Colectocrația neCumințeniei hoților!

Ori hoți, ori proști! Sau amândouă! Într-o combinația nefertilă, ba chiar pârjolitoare pentru noi, de „tehnohoție” și „neghiocrație”. Că numai mâine-poimâine nu se sfârșește perioada de subscripție publică și ei tot nu știu de ce au făcut-o! Ba, dacă te iei după vorbele „dâncilor” care au metamorfozat variabila „dorelilor” la nivel înalt, pare că nu știu precis nici măcar cine a venit cu ideea! Cine își asumă eșecul, că dacă era un succes, mai ales că se „nimerea” în prag de alegeri, se înșirau ăștia ca liliecii pământului să-i taie panglica. Sau ombilicul, că la cât sunt de bătuți în cap, cine știe ce nimereau! Păi’, dacă ăia dinaintea lor au pus statuii ce nu-i trebuia, un mizer postament din travertin, transformând Cumințenia Pământului dintr-un simbol al începutului de lume într-un personaj „cimentat” la locul lui, așa cum își doreau să fie „boborul”, ăștia ar fi în stare să mai taie din el! Poate să ia și niște așchii pe acasă, pe post de moaște gata pietrificate!

Tâmpenia publică a subscripției hoților la buzunarele noastre, și așa flămânde, e pe terminate, ratarea umplerii pușculiței „colectocrației” fiind vizibilă, dar nimeni nu-și asumă „eșecul”. Și nu spune „STOP”!

Poate și pentru faptul că, de fapt, nu este vorba de un eșec… Ci de o mascaradă trenată într-o altă formulă a ingineriei versiunilor de „băieți deștepți”. Niște „deștepți” cu aspect de retardați mintali pe lângă înaintașii lor… contemporani, dar întreaga involuție politico-tehnocrată ne-a adus doar subversiuni ale epigonilor și petelor de epigoni ce au defilat pe la cârmele țării.

Vom găsi soluții pentru a achiziționa lucrarea, ne liniștește Vasile Tâmpu, adicătelea Dâncu, asigurându-ne că se lucrează la „variante”. De fapt, s-a lucrat, pentru că știau că va fi un fiasco al dărniciei maselor încă din prima zi a subscripției. Și atunci, de ce au făcut-o? Va fi poate un alt mister nerezolvat al criptogramei postdecembriste, poate un „Dâncu Land” al cercetării sociologice pentru dovedirea ipotezelor sale tâmpe, ori un fond de spoliere autoasumat al contributorului.

Că nu o să-i doară gura să declare colecta insolvabilă, iar banii strânși să-i mute, neavând cum să-i mai restituie unor donatori anonimi, cu unele excepții! (și să-i vezi pe ăia cum or să vină să ceară de opt ori ce au donat sau au mătrășit prin iscălituri ca „donații”!), la bugetul de stat.

Dar nu banii strânși din colectă reprezintă problema. Că banii vin și pleacă… Dramatic este faptul că după subscripția ratată, tot mai evident special concepută tocmai pentru a se rata (pentru a evidenția alte tare sociologice ale poporului român), solidaritatea, și așa știrbită de două decenii jumătate de dezamăgiri, ură și fricțiuni introduse politico-ongist, va pune cruce oricăror acțiuni viitoare.

Și, Doamne ferește!, ca următoarea subscripție publică să nu fie cu adevărat necesară unei situații de calamitate… Că nu se va mai strânge nici un procent din ceea ce românii au mai avut încă încredere să doneze acum.

Cine își asumă răspunderea? Mai ales pentru dezamăgirea creată și semnul de îndoială indus fiecărui român, adevărate cuie în copârșeul raportării noastre la valorile comune…

De ce a stabilit Guvernul să plătească, inițial, doar cinci milioane? Aici ar putea fi, de fapt, cheia întregii tărășenii! De ce nu șase, opt ori toată suma cerută de proprietari?

Pentru că aceasta a fost suma maximă a lucrării stabilită de evaluatori (lucrarea neputând avea prețul astronomic al caselor internaționale de licitații pentru că nu poate fi scoasă din țară și are și defecte din procesele de „restaurare”). Or, alocând peste cinci milioane (valoarea de inventar luată în calcul de guvernul anterior) tehnoexecutivul putea ajunge să răspundă la DNA. Aşa s-a găsit soluția „donaţiei publice”, în plus, și o perioadă bună pentru promovarea electorală a tehnodâncilor cu aere politicianiste, în final, banii urmând a fi dați, dar cu dezlegare legală antifraudă, tot de la buget.

Faptul că deputaţii Comisiei de Cultură au adoptat, încă de pe la jumătatea subscripției, un amendament prin care angajează legal Guvernul să achite, nu doar partea inițial asumată, ci valoarea întregii lucrări, moment la care guvernanții trebuiau să oprească donațiile, nu să continue colectarea, confirmă spusele lui Vasile Dâncu. Al doilea personaj care ar trebui să-și asume eșecul, nu să-și spargă de piept (de ce nu în cap?!), cărămida funcției de vicepremier și, printre altele (ori la „și altele”?!), de coordonator al Culturii (!), dar nu responsabil direct de programul Cumințeniei.

În final, tot puțul agândirii din care ne aruncă Vasile Dâncu aforismele lui ne adapă la izvorul înțelegerii faptelor: „reacţia maselor (…) nu a fost cea din proiect”.

Adică, tot nealiniați, tot „necumințiți”… Și vorba aceea, mai vin și alegerile!

One Response to Colectocrația neCumințeniei hoților!

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *