Familia mea, la fel ca milioane de familii românești, s-a sacrificat și suferit în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar a fost cumplit și inuman după ce am fost eliberați de Armata Roșie, după ce comunismul Moscovei ne-a încarcerat, terorizat, maltratat și distrus ca națiune în lagărul ei comunist. Printr-o șansă, mai mare decât cea mai mare minune, în 1980 am reușit să ajungem, Ica și mine, în lagărul liber de la Traiskirchen din Austria și de acolo în Nord America, în Canada.
Sunt un om liber, nici odată nu m-am înregimentat în vreun partid sau vreo asociație politică, dar în Nord America am fost curios, un timp, cum este și cum se face politica democrată. O mare decepție ce m-a dus la concluzia că democrația a murit acolo unde s-a născut; în Agora Atenei. De-a lungul vremurilor, multe minți luminate au încercat sincer, cu adevărat să readucă democrația numai în interesul poporului, nu au reușit din cauza parveniților . Astăzi, democrația nu e mai mult decât o paiață în mâna politicienilor ce vor să conducă omenirea pretutindeni. Sincer nu mă mai interesează democrația Nord Americană, și din cei 36 de ani trăiți în Nord America, rețin cu admirație doar pe Ronald Reagan, ultimul mare președinte american și pe Pierre Trudeau, prim ministru canadian care, împreună cu cabinetul său, a încercat totul pentru canadieni și Canada.
Și în vara 2016 am fost în Romania, un bazar, un talcioc de vechituri și lucruri rele în care rumânii, manipulați de precupeți străini, forfotesc dezorientați, înjurând și scuipând printre dinți pe un sas, adunătura de falși tehnocrați și bandele parlamentare. Nimic nou de 26 de ani cu excepția alegerilor din Statele Unite, de la care unii rumâni așteaptă mântuirea neamului mai mult decât de la catedrala lui Daniel Ciubotea sau moaștele vreunei sfinte! Nu mă interesa. Fiind însă provocat, am răspuns ce gândeam: „Oricine numai Hillary Clinton, nu !” Desigur, nu m-au lăsat până ce nu le-am spus de ce: „Pentru că mi-e silă și lehamite de exponenții globalizării !”…
Americanii l-au ales pe Donald J. Trump, printr-un vot de blam dat situației și sistemului în care au ajuns. Hotărârea și treaba majorități americane, dar mulți neamericani, de toate categoriile, printre care și unii rumâni parcă au fost electrocutați și au început să sufle în vânt, un drept universal. Înainte de a sufla și io în vânt, am cumpărat „GREAT AMERICA – How to fix Our Crippled America” de Donald J. Trump, apărută la Editura Threshold – NY în 2015, am citit-o și m-am dumirit. A dumiri este un oltenism, pe care l-am auzit și învățat de la bunicul meu însemnând a-și da bine seama cu ce are de a face, de a înțelege despre ce este vorba cu adevărat. Cele două sute de pagini sunt scrise în standardele propagandelor electorale, pe înțelesul tuturor americanilor, în limbaj bazic cu fraze din propoziții simple și scurte toate terminându-se cu inducția aceluiași slogan: America e infirmă (crippled) eu, Donald J Trump, sunt singurul dintre toți americanii care o pot face din nou (again) mare, măreață (great) prima și cea mai mare putere din lume – „You gotta believe” – așa își începe scriitura cu un american slang după care urmează 17 capitole de propagandă electorală în care aflam cât de mare este el, Donald Trump, de mă întreb de ce nu și-a intitulat cartea The Great Trump (again) precum regii și împărații din trecut fiindcă are și orgoliu din belșug.
Primul capitol – „Winning again” – aflăm despre „our very stupid leaders in Washington, DC” Daca Trump, americanul afirmă acest calificativ despre liderii lor din Washington, io nu-l cred, fiindcă și americanii știu că liderii lor nu-s proști, proști ci doar își văd de interesele lor fără să-i intereseze, câtuși de puțin, epitetele. Toți sunt la fel pentru că se fac bani grei din politica în zilele noastre, în toată lumea. Aștept să-l vad la Casa Albă, cum va începe să o supraetajeze, în fiecare an președințial cu câteva etaje, fiindcă știm ce interese majore are în construcția clădirilor-tur ce sunt afaceri bănoase. Subliniază că în afacerile sale creează job-uri chiar și pentru imigranții legali. După astea încheie cu crezul său că va face, din nou, America Mare… bigger, better and stroanger. Mai mare numai dacă se mai ciupește câte ceva de la Mexic sau Canada. Mai bună adicătelea e buna și acum, dar trebuie să fie și mai puternică, nu pașnică, pentru că tot dintr-un război în altul o duce conform doctrinei Kissinger încă actuală la Washington.
Capitolul 2 – „Our „unbiased” political media”, adică, cei din mass-media politică sunt „nepărtinitori”. Cunoaște toată lumea mass-media de pretutindeni și noi, majoritatea rumânilor, avem repulsie față de „nepărtinitori” și mercenarii manipulatori de pe la noi. Dar în acest capitol, Donald Trump spune un lucru esențial: „Eu cred că în această țară, marea ei problemă este corectitudinea politică” (pag.8) Și eu cred că a sosit vremea să se termine cu această botniță impusă împotriva gândirii și exprimării libere, ce contravine drepturilor fundamentale ale omenirii. Pentru americani, liberi de la început corectitudinea politică le vine ca un pumn direct în gură la care reacționează. Mulți analiști politici independenți, și nu numai ei, susțin că impunerea, tot mai drastică, a corectitudinii politice a supra sistemul politic a fost unul din motivele nealegeri candidatei Hillary Clinton. Cred pentru că și eu sunt indignat, la fel ca foarte mulți intelectuali români, de faptul că sasul de la Cotroceni a promulgat anticonstituționala legea 217 / 2015, prin care putem fi târâți în procese și închisori pentru gândire și exprimare liberă. NU cred că Klaus Johannis să-și dea seama că fiecare pasăre călătoare, temporară la Cotroceni, pe ce promulgă piere.
Capitolul 3 – „Immigration: Good walls make good neighbors” Este capitolul în care se referă la imigrările ilegale, clandestine, prin intrarea în Statele Unite fără viza autorităților americane. Autoritățile estimează unsprezece milioane de imigranți ilegali în Statele Unite veniți din toată lumea, prin toate mijloacele posibile. Donald Trump va acceptă numai imigranții legali, fiind fiu de imigranți: german după tată, scoțian după mamă și american după locul nașteri, New York. În timpul mandatului său promite că în Statele Unite se va imigra numai legal și pentru început va ridica un zid între Statele Unite și Mexic „Am să construiesc un mare zid, și nimeni nu construiește ziduri mai bine decât mine, credeți-mă…” (pag. 20), iar la pagina 25 adaugă că în acel mare zid va pune uși frumoase prin care oamenii să intre legal. Americanii l-au votat și pentru acest great wall, fiindcă rata șomajului american a crescut mult și ei cred că una din cauze este și acest val de imigranți ilegali și au ceva dreptate. Donald Trump e mândru de planul lui și-și compara viitoarea capodoperă cu The Great China Wall și Israel Wall, comparații mult discutabile ,îndeosebi cel al zidului israelian, care pur și simplu i-au getoizat forțat pe palestinienii acelui pământ. Acest fapt este cunoscut de toată lumea dar îl evită a-l discuta pentru că este etichetat politic incorect. În România, superiorii lui Klaus Johannis abia așteaptă sa aplice articolele cu antisemitismul ale anticonstituționalei legi 217 /2015, dacă îndrăznești să nu fii de acord cu tot ce zic sau fac evreii, ferească sfântul să-i și critici!
Capitolul 4 – „Foreign Policy: fighting for peace” – Frumos, dar scandinavii să nu sară imediat în sus pregătindu-i Nobel-ul pentru pace, ca lui Obama de cum a ajuns la Casa Albă. Atenție, Donald Trump a scris: „America este cea mai puternică țară în lume …și eu abordez politica externă pe o fundație puternică: o conduc cu forță. Asta înseamnă că trebuie să menținem cea mai puternică forță militară în lume” (pag. 32). De reținut, deși nu e o noutate. Noutate este că noul președinte ales, mare om de afaceri, vrea ca țările pe care le apără, cu armata americană, să plătească! Citează: Germania, Japonia, Coreea de Sud, Kuwait, Arabia Saudită, despre care spune ca face între o jumătate de miliard până la un miliard de dolari pe zi din petrol. Nimic despre scuturile anti rachete instalate în coastele Rusiei, dar nu va trece mult până când vom plăti, dacă nu cumva deja plătim, pentru prezența lor în România. Americani am vrut să ne apere, în locul unei armate naționale defensive, americani avem, ce ne vor conduce și taxa cum vor. Să nu uitam că zonele de influență între marile puteri sunt încă bătute în cuie, vezi și recentele alegeri din Moldova de Est. Așa că americanii vin dacă pot și pleacă, cu scut cu tot, când vor rușii. Și rumânii rămân în curul gol în fața rușilor. Uite că nu am învățat nimic din istoria care se repetă Cât despre pacea lui Donald Trump, el are deja în colimator pe ISIS musulman și Iranul, dușmanul declarat al Israelului.
Capitolul 5 – „Education: a failing grade” un alt american slung în sensul că educația americană are un calificativ scăzut fiind pe locul 26 în lume, ceea ce pentru Donald Trump este inacceptabil și el va schimba totul și în sistemul învățământului. A și găsit țapii ispășitori: Departamentul Educației ce trebuie eliminat și sindicatul învățătorilor. Îi doresc succes, gândindu-mă cu tristețe cum a decăzut și învățământul nostru românesc din 1989 sub cei 24 de miniștrii, foarte politic corecți, reducând la minimum toate materiile esențiale unei educații de identitate națională.
Capitolul 6 – „The energy debate: a lot of hot air” – e o dezbatere veche, aspră între marii consumatori de energie și ecologi având ca temă global warming fiindcă „toată lumea vorbește de vreme, dar nimeni nu face nimic pentru ea” (pag.61). Statele Unite sunt cele mai mari consumatoare de energie și Donald Trump va folosi, fără restricție, atât energia din resursele naturale producătoare de o mare cantitate de bioxid de carbon dar va fi preocupat și de introducerea pe scară largă a captării de energie curate a vântului si razelor solare. Și-n România noastră, în care în 25 de ani nu s-a mai făcut nici o hidrocentrală, nu s-au instalat nici măcar niște câmpuri de panouri solare sau mori eoliene în locul minelor de cărbuni închise. Dezolant, dar mass-media noastă, foarte corect politică, îl face cu ou și oțet pe un american practic și de mare acțiune.
Capitolul 7 – „Health Care is making us all sick” = grija sănatății ne face pe noi toți bolnavi, scrie noul președinte la pagina 68 și adaugă: „politicienii numai vorbesc despre a face” Ai noștri sunt mai grozavi; vorbesc și promit a face, dar fac numai pentru ei orice, prin toate mijloacele ilegale. E drept că sistemul sănătății american este complicat, greoi, parazitat și foarte costisitor în comparație cu cel canadian total asigurat pentru toți cetățenii canadieni, introdus de Pierre Trudeau. Donald Trump se angajează să schimbe, să îmbunătățească și să asigure un sistem medical pentru toți americanii. Good luck, Mister President, we keep a finger cross for You!
Capitolul 8 – „It is still The Economy, stupid” De ce un asemenea titlul? Pentru că Donald Trump scrie că în Statele Unite trăiesc 46,5 milioane de oameni în sărăcie (pag. 81) iar la pagina următoare adaugă: „Acum, această țară este la ananghie financiară. Datoria noastră națională este de 19 trilioane”. Ohauuu, într-adevăr e vorba de o economie prost condusă – ca în România – și Donald Trump spune că aceasta se datorează politicienilor de la Washington. E la fel ca noi, cu deosebirea ca politicienii noștri sunt și mai corecți politic, corectați de Bruxelles! Noul președinte ales are ocazia să repete, și iar să repete, că nu este politician ci un om de succes în afaceri, deci se pricepe la economie și e convins că va redresa economia americană from stupid economy to smart economy venind cu un plan bine întemeiat, agresiv și viabil. Ce încurajator, la noi nu apar asemenea luptători pentru binele românilor, politicienii noștri doar palavragesc și se bălăcăresc… (va urma)
Bravo Cornele, adevar ai grait, eu am sperat din tot sufletul sa castige dl Trump,
cu siguranta va reusi sa scoata America din colaps si sa redreseze economia.
PS: Am trecut si eu prin lagarul de la Traiskirchen din Austria in anul 1979, dupa care am plecat in lagarul din Latina / Italia si am emigrat in Australia.
Iti doresc mult succes in activitatea ta cotidiana si Domnul sa fie alaturi de tine si de familia ta in orice moment!
Noi, emigrantii, avem suflete mari pentru ca ne purtam TARA in suflet!
Cu prietenie, 🙂
Iulică ŢENEA / Perth / Australia
iulicatenea@yahoo.com
PH:
+61 449 061 081