseaua Bucium (aflată pe Drumul Național Iași-Vaslui) urmând a doua stradă după Plopii fără soț (ai marelui poet Mihai Eminescu). Adresa mănăstirii este Strada Păun nr. 14. Dar pentru că era important să se păstreze această denumire a „semnalului” din ceruri care va veni la ceas de cataclysm cosmic, „Bucium” mai este un sat în comuna Șinca (în bustrofedon poate deveni „Incaș”) din județul Brașov, Transilvania. Avem Dealul Bucium și pe traseul autostrăzii Sibiu – Orăștie (Știe – Ora). Mai există comuna Bucium (jud. Alba) care este alcătuită din 29 sate şi cătune, înşirate de-a lungul drumului de la Abrud la Detunata (Cea care face zgomot). Cele mai importante sate din acestă comună sunt cele şase ce poartă numele de „Buciumuri” (a.s.v. simbolismul numărului șase): Bucium-Muntari, Bucium-Şasa (posibil „Șase, Vine!”, sau „Cea care stă în șa”), Bucium-Poieni, Bucium-Izbita (symbol „Lovita”; de la „Loviștea”, sau „Lovitura stelei ce va veni”), Bucium-Cerbu (Cerbul Sharabha, cel care poartă pe cap Pomul Vieții și calcă în două Tărâmuri cu cele opt picioare ale sale – apare pe Coifurile și Cupele Marii Uitări ale principilor dinaști geți, membrii ai Frăției Getice) și Bucium-sat. Acestea sunt atestate ca având o istorie de mai multe secole cu aceste denumiri. Dar, mai avem și „Tulnici”, care este o comună în județul Vrancea (de la „vrana” (gaura, darea cepului la o parte; „ruperea cepului”) ce se va da cerurilor și potopul va cădea peste noi), din Moldova, formată din satele Coza (de la Cozia, Cozionul, Ritualul Cozii din Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), Greșu, Lepșa și Tulnici (reședința). Se află în zona munților Vrancei.

Spada de bronz studiată mai are ca pandant și spada de bronz ce a fost descoperită în localitatea Zăvideni, pe malul drept al Oltului, în urma unei inundații, de la domnul Marinoiu Gheorghe din municipiul Drăgășani. Acesta a donat-o Muzeul Judeţean din Vâlcea, în anul 1994. Având ca număr de inventar 363, spada are o parte din mâner, dar și din vârf rupte din vechime (posibil ritualic, pentru scoaterea din uz). Pe suprafață sa, spada prezintă patină de bronz, având o culoare gălbui-închisă, fapt ce sugerează o mare cantitate de cositor în compoziție. După întrebuințare, spadele din bronz se împart în trei categorii: 1) spade de împuns; 2) spade de tăiat; 3) spade combinate (mixte). Ca evoluție, spada își face apariția în perioada bronzului mijlociu, dezvoltându-se din pumnalul de bronz, întâietatea având-o spadele de împuns ca, spre sfârșitul acestei perioade, să fie utilizate doar ultimele două categorii. Mai poate fi semnalată „spada de bronz de la Sighetul Marmației” (jud. Maramureș) descoperită în jurul anului 2000 de elevii unei școli în albia râului Iza (ca semnificație „I – Za”, sau „Zaua de lanț (Za-Greus) ce ne leagă de Izvorul la care ne vom întoarce”), având o lungime de 43,3 cm. În Maramureș au ieșit la lumină până acum cca. 20 de astfel de spade, toate în vecinătatea unei întinse așezări fortificate așezate pe culmea Dealului Solovan („Solul zeiesc care ne va anunța că totul a fost în van=zadarnic”), în punctual Dealul Cetății.

Toate aceste arme albe antice, purtate de brațe vitejești, au apărat aceste meleaguri strămoșești. Câteva minute puteți răpi unei zile spre a găsi Muzeul Severeanu din București și a admira spada din bronz, cu limbă la mâner (tip Reutlinger), datată în epoca finală a bronzului (Hallstatt timpuriu), acum peste 3000 de ani și descoperită în localitatea Bucium, din jud. Iași. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*