
Vă urmăresc cu sufletul la gură
Rimând cu fiecare dintre voi
Dragi creatori cu har de la natură
Ce declanşaţi adesea tărăboi
.
Vă urmăresc pe fiecare-n parte
Cu toată simpatia, solidar,
Şi privilegiat c-am şi eu parte
De un festin regal, atât de rar
.
Dar, pe măsură ce-mi intraţi în graţii,
Realizez, atât de tulburat,
Cât de uşor şi repede confraţii
Dispar de parcă n-ar fi existat
.
În goana planetară nebunească
Tehnicizată către viitor
Cine mai are timp să urmărească
Minunăţia unui creator
.
Cine mai ştie de un… Petre Stoica,
De-un Ivănescu, de-un Sebastian,
De Zilieru, de Brumaru, Noica,
Negoiţescu, Raicu Lucian
.
Cine mai are chef de cercetare
Şi de antichităţi, afară, doar
De pretendenţii la CV-uri care
Să aibă greutate la dosar
.
Când vezi că scena este ocupată
De piţipoance şi de impostori
Ce fesele şi muşchii şi-i arată
De-ţi vine să-i aduni şi să-i omori
.
De-atâta nefirească nedreptate
Hamocul te apucă şi regreţi
Că te-ai născut cu har, spre a străbate
Deşertul cu cohorte de poeţi.
F R A C T A L
Oricum m-aş prezenta, prin orice prismă
Şi-n orice mod, că sunt sau nu pe val,
Că-s expirat, că am sau nu charismă,
Ajung tot la ideea de fractal
.
O zi din viaţă, doar, cum Soljeniţân
A scris despre viaţa lui Ivan
Denisovici, mie mi-ar da prilejul
S-arăt cât sunt de multidiafan
.
În câte-ncrengături şi ipostaze
Mă pot manifesta prodig-instant
Ca soarele-n puzderia-i de raze
Şi strălucirea dintr-un diamant
.
Nici David Hilbert nici un Culianu
N-au bătut câmpii când s-au pronunţat
Iar eu confirm, deşi nu am firmanu’,
Că totul e perfect adevărat.
ERETICĂ
Când soarta e atât de ranchiunoasă
Cu nimeni, niciodată pactizând
Şi toţi ai mei pământul îl îngraşă
De parcă n-ar fi existat nicicând
.
Când toate trec ca undele pe apă
Şi se destramă-n ceaţă şi dispar
Iar omenirea singură îşi sapă
Mormântul, frământându-se-n zadar
.
Atâta frumuseţe şi splendoare
Tezaure de vis, de dor şi gând
Ducându-se absurd cu tot ce moare
Şi nu mai înfioară fremătând
.
Când vezi că împrejurul tău se cască
Un gol nemărginit şi fără fund
Iar sufletu-mpietrit rămâne mască
Şi doar fiorii morţii te pătrund
.
Te-ntrebi de unde vine-această farsă
Cine-a creat-o-anume pentru noi
Şi-o uriaşă flegmă se revarsă
În contul Judecăţii de Apoi.
CA UN BLESTEM
Când te trezeşti, uimit de rămâi mut,
Că nu eşti cel ce ai crezut că eşti
Că alţii sunt părinţii tăi fireşti
Ce te-au abandonat de la-nceput
Ca pe-o buleandră, cum de să mai crezi
În însăşi mama care te-a născut ?
.
Şi când, un pas nu faci, neafectat
De şpaga ce-o plăteşti ca pe-un tribut
Oricărui şmecher, doar că ai avut
Nevoie de un act eliberat
Sau de un ajutor, cum să mai crezi
În orice fripturist neobrăzat ?
.
Când, imposibil de înlăturat,
Eşti tras în piept de-atâtea hahalere
Ce ştiu doar a pretinde şi a cere
Cu un tupeu de neimaginat
Tu, biată victimă, cum să mai crezi
Flagelul că va fi eradicat ?
,,Tu, biată victimă, cum să mai crezi
Flagelul că va fi eradicat ?,,
Cred că, într-adevăr, mergem pe un drum îngust, impus şi fărăr de întoarcere! Mulţumim!