Nu este doar o impresie că Europa se confruntă cu un tir concertat al acțiunilor teroriste. Și spunem asta nu neapărat în urma atentatelor de la Bruxelles, din Franța, din Spania, sau a celui mai rcent, din Germania, asumate uneori cu infatuare de ISIS, ci în urma unor instabilități majore care vin și dinspre Marea Britanie, decisă să iasă din UE, și dinspre Turcia lui Recep Erdogan, cât și dinspre atitudinile rezervate, ca să nu spunem de-a dreptul șovăielnice, ale unor state membre UE, dar mai ales din partea NATO care, în ciuda declarațiilor de la summitul din Polonia, parcă cedează în fața ofensivei ruse și în Siria, chiar și atunci când posturile militare americane sunt atacate de ruși, dar și prin declarațiile defensiv-fulminante ale prezidențiabilului Donald Trump.
Jocul duplicitar, dacă nu chiar fățiș al Turciei, dispusă unei alianțe cu Rusia și cu Iranul în chestiunea siriană, înseamnă slăbirea NATO în această zonă fierbinte a globului, tot așa cum slăbire a NATO este și ieșirea Marii Britanii din UE, precum și sciziunea de opinii în interiorul comunității, scepticismul țărilor ex-comuniste din Est în ce privește siguranța lor în fața amenințării ruse dau satisfacție lui Putin care își asigură astfel pregătirea psihologică pentru noi acțiuni militare. Startul furat de ruși prin intervenția lor în Siria a însemnat de facto relansarea rusă și succesul vertiginos al lui Putin, consolidat mai apoi în spațiul ex-sovietic: Crimeea, Ucraina, Baltica. De cealaltă parte, teama inspirată țărilor din fostul lagăr socialist, are și ea importanță fiindcă, deși nu pregătește cine știe ce surpriză, diplomatic, produce teama strategică de orice și este o victorie diplomatică inteligent lucrată. Discursul lui Putin nu este ilogic, ci are un pragmatism pe care nici statele UE, nici cele din NATO nu și-l asigură: „Nu așteptăm să ajungă terorismul la noi”, zice liderul de la Kremlin, motivându-și astfel, pe argumentele însângerate ale Occidentului, caracterul intervențiile sale în spațiul conflictual al Orientului Mijlociu, respectiv în Siria lui Bashar al-Assad. “Singurul mod de a combate terorismul internațional, în Siria și țările vecine, este să acționăm preventiv, să lichidăm insurgenții și teroriștii”, susținea recent Putin la o întâlnire cu membrii Guvernului rus.
El are nevoie să asigure o percepție internă și externă confortabil-convenabilă a acțiunilor ruse în Siria, clamând că, la timpul protrivit, toți partenerii au fost informați în legătură cu planurile sale. Putin știe că ISIS consideră Rusia un dușman declarat, vede efectele sângeroase ale extremismului islamic în Europa și, astfel, se asigură de susținerea tuturor rușilor unindu-i cel puțin sub acest generic. Însă, cu abilitate, nu uită să precizeze: „Nu ne vom băga până la gât în acest conflict”, precizează Putin. „Vom sprijini armata siriană doar în lupta legitimă cu grupurile teroriste și vom acorda doar suport aerian, fără a parcitipa la operațiunile de la sol. Acest sprijin va fi limitat la perioada în care armata siriană va desfășura operațiuni ofensive”. Stabilitatea socio-politică la Moscova este asigurată deocamdată și cu pilda Occidentului, cel puțin utilă ca valoare de exemplu rău, încât Putin își consolidează poziția și poate chiar să mai strângă șurubul libertăților și mujicului și cinovnicului arătând cu degetul spre atentatele din Belgia, din Franța ori din Germania.
Pe de altă parte, rebeliunea din Turcia lui Recep Erdogan constituie o altă diagramă a îngrijorărilor, mai întâi că NATO are aici, în proximitatea arabă, o avangardă strategică solidă, de unde ar putea dezvolta acțiuni militare cu care să descurajeze orice amenințare din zonă. Numai că derapajul turc menține starea de incertitudine printr-o majoritate firavă de suporteri din jurul lui Erdogan ce nu poate să contrabalanseze spiritul loviturii de stat, mai ales că președintele nu are sprijinul Occientului în măsurile de criză inițiate pentru reprimarea rebelilor și care ar putea duce la revenirea, în cele din urmă, la pedeapsa capitală ‒ încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.
Așadar, Europa traversează toate diagramele îngrijorării de la exccesul de libertate, căruia i-au cerut găzduire refugiații islamici, la pedeapasa capitală cu care se suprimă însuși spiritul drepturilor fundamentale ale omului și spiritul democrației. În această conjunctură câștigă credibilitate doar Putin, pentru că americanii rămân încă departe de ceea ce li se pretinde pe Bătrânul Continent tot mai frământat de inconsecvențe, de angoase și de vechi resentimente.
Lasă un răspuns