…Şi a fost Al Doilea Război Mondial, urmat de ocupaţia sovietică şi regimul de până la abdicarea târguită a trădătorului rege Mihai din august ’44, apoi etapa până la finele anului 1989. Atunci, în decembrie, poporul român a fost asistent, dar şi figurant activ în regia catastrofală a evenimentelor clocite de cei trei „Maltişti” ai secolului al XX-lea. Da! Nu doar cei doi „protagonişti” de pe capul de afiş al Istoriei: George H. W. Bush & Mihail Gorbaciov, ci şi personajul din culise: cel de-al 264-lea urmaș al Sfântului Petru, încoronat ca Suveran Pontif în 1978 sub numele de Ioan Paul al II-lea (pe numele său real Karol Wojtyla). Că „Serviciul secret” al Vaticanului a fost-este unul dintre cele mai performante o afirmă cei „avizaţi”, iar „Fenomenul Malta” s-a produs abia după ce primii doi s-au văzut şi au discutat cu Papa, apoi au colaborat cu C.I.A., N.S.A., К.Г.Б., Г.Р.У., Mossad, D.G.S.E., A.V.O., B.N.D., M.I.6…
Incontestabil, lumea este în permanentă schimbare, dar nu continuarea derulării evenimentelor, ştiute sau neştiute, de-a lungul a aproape trei decenii, este subiectul în discuţie, ci cursa între „partidele” apărute peste noapte în România postdecembristă, pentru ajungerea la „dispeceratul” demolării naţionale: F.S.N.-P.D.S.R.-P.S.D., P.N.Ţ.cd., P.N.L. (cu aripi tinere, mai în vârstă sau, recent, fără aripi), P.U.N.R., P.R.M…, alianţe electorale de toate culorile şi, nelipsita traseistă de la guvernare, U.D.M.R., cu busola fixată pe azimutul Budapesta şi ţinte cum ar fi: anularea Tratatului de la Trianon, al căror corolar se vrea „autonomia” etnică şi teritorial-administrativă a Transilvaniei. O.N.G.-urile finanţate generos din exterior au fost transformate peste noapte în partide (un soi de ciorba à-la Macovei, din trei ciurucuri) cu scopuri total adverse interesului naţional. Un melanj urât mirositor şi nociv sănătăţii naţiei, o periculoasă permanentizare a divizării societăţii româneşti. Pronunţarea în limba română a multor nume înscrise pe listele acestor aşa zise partide, apărute precum cometele pot cauza afecţiuni cu sechele grave ale vorbirii.
2016 a fost un an cu multiple semnificaţii pe plan mondial, european şi naţional. Haosul planetar controlat, instalat parţial sau în curs de instalare oficială de către New World Order (N.W.O. – Noua Ordine Mondială), a creat nemulţumiri în rândul popoarelor europene trezite din somnul acelui dolce farniente iluzoriu. Referendumurile s-au ţinut lanţ, vor urma altele, iar perspectiva se întrevede a fi foarte incertă. Marea Britanie a urcat, cu arme şi bagaje în trenul Brexit, lăsând în urmă un Junker cretinizat, bâlbâind ameninţări furibunde. În Lumea Nouă, colosul american a fost zgâlţâit din temelii, „dinastia” programată a pierdut lamentabil în cursa cu rebelul care a demonstrat că imposibilul poate deveni posibil. Stoparea escaladării tensiunii – cel puţin pentru moment – dintre cele două mari puteri militare mondiale S.U.A.- Rusia a cam bulversat socotelile „iluminaţilor”. Titlul unei lucide analize cu referire la alegerea Preşedintelui S.U.A., primită de la un distins colaborator m-a amuzat, amintindu-mi de filmul psihologic sovietic din 1956, „Al 41-lea”, unde personajul cheie este ucis. S-ar putea ca cei mai vârstnici dintre dumneavoastră să-l fi văzut…, drept pentru care întreb: oare „Al 45-lea” preşedinte american va avea acelaşi final ca şi „Al 41-lea” personaj din filmul sovietic? N-ar fi decât o simplă repetiţie a încheierii mandatului celui de-al 35-lea preşedinte american, J.F.K… o dovadă că Istoria se repetă ciclic.
În „Hexagon”, descompunere statală a creat condiţii favorabile mişcării naţionaliste. Repliindu-se după loviturile primite, păpuşarii au răspuns prompt intenţiilor Italiei şi Austriei, ucigând în faşă intenţiile de eliberare naţională, cotate ca extremiste. Polonia, Ungaria, Slovacia practică şi ele un joc diferit de orientările N.W.O. Trăind reactualizarea tacită a Pactului din 23 august 1939 şi speranţa acelei „Deutschland über alles”, naţiunea germană a primit o lovitură gravă de la Frau Merkel şi din contractul ei cu „multiculturalismul”.
România este poziţionată, ca de obicei, între Est şi Vest. Sub conducerea unui preşedinte dezinteresat de viitorul ţării şi al românilor, un preşedinte cu tendinţe abuzive, precum decizia personală de a respinge (fără consultarea şi acordul Parlamentului României sau al C.S.A.T.) invitaţia grupului de la Vişegrad oferită României, domnesc deziluzia, îndobitocirea televizată şi politica murdară anti-naţională, condusă de „clasa politică cea mai incompetentă, cea mai lacomă şi cea mai arogantă din Istoria României” (Florin Constantiniu) în marşul ei către încotro şi nicăieri, mai dezorientată decât oricând. Deşi rezultatul recentelor alegeri a dat de înţeles că românii au început – timid, ce-i drept – să se trezească din „somnul cel de moarte”, alegând dintre două rele pe, aparent, răul cel mai mic, dar nu „binele”, perspectiva rămâne la fel de opacă. Rămâne de văzut dacă se va naşte sau nu încă „Un guvern de lupi” şi dacă acesta se va afla, din nou, „În pat cu duşmanul” – U.D.M.R. În cazul în care va recurge la această soluţie, P.S.D. va pierde şi ultima şansă ce i-a fost acordată de „Un popor de oi”.
Lasă un răspuns