Prin 1996, pornit prin ţară, însoţit de un întreg alai udemerist, într-un turneu electoral, Borbely Imre, care dorea să devină, vezi Doamne, preşedinte al României, îşi susţinea discursul electoral pe ideea de a convinge „destui cetăţeni români de avatajele incontestabile ale ale unui stat federal”. El nu făcea altceva decât să reia ideile revizioniste ale istoricului ungur Raffay Erno, cel care susţinea că „România este un stat artificial, creat de Trianon…”. Pentru a-şi susţine sloganul federalizării României, Borbely Imre aducea drept argumente „uriaşele deosebiri ce existau la constituirea statului unitar român între diferitele provincii istorice româneşti”, afirmând că „tradiţiile şi mentalităţile din Moldova sunt cu totul diferite de cele din Oltenia, Banat sau Ardeal. În concepţia mea Banatul este Banat, Ardealul rămâne Ardeal, Moldova este Moldova, la fel şi Oltenia”. Aşa filozofa udemeristul Borbely Imre, candidat la funcţia de preşedinte al României! Numai că individul uita – sau se făcea că uită – că deosebirile etno-folclorice, de limbă, obiceiuri, tradiţii etc. nu făceau altceva decât să oglindească tocmai acea unitate în diversitate, care asigură o extraordinară unitate etnică, care îşi are rădăcininile în originea comună latină a tuturor românilor, indiferent că ei se numesc ardeleni, bănăţeni, olteni, moldoveni, basarabeni etc. Cu alte cuvinte: „suntem români şi punctum”! (Eminescu).
Nu cu mult timp în urmă, un alt udemerist, un alt Borbely – Borbely Laszlo – vorbea la Târgu Mureş despre „o puternică identitate regională”. Şi mai departe: „Mi se pare foarte ciudat într-o ţară care, de-a lungul istoriei, a cunoscut multe sute de ani de statalitate regională – pentru că era Ţara Românească, Moldova, Transilvania şi, după 1918, a devenit ca şi stat, România” (vai de ea exprimare!). „Din acest punct de vedere, cred că trebuie să ne întrebăm cu toţii: avem nevoie de o gândire reginoală? Avem nevoie de regionalism?”
Da, avem nevoie şi de o gândire regională şi de un regionalism. Numai nu în sensul în care le gândeşte şi le concepe Borbely Laszlo. Fiindcă nici gândirea regionalistă, nici regionalismul nu au nimic comun cu fostele provincii istorice care formează acum statul naţional român. Cele la care face referire: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania aveau, într-adevăr, cândva o statalitate, însă nu o „statalitate regională”, aşa cum spune Borbely Laszlo, ci chiar o stataliate în adevăratul înţeles al cuvântului. Ţara Românească, Moldov erau state independente şi aveau în fruntea lor domni, iar Transilvania, ca voievodat, iar apoi ca principat autonom(din 1541), a fost condusă de un voievod, iar apoi de un principe. Probabil, Borbely Laszlo, când foloseşte termenul de „statalitate regională”, se gîndeşte doar la Transilvania. Însă, chiar aşa fiind, el nu poate falsifica adevărul istoric, fiindcă aceasta nu a fost parte propriu-zisă a Ungariei decât pentru o foarte scurtă perioadă, cea a dualismului austro-ungar (1867-1918). Fiindcă acea lozincă belicoasă, „uniune sau moarte”!, pe care o strigau ungurii bezmetici în 1848, nu avea să ducă decât la infiorătoarele şi cutremurătoarele momente când zeci de mii de români ardeleni au fost supuşi barbariilor, nemerniciilor, bestialităţilor şi crimelor sălbatice, săvârşite de unguri şi de secui.
Revenind la „regionalizarea” de care vorbea Borbely Laszlo, aceasta a fost, este şi va fi ceea ce francezii numesc „On revient toujuours a ses premiers amours”, adică „revenim întodeauna la primele iubiri”, în cazul iredentiştilor şi revizioniştilor unguri revenirea la tot ce le-a fost şi le este drag şi la care visează nu numai noapte, ci şi ziua, cu ochii deschişi: fosta „Ungarie milenară”, devenită o relicvă istorică, dispărută pentru totdeauna de pe harta Europei. Iar atâta vreme cât ei susţin că „statul artificial creat de Trianon”, care este România, „stăpâneşte teritorii ungureşti”, întotodeauna acest „stat artificial” le va sta în gât, cum se spune. Iar singura lor dorinţă este aceea de a-l vedea dezmembrat, pentru a redeveni o „statalitate regională”.
Pentru revizionştii unguri, preum este Borbely Laszlo şi mulţi alţii, numai România s-a născut din acele „statalităţi regionale” la care se face referire. De parcă alte state naţionale şi unitare din Eurpa contemporană nu ar parcurs acelaşi proces unificator. Ar fi bine dacă dumnealor ar mai răsfoi manualele de istorie, sau ar mai căuta prin Atlasul istoric al Europei spre a se convinge că acelaşi proces s-a petrecut în aproape toate statele europene contemporane. Aşa, de exemplu, în perioada medievală, când pe actualul teritoriu al României existau acele „statalităţi regionale”, pe cel al Italiei existau nu mai puţin de vreo zece astfel de „statalităţi” (Ducatul de Ferara, Ducatul de Milano, Ducatul de Savoia, Regatul celor două Sicilii, Republica San Marino, Republia Genoveză, Statul Papal etc.); pe teritoriul Spaniei contemporane tot la fel(Regatul Cataloniei, Regatul Asturiilor, Regatul Leon, Regatul Navariei, Comitatul Barcelonei etc.), după cum şi pe teritoriul fostului Imperiu Romano-German şi a acelui Habsburgic, ambele dispărute de mult de pe harta Eurpoei, era aceeaşi realitate. Iar acea Europă mărunţită şi împestriţată cu tot felul de ducate, regate, comitate şi republici a dăinuit până la Congresul de la Viena din 1815 şi chiar după acesta.
Să fie sigur Borbely Laszlo şi toţi cei care visează cai verzi pe pereţi că şi în 2018, când vom aniversa o sută de ani de la Marea Unire, cu toată „identitatea regională destul de puternică din România”, ungurii vor trăi tot aici, într-o Românie unitară şi nu federală, după cum Transilvania va fi şi atunci trup din trupul României, aşa cum au dorit românii ardeleni dintotdeauna şi aşa cum au hotărât la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decreteaeză unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de de dânşii cu România”!
Lasă un răspuns