Lansându-mi o idee în eter
Spre slava unei Românii eterne
N-o fac din disperare şi nu cer
Nimic tăcerii care se aşterne.
.
Din infinită dragoste o fac
Încrezător în forţa minţii mele
Ce venerează spiritul de dac
Viteaz, ce n-are voie să se-nşele.
.
Ideea mea-i exact precum o stea
Ce din adâncul sideral răsare
Şi, bezna sfârtecând-o, ar putea
Să nască un tărâm fără hotare.
.
Iar dacă astăzi pare un mister
Ce sufletele n-are cum străbate
Eu ştiu c-asemenea idei nu pier
Şi se transformă în realitate.
.
Fie ca gândul meu de costoboc
De a crea o Românie Mare
Din Tisa până la Vladivostok
Să îşi găsească nalta-ntruchipare.
.
Să nu mai fie nimeni urgisit,
Toţi oamenii s-o ducă-n armonie,
Pe un tărâm ce nu s-a pomenit
Şi, veci de veci, un altul n-a să fie.
Lasă un răspuns