Să n-ajungem să batem la propria poartă ca la ușa unui străin…

De parcă i-am fi rugat noi să vină aici să lucreze! Indieni, vietnamezi, filipinezi, chinezi, africani… De parcă mersul societății noastre ar depinde de ei! Așa se comportă tehnovânzătorii de la guvernanța țării când vine vorba de muncitorii străini. Aproape că își cer scuze pentru „regimul” la care trebuie să-i supună. Pentru „nedreptatea” de a-i face să aștepte până la șase luni pentru a putea lucra nestingheriți aici.

Și ce dacă noi așteptăm ani întregi pentru a lucra la alții? Aceasta este problema capitală a Ministerului muncii și a celui al Externelor! Așteptarea la care sunt supuși străinii în a pune mâna pe un loc de muncă, prioritară fiind dară „simplificarea vizelor pentru muncitorii străini”.

Pentru că, într-un guvern înstrăinat de țară, ministerele au devenit de-a dreptul oficii de lobby pentru expați. Și, firesc, Ministrul Muncii nu o să aibă ca prioritate rezolvarea problemelor șomerilor români, care așteaptă adesea cu mult mai mult de șase luni, uneori până la neașteptare, pentru a-și mai găsi un serviciu, ci dovedirea servilismului nostru pentru alții.

Românii sunt la ei acasă (încă), așa că pot aștepta, nu?! Ăștialalți, zac pesemne săracii de-a dreptul cu burta lipită de șira spinării prin șanțurile de la granițele țării, iar câte șase luni de așteptare per capita de expat reprezintă o impardonabilă pată pe obrazul cioloșist al unui guvern neromânesc! O pată pe obrazul asumat în procesul grabnic, până la următorul guvern politic, de deromânizare a țării. A unei țări care devine ușor-ușor „acasă” pentru tot felul de seminții, de vom ajunge să căutăm în dicționare semnificația termenului acasă. Și nu peste câteva decenii…

Iar cum printre străinii pentru a căror bunăstare își fac griji guvernanții noștri, se numără și vârstnici, și persoane cu probleme sociale, dar, mai ales, venind ei cu tot cu familii (ce, scrie în titulatura ministerului că e al „familiei române”?!), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (Străine) trebuie să se implice cu toată organigrama.

Și nu-i bai, că de probleme șomerilor noștri, că tot nu mai sunt în câmpul muncii și nici în cel al zonei de preocupare a Ministerului Muncii, o să se ocupe Agențiile locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (că atât o să ne mai rămână și nouă, ca parte a sferei de preocupare acordată de guvernanți, câte un birou sau un serviciu printr-un pod de primărie, unde se vor înghesui românii pentru ce o mai rămâne neocupat, adică refuzat, de neinvitații noștri ce devin invitați permanenți ai guvernanților), dar să pui instituțiile Statului Român în slujba unor străini e mult prea mult.

Desigur, asta nu înseamnă că măcar din clipa în care vom fi devenit, la propriu, străini în țara noastră, ne vom bucura de mai multă atenție din partea ministeriabililor. Că din acel moment, ca „străini” dar și înstrăinați de țara noastră, ni se vor aplica tot regulile de viză pe care le primim acum când batem la porțile altora. Și vom bate la porțile noastre tot ca la ușa unui străin…

Și nu e revoltător, într-o lume în care nouă ni se închid ușile în nas, și suntem trecuți prin procese de verificare de parcă noi am veni din lumea a treia (nu cei ce ajung aici pe post de altfel de cetățeni), doar felul în care guvernanții se preocupă de bunăstarea altora, dar și nerușinarea de a-i trata și pe frații noștri tot prin „regimuri de viză”. Și nici măcar la nivelul „colegilor”, indieni, vietnamezi, ci prin proceduri speciale, pentru, zice ministrul muncii comunitățile care sunt în apropiere, cum ar fi „Bucovina pentru Moldova sau Serbia pentru zona de Vest a țării”.

Să n-ajungem dară să batem la propria poartă ca la ușa unui străin… Să n-ajungem să ne declarăm străini în propria țară pentru a mai putea munci la noi acasă…