Noi primim cuvântul biblic în pace, în credinţă, ca pe un medicament, ca pe un îndrumător şi o vindecare. Biblia e leac. Dar până aici, vai, ce lung drum pavat cu crime! La civilizaţie s-a ajuns pe un munte de cadavre şi cele mai multe s-au făcut în numele Bibliei. Un personaj din filmul A Viking Saga: The Darkest Day (2013) al englezului Chris Crow, se tot uimeşte câte crime pentru o carte şi îl întreabă mereu pe mai marele saxonilor: Merită? Şi el e un viking crud, care ştie ce e crima, a făcut multe crime la viaţa lui, dar cele pentru a captura o carte i se par inutile. Această vorbă o tot repetă, i-o spune şefului său de clan viking, pe care îl însoţeşte, părăsindu-şi corăbiile, îl însoţeşte pe un munte să captureze cartea sfântă de la tânărul călugăr Hereward (Marc Pickering), care are o misiune foarte importantă: trebuie să ducă Evanghelia din Lindisfarne, o carte plină de frumuseţe şi putere, la mănăstirea Iona, unde va fi în siguranţă.
Drumul e lung, trebuie să treacă un munte. Plus că e urmărit de o ceata de vikingi, iar vremurile sunt tare întunecate. Şi tot timpul se roagă. Răspunsul la rugăciunile lui ar trebui să vină din partea unor cruciaţi, care să-l ocrotească, dar nu vine decât un războinic, fiindcă ceilalţi care erau cu el au fost ucişi pe drum. Primejdiile veneau din toate direcţiile. Nesiguranţă la tot pasul. Războinicul îl apără o vreme de urmăritori, până este şi el ucis. E o călătorie a morţii, a spectrelor, a barbariei. Hereward ţine mereu cartea la piept, dar cu ea la piept ajunge să-l sugrume pe conducătorul viking şi să-l ucidă şi pe luptătorul care nu înţelege de ce e importantă o carte în numele căreia se fac atâtea crime!
Imaginea instaurării creştinismului în ţările europene a fost cumplită. S-a desfăşurat printr-o neîntreruptă vărsare de sânge. Adică a continuat istoria evreilor existentă în Biblie, o carte plină de cruzimi, violenţă şi crime. Dar toate sunt iertate, fiindcă se fac în numele lui Dumnezeu, aşa cum în era noastră se fac în numele Bibliei, percepută ca o carte sfântă, salvatoare de rele şi vindecătoare. Însă ea a fost folosită şi de rebeli, şi de cei care luptau pentru putere. Sclavii, în antichitate, au îmbrăţişat cartea sfântă ca pe o eliberare a lor, dar ticăloşii, din umbră, falşi profeţi, se foloseau de ei ca să câştige puterea. Ceea ce au şi reuşit. Evident, prin trădări şi crime.
Aşa ne arată Alejandro Amenábar începuturile creştinismului în fantasticul său film Agora (2009), a cărui acţiunea se petrece în Egiptul secolului IV, aflat sub stăpânirea Imperiului Roman, film care este mai mult decât o parabolă, fiindcă are în centrul său Biblioteca. Revoltele religioase izbucnite pe străzile din Alexandria ajung și la zidurile faimoasei biblioteci. Închisă între zidurile ei, Hypatia (Rachel Weisz), astronom și matematician de geniu, se luptă să salveze înțelepciunea Lumii Vechi cuprinsă în neprețuitele comori literare, ajutată de discipolii săi. Dar rebelii religioși vor cuceri biblioteca şi distrug tot, sfârşind prin a-i da foc.
Amenábar filmează barbaria din plonjeu şi vedem oamenii ca pe nişte gângănii, un furnicar indistinct, mai ales când aparatul se retrage în cosmos, de unde se vede pământul ca pe o „scârbă”, vorba lui Rostogan, un pedagog de şcoală nouă, cum îl vede Caragiale. Când suntem atât de mici, cum putem oare să facem crime atât de mari?, ne întreabă Amenábar.
Aceste filme se bazează pe istorii reale, nu sunt fantezii ale scenariştilor şi regizorilor. Povestea încreştinării britanicilor, peste care vin vikingii, ca păgâni, să le fure sursa credinţei, cartea sfântă, identificată cu puterea Zeului Alb, este reală. Şi pădurea plină de uscături în care are loc călătoria lui Hereward este bine aleasă, total sălbatică, asemenea timpului în care trăieşte, o pădure bântuită de spectre, vrăjitoare şi ucigaşi. Tânărul călugăr trebuie să înveţe să lupte, să ţină într-o mână Biblia şi în cealaltă sabia sau arcul, pe care i-l dă o vrăjitoare, care îl vindecă cu ierburi lecuitoare atunci când este rănit. Nu e uşor să ai o credinţă, mai ales când ea se identifică cu cartea sfântă, care devine un simbol al puterii, aşa cum cred vikingii, care spun că cine are cartea, are puterea lumii. Însă ei vor fi ucişi de creştini. Sabia a eliberat cartea.
Ideea laitmotiv: crimele care s-au făcut pentru o carte! Impunerea creştinismului nu s-a făcut de la sine prin voinţa Domnului, ci a omului, printr-o serie nesfârşită de crime, justificate ca fiind pentru Hristos! O fi meritat? Ca să îmblânzească fiara numită om, a meritat! Însă Hristos a fost răstignit ca să ia omului toate păcatele şi să-l ierte. Dar atunci de ce oamenii sunt şi ei răstigniţi în numele lui, aşa cum vede Hereward în pădure un crucificat ce se dă drept Hristos!?
S-o fi terminat oare această istorie? Autorii filmului The Book of Elie (2010) cred că nu. Dacă în The Viking Saga aventura după cartea sfântă se petrece la începuturile civilizaţiei, într-un ev întunecat, în filmul lui Allen Hughes are loc după sfârşitul civilizaţiei, într-o lume dystopică, post-apocaliptică. Eli, ca şi tânărul călugăr Hereward, crede că numai cartea sfântă, Biblia, poate salva lumea de la distrugere. Şi cei care vor să-i ia cartea sunt tot atât de răi ca şi vikingii. Fiinţe zombie sunt şi într-o parte şi în alta ale capetelor istoriei. Cei care îl atacă la un moment dat pe Hereward arată ca nişte cadavre înviate, ce anunţă că în viitor vor fi câtă frunza şi iarba!
Sigur că e o lume de coşmar. Oare dacă faci crime în numele Bibliei, fapta e iertată, iar dacă eşti viking, adică păcătos, necreştin, dar te închini la zeii tăi, faci crime în numele lui Odin, vei ajunge în bolgiile infernului?
Lasă un răspuns