Nu-i dracul chiar atât de negru, spune o vorbă românească! Dacă însuși diavolul trebuie privit nuanțând și judecând fiecare faptă a sa în parte, fără să generalizăm comod și deseori stupid, cred că și instituția „diabolică” numită Securitatea comunistă are dreptul să fie privită cu mai multă înțelegere. După mine, a înțelege înseamnă a nu generaliza. Chiar și un singur caz dacă infirmă generalizarea care ne tentează s-o enunțăm, e suficient pentru a fi mai circumspecți și mai reținuți în aprecierile și declarațiile noastre!
Recunosc, toată viața mea am găsit plăcerea în a contrazice părerile la modă. Aflate în circulația și acceptarea unanimă a celorlalți! N-am fost un Gică contra, dar nici nu m-am lăsat purtat de șuvoiul opiniei publice în acțiune…
Așa se face că nu mă las ușor păcălit de manipulatorii din viața noastră politică. Precum deunăzi când am primit pe Email un al doilea material semnat de aceeași Roxana Ursu, de la „Adevărul”, care continuă cu „dezvăluirile” despre cele două mari personalități ale tumultuosului an 1990: Marian Maunteanu și Miron Cozma. Despre lipsa de temei a acuzațiilor aduse lui Marian Munteanu am scris și, mai ales, au scris imediat alții, în „Cotidianul”, cu o analiză profesionistă făcută actelor și documentelor scoase „la înaintare” pentru a prosti publicul, pentru a induce altă imagine a lui Marian Munteanu, nu cea reală, cu care a cucerit pe merit prețuirea sinceră a milioane de români.
Am acum de făcut un scurt comentariu al materialului publicat cu privire la colaborarea lui Miron Cozma cu Securitatea. Iau de bune dezvăluirile făcute de autoare, adică textele care l-ar incrimina pe Miron Cozma. Mai precis, nici nu mă interesează cine le semnează. Ci iau aminte la problemele care, se deduce din documentele respective, erau în atenția Securității. Și constat că nu prea aveau caracter politic! Iar diabolic, în niciun caz! Ci, dimpotrivă, erau probleme de care Securitatea se interesa în modul cel mai firesc și mai corect posibil. Să dăm câteva citate din notele informative semnate, se zice, de Miron Cozma. Dar cu atenția îndreptată, cum spuneam, spre Securitate, partenerul lui Cozma: „în interiorul capului lămpii pot să apară scântei ce ar putea iniţia aprinderea sau explozia metanului”. În urma acestei note informative, Securitatea informează „conducerea I.M. Lonea, care a întreprins măsuri pentru înlăturarea deficienţelor privind întreţinerea şi repararea echipamentelor maşinilor şi aparatelor electrice“. În plus, „Paul“ a primit, mai departe, sarcina de a „urmări înlăturarea stărilor de pericol”…
Așadar, ce sarcini dădea Securitatea colaboratorilor săi? Sarcina de a urmări „înlăturarea stărilor de pericol” care se ivesc atât de des într-o mină, cu consecințe dintre cele mai dramatice, tragice chiar!… Păi cu asta se ocupa Securitatea pe Valea Jiului?! Nu era interesată cine îl înjură pe Ceaușescu și regimul comunist?! Nu făcea poliție politică?!
„În data de 16.03.1983, am contactat pe colaboratorul «Paul», cu care ocazie acesta a arătat următoarele de la I.M. Lonea: în rândul personalului muncitor din subteran sunt discuţii din care reiese faptul că aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că în luna februarie, cu toate că mina şi-a realizat sarcinile de plan, ei nu au fost retribuiţi aşa cum au sperat, ca urmare a introducerii noului program de 8 ore în 3 schimburi“. Ca măsuri, mai scrie acelaşi locotenent în raport, se precizează că „aspectul va fi raportat la buletinul informativ şi de asemenea se va sesiza şi conducerea unităţii cu aceste aspecte“. Ca sarcini, mai reiese din raport, „Paul“ „a fost instruit să culeagă în continuare date referitoare la starea de spirit din cadrul I.M. Lonea, stări de pericol din subteran, precum şi aspecte care se pot ivi pe linie de iredentism“. Documentul este semnat de locotenentul H.M., cel care a cules informaţiile de la „Paul“.
Să fim cinstiți și să recunoaștem că iarăși iese neașteptat de bine Securitatea, interesată nu numai de evitarea unor accidente de mină, ci și „pe linie de iredentism”. Bravos, Securitate! Halal să-ți fie, dacă ai acționat și pe „linie de iredentism”! Linie pe care am acționat și eu, de capul meu, fără nicio sarcină! La un moment dat m-am interferat și eu cu Securitatea, cum am mai povestit pe acest site, anume că Securitatea a colaborat ea cu mine, în legătură cu cartea lui Dumitru Mărtinaș despre ceangăi!… Adică pe linie de iredentism!
În plus, văd că Securitatea se arată interesată ca minerii să-și primeasă depturile, drept care face raport informativ către organele de partid și conducerea minei, luând parte minerilor! Apărându-le interesele și drepturile! Bravo, Roxana Ursu! Ai făcut o treabă bună cu dezvăluirile dumitale!
Alt text …incriminator furnizat de aceeași Roxana Ursu: „În acelaşi raport se mai precizează că „Paul“, „în activitatea de colaborare cu organele de securitate, s-a dovedit cinstit, corect, nu s-a deconspirat, a furnizat informaţii care s-au confirmat şi, în baza lor, s-au întreprins măsuri preventive înlăturându-se unele stări care puteau produce pagube economice.
Și care este crima politică la care participă Miron Cozma și securistul de legătură? „Au întreprins măsuri preventive înlăturându-se unele stări care puteau produce pagube economice!…”
Nu suntem convinși că „colaboratorul Paul” este însuși domnul Cozma, dar sigur este că Securitatea era interesată (și ea) să nu se producă „pagube economice”! Ceea ce nu rimează cu esența diabolică și criminală sub a căror etichetă suntem îndemnați să clasăm Securitatea și isprăvile Domniei Sale…
În fine, un ultim citat din documentele senzaționale publicate de Roxana Ursu: „o notă de analiză a colaboratorului «Paul», din 19 august 1980, făcută de „lt. col. Ş.T. în prezenţa lt. maj. C.V.”, arată că sursa „a furnizat materiale informative despre elemente aflate în lucru, cât şi despre unele stări şi fenomene negative din cadrul obiectivului I.M. Lonea, a participat personal la înlăturarea unor stări de pericol, care puteau genera evenimente în subteran. Informaţiile furnizate s-au dovedit a fi reale, ceea ce denotă că informatorul a fost corect în colaborarea cu organele noastre“.
Așadar, Securitatea are cuvinte de laudă pentru enigmaticul domn Paul pentru că „a participat personal la înlăturarea unor stări de pericol, care puteau genera evenimente în subteran”. Adică explozii și alte nenorociri! Citind cât de cât atent documentele publicate în „Adevărul” constatăm ușor de tot că aceste documente nu incriminează pe nimeni, ba dimpotrivă! Ne obligă să ne reconsiderăm percepția asupra diabolicei instituții!
Stau și mă întreb dacă nu cumva acesta a fost și scopul în care au fost redactate cele două materiale semnate cu numele Roxana Ursu. Anume acela de a determina o schimbare de paradigmă în ce privește Securitatea: nu prea i se potrivește calificativul de la care am plecat – instituție diabolică!…
Sigur este că Roxana Ursu (nume real?) a urmărit să ne manipuleze. Și a reușit să ne manipuleze, să ne schimbe percepția asupra Securității și a colaboratorilor săi, dar în sens contrar intențiilor sale!… Unde dai și unde crapă!…
Am mai spus-o de cîteva ori: când ai minte puțină nu te apuca să spui minciuni, că te dai singur de gol! Iar când ai mintea toată acasă, la purtător, nu te apuci să minți pentru că nu este frumos, doamnă Ursu! Dacă te chema doamna Vulpe, mai înțelegeam!…
*
Când mi-am citit dosarul de la Securitate am aflat din ce pricină nu am primit pașaport vreme de 15 ani, din 1969 până în 1984. La dosar se afla o informație falsă, dată probabil de un informator incorect, care a mințit când l-a informat de colonelul Gheorghe Gavrilă cum că eu aș fi avut la Nancy întâlniri și discuții cu ziariști de la Europa Liberă, prezenți și ei la Festivalul de Teatru Studențesc… Nici pomeneală! Îi disprețuiam prea mult! Colonelul Gavrilă, care l-a anchetat și supravegheat pe Simion Ghinea, de la care a primit (sau a confiscat) un prețios document legionar, pe care după 1990 l-a cedat cui trebuia, bănuiesc că avea oarecari simpatii legionare. Ca și Crăciun, directorul Aiudului, care, cât a putut, l-a protejat pe Petre Țuțea. Ceea ce n-ar fi de mirare, dacă ne amintim constatarea lui Lothar Rădăceanu, evreu kominternist, exprimată într-un înalt conclav bolșevic: „Jumătate dintre români au fost legionari”.
Eu nu mi-am ascuns nici măcar în fața studenților prețuirea pentru mulți dintre legionari! Am avut oarece discuții pe această temă cu un tovarăș colonel, care m-a sfătuit să o mai răresc cu Țuțea, ce rost are „să vă atârnați o tinichea” la dosar?! I-am explicat ce mă face să-l prețuiesc pe bătrân, i-am dat câteva date despre legionari, despre cazul I.G.Duca și nicadorii, în versiunea auzită de mine de la Petre Țuțea! Colonelul V. s-a mirat cu sinceritate: „așa ceva nu este posibil, cum ați putut crede basmul cu nicadorii?!”, dar mi-a promis că se va interesa la un coleg care-și dăduse licența la facultatea de istorie cu Mișcarea Legionară. După o săptămână domnul V. mi-a dat telefon să-mi spună că „ați avut dreptate! Este așa cum v-a povestit Țuțea al dumnevoastră”!… Model de comportament normal! Gest pe care majoritatea istoricilor noștri nu sunt capabili să-l facă!… Inclusiv cei academici!…
După 1990 am scris articolul Care securitate?, în care susțineam că Securitatea nu poate fi considerată un tot omogen, că au existat mai multe categorii de „securiști”. Cel puțin trei: naționaliști, trădători și bișnițari!… Unii dintre ei au fost și bișnițari, și trădători!… Articolul a apărut la Adrian Păunescu. Îl voi căuta printre hârtii spre a-l mai publica o dată…
Acuzațiile de „colaborare cu Securitate” au devenit azi o armă politică. I-a căzut victimă și Mona Muscă! Mă întreb: pe Quintus cum de l-au acceptat colegii de partid, iar pe doamna Muscă nu!… Voi încerca să răspund cât de curând. Când voi analiza mai atent și acuzațiile aduse lui Marian Munteanu!
Lasă un răspuns