Cuantice…

CU SUFLETUL RĂNIT

Vă urmăresc cu sufletul la gură

Rimând cu fiecare dintre voi

Dragi creatori cu har de la natură

Ce declanşaţi adesea tărăboi

.

Vă urmăresc pe fiecare-n parte

Cu toată simpatia, solidar,

Şi privilegiat c-am şi eu parte

De un festin regal, atât de rar

.

Dar, pe măsură ce-mi intraţi în graţii,

Realizez, atât de tulburat,

Cât de uşor şi repede confraţii

Dispar de parcă n-ar fi existat

.

În goana planetară nebunească

Tehnicizată către viitor

Cine mai are timp să urmărească

Minunăţia unui creator

.

Cine mai ştie de un… Petre Stoica,

De-un Ivănescu, de-un Sebastian,

De Zilieru, de Brumaru, Noica,

Negoiţescu, Raicu Lucian

.

Cine mai are chef de cercetare

Şi de antichităţi, afară, doar

De pretendenţii la CV-uri care

Să aibă greutate la dosar

.

Când vezi că scena este ocupată

De piţipoance şi de impostori

Ce fesele şi muşchii şi-i arată

De-ţi vine să-i aduni şi să-i omori

.

De-atâta nefirească nedreptate

Hamocul te apucă şi regreţi

Că te-ai născut cu har, spre a străbate

Deşertul cu cohorte de poeţi.

 

F R A C T A L

Oricum m-aş prezenta, prin orice prismă

Şi-n orice mod, că sunt sau nu pe val,

Că-s expirat, că am sau nu charismă,

Ajung tot la ideea de fractal

.

O zi din viaţă, doar, cum Soljeniţân

A scris despre viaţa lui Ivan

Denisovici, mie mi-ar da prilejul

S-arăt cât sunt de multidiafan

.

În câte-ncrengături şi ipostaze

Mă pot manifesta prodig-instant

Ca soarele-n puzderia-i de raze

Şi strălucirea dintr-un diamant

.

Nici David Hilbert nici un Culianu

N-au bătut câmpii când s-au pronunţat

Iar eu confirm, deşi nu am firmanu’,

Că totul e perfect adevărat.

 

ERETICĂ

Când soarta e atât de ranchiunoasă

Cu nimeni, niciodată pactizând

Şi toţi ai mei pământul îl îngraşă

De parcă n-ar fi existat nicicând

.

Când toate trec ca undele pe apă

Şi se destramă-n ceaţă şi dispar

Iar omenirea singură îşi sapă

Mormântul, frământându-se-n zadar

.

Atâta frumuseţe şi splendoare

Tezaure de vis, de dor şi gând

Ducându-se absurd cu tot ce moare

Şi nu mai înfioară fremătând

.

Când vezi că împrejurul tău se cască

Un gol nemărginit şi fără fund

Iar sufletu-mpietrit rămâne mască

Şi doar fiorii morţii te pătrund

.

Te-ntrebi de unde vine-această farsă

Cine-a creat-o-anume pentru noi

Şi-o uriaşă flegmă se revarsă

În contul Judecăţii de Apoi.

 

CA UN BLESTEM

Când te trezeşti, uimit de rămâi mut,

Că nu eşti cel ce ai crezut că eşti

Că alţii sunt părinţii tăi fireşti

Ce te-au abandonat de la-nceput

Ca pe-o buleandră, cum de să mai crezi

În însăşi mama care te-a născut ?

.

Şi când, un pas nu faci, neafectat

De şpaga ce-o plăteşti ca pe-un tribut

Oricărui şmecher, doar că ai avut

Nevoie de un act eliberat

Sau de un ajutor, cum să mai crezi

În orice fripturist neobrăzat ?

.

Când, imposibil de înlăturat,

Eşti tras în piept de-atâtea hahalere

Ce ştiu doar a pretinde şi a cere

Cu un tupeu de neimaginat

Tu, biată victimă, cum să mai crezi

Flagelul că va fi eradicat ?

Un răspuns la “Cuantice…”

  1. Ecaterina Cismaru spune:

    ,,Tu, biată victimă, cum să mai crezi

    Flagelul că va fi eradicat ?,,
    Cred că, într-adevăr, mergem pe un drum îngust, impus şi fărăr de întoarcere! Mulţumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*