Și s-a prins, singur, „cu ea în gură”…

Ceilalți sunt cu „acadeaua” în dânsa! El nu! Pesemne, la el, bătrân și senil, ea a ajuns prin alte părți, poate și mai strâmte… Dar tot „de dimineața până seara” șade în dânsa! Și măcar de ar fi avut o licență personală… Un pic de „muc și sfârc” în versificație. Poate l-ar fi prins imaginea „cu corupția în gură”… Dar așa… A arătat din nou ridicol. Și a glăsuit și mai penibil, între jucăria stricată de mai agârț, de pe podul rătăcit, când privea spre nicăieri aidoma unei lăuze abia dată jos din patul facerii, și nefericitul joc de cuvinte lansat într-un soi de șotron gerontofil, într-un spațiu public de întrunire a altor „gerontofili” (politici!), nefiind nici o diferență! Și chiar dacă nu a fost amendat de miliția maidanez-comunitară, zisă și locală, totuși, înșiruirea verbală aproape obscenă, nu atât prin sunetele în sine, cât mai ales prin mimica și  mișcarea scenică a personajului, nu a trecut neobservată.

Și nu doar pentru patosul vorbitorului de a o azvârli, și nu la figurat, din toată gura către un public rămas gură cască după dânsa (sigur, după cupa „Gâgâceanu”!), cât mai ales pentru felul în care singur s-a lăsat prins. Nu cu „rața în gură”, ci cu vorba plagiată după un alt personaj aflat, înainte de zeghe, cam prin aceleași posturi și cotețe ca el.

Doar că, întâiul glăsuitor al reinterpretării rației de rață coruptă, vânător fiind, nu o vedea pe post de zeamă lungă de gargară, ci mult mai rafinat. Căci, dacă Adrian Năstase se lamenta, anteJilva, că „ne tot plimbăm cu corupția în gură”, continuatorul în aroganță, cel cu mai multe nume decât neveste, s-a zburlit de-a dreptul că „toată lumea în România face gargara cu corupția”. Ba, ca niște asistați sociali, deh’, dacă merinde nu prea mai sunt prin plasele electorale, „de dimineața până seara numai cu corupția în gură stau”. Și atât de întrăciți (!) sunt să-i nu-i dea drumul (din gură), că vânătoarea raței cea coruptă din botul maidanezului politic, biped prin esență, uneori, patruped în cârje și bastoane, a dus la „umilirea unor oameni și distrugerea elitelor românești”.

Iar aici, nea Călin, filă din „Povestea poveștilor”, parcă a murmurat și un pic de adevăr. Da!, „elite”, corupția, endemică în răspândirea ei în lanul lui Creangă, din povestirea mai sus numită, devenită structură socială recognoscibilă sociologic (tineri, vârstnici și… corupți!), constituindu-se într-o „elită”…

Treaba e că numitul plagiator de texte riscă să ajungă la rându-i să se plimbe, nu el „cu corupția în gură”, ci dânsa cu el între colții Justiției. Căci, în general, poartă ghinion să te folosești de licențele meșteșugite de alții, care, nu doar că au mai și citit și altceva decât manuale de motoare, dar au mai și scris! Și s-a văzut: „Bombonel” ne-a luat el tare „dacă e o problemă, spuneți, măi băieți, cine e ăla corupt pe care să-l împușcăm pe stadion!”, și a ajuns el să se „execute” (e drept, mai mult pe lângă, dar așa s-a „nimerit” rima!)… Tăriceanu o vede în gura altora (pe ea, corupția!), dar să nu se trezească și el, tot din proprie inspirație, cu altceva prin dânsa. Căci, așa cum nici el nu e un cățeluș haios, nici „rățușca” luată în gură de patrupedul lotru nu va fi fost doar o rățușcă!

Și atenție la gargară… Că unii, mai ales când vorbele mai au și consistența vomei, se pot îneca singuri în ea, cea coruptă și urât mirositoare…

One Response to Și s-a prins, singur, „cu ea în gură”…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *