Nu mai plânge, Rafael!

Pe 18.08.2016, orele 12.00, a avut loc „executarea” silită a minorului Rafael, fiul mamei Ana Maria Stancu! Felicităm, în primul rând, Justiția din România pentru acest „even”t, judecătoarea aceea dreaptă care, cu demnitate, a dat verdictul acela iresponsabil, “definitiv şi irevocabil”! Cum a putut, oare, Doamne?!… Ce s-a întâmplat în sufletul ei?! Poate, nimic anormal… Somnul rațiunii naşte monştri!

Un copil speriat, agățându-se cu disperare de gâtul mamei, ascunzându-se în brațele ei, un copil traumatizat de neghiobii cu diplome emblematice, ajuns pe drumuri în țara lui!, plângea cu sufletul lui de copil… Dumnezeule!, mi-a fost, pur şi simplu, ruşine! Mi-a fost ruşine pentru că noi, românii, ne tratăm aşa rău propriii copii. Mi-a fost ruşine pentru că nici măcar, nu îi respectăm. Nu îi tratăm nici ca pe ființe umane. Iar, primii care greşesc în acest sens, sunt proştii cu diplome. Infirmii care şi-au piedut demnitatea. Oamenii care nu mai gândesc. Oamenii care nu mai au suflete. Rafael este un băiețel traumatizat. Nici nu a vrut să coboare din brațele mamei sale. Acolo s-a simțit el în siguranță. Acolo este singurul loc din lume pentru el unde poate plânge în tihnă. Cu sufletul lui micuț, de copil, care nu înțelege lumea aceasta care îl hăituieşte, care îl alungă în țări străine, în brațele condamnaților!

Cerem organelor abilitate să se autosesizeze. Să apere Interesul Suprem al Copilului. Cum este posibil ca un copil, care este român!, care vorbeşte numai limba română!, care s-a integrat de doi ani în şcoala românească şi locuieşte aici, în țara lui, să fie condamnat şi aruncat prin străinătățuri, ca praful pe drumuri, şi-n mâinile cui?! Ne batem joc chiar de copiii noştri?! Există cineva care trage la răspundere în țara asta, judecătorii făcuți la normă, în care nu mai credem, pentru că s-au compromis şi se compromit la infinit? Deja, unii „oameni ai legii” nu au în cap decât dogmele îngurgitate, lipsa oricărei deontologii profesionale! Pentru ce mai există ei?! Să ne omoare cu zile? Am văzut reacția lui Rafael. Am văzut chinul la care a fost supus. A spus o dată „Nu!” L-au mai chemat o dată… Şi, încă o dată, după „îngrijiri”… De ce, oare?! Au crezut, poate, că s-a răzgândit?! Ce educație psihologică are un executor judecătoresc?! Dacă nici măcar judecătorul nu se ridică la înălțimea responsabilității sale, a misiunii sale în societate, dacă şi dumneaei bâjbâie, ce tratamente să-i mai aplicăm acestui copil?! Facem experiențe pe el?

În timp ce trăiam drama alături de Rafael, am auzit cum circula un anumit zvon prin holurile insituției menite să ne apere drepturile… Un anumit ministru care nu mai e!, ar fi dat o circulară prin care le impunea judecătorilor să nu ofenseze cumva țările străine, să le dea câştig de cauză totdeauna în defavoarea românilor! Ca să nu-i deranjăm! Ca să nu-i supărăm! Ca să nu-i agasăm cu modesta noastră existență!… Ca să ne permitem să ne ducem şi noi traiul bonom, domnule ministru, la o margine de şanț! Sper să nu fie adevărat. Dar, totuşi… Cred că este adevărat! Pentru că prea mulți dintre „ai noştri” stau în genunchi în fața lor… Rafael plângea… Mama lui plângea… Dacă aş fi avut vreo putere divină, nu m-aş fi răzbunat pe judecătoarea care a dat sentința nemiloasă, în totală contradicție cu drepturile omului. Aş fi silit-o numai, să privească, fie şi pentru o clipă, spectacolul grotesc, drama pe care cu însăşi mâna ei a creat-o, frica întipărită pe fața lui Rafael, privirea lui de copil… Dacă nimic nu s-ar fi mişcat în sufletul ei, ar fi meritat să trăiască într-o zi aceeaşi dramă.

Cum scăpăm, însă, Țara de incompetenți?! De oameni care ne vând, de sistemul diabolic care i-a format?! Nu mai plânge, Rafael! Eşti doar un copil. Sunt mulți ca tine, care plâng. Dar de la înălțimea Mercedes-urilor, nu-i vede nimeni. Sunt multe milioane de români care sunt batjocoriți la fel ca tine. Li s-au uscat lacrimile pe obraz. Au trecut demult de pragul disperării… Dar, nimeni nu-i vede. Nimeni nu-i crede. Până într-o zi când nu vor mai putea răbda. Şi, atunci, va fi atunci, Rafael!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*