
Elisabeta Turcu s-a născut în pitorescul sat Oieşti, din Curtea de Argeş, în apropierea marelui baraj de la Vidraru, la 17 septembrie 1954, într-o familie cu șapte copii. Dintre toţi fraţii şi surorile, ea a fost cea care a iubit cântecul cel mai mult. Debutul şi l-a făcut pe scena Căminului Cultural din satul natal, Oeştii Pământeni, în timpul şcolii generale şi al liceului, cu ocazia concursurilor şcolare. Debutul pe o scenă cunoscută la nivel naţional s-a petrecut la vârsta de 19 ani, în timpul Festivalului „Doine şi balade”, la Slatina. După acest eveniment a fost angajată la Orchestra „Doina Oltului” din Slatina şi a făcut primele filmări pentru televiziune cu maestrul Paraschiv Oprea.
După prima filmare din 1976, cu ocazia „Zilei recoltei”, a urmat o alta, tot la TVR. Un an mai târziu cucereşte şi radio-ul cu cântecele: „La alunul înflorit”, „Cântă cucul în zăvoi” şi „Cântă-n codru o turturea”. După terminarea liceului teoretic din Corbeni, a urmat Şcoala Populară de Artă din Piteşti şi mai târziu Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Spiru Haret”. A întreprins turnee în mai multe judeţe (Olt, Argeş, Gorj) cu „Doina Oltului”. Anul 1978 îi aduce două succese de prestigiu: Premiul I la Festivalul „Mugurel de cântec românesc” şi tot acelaşi premiu la Festivalul de folclor „Argeşule, plai cu dor”. Două împliniri artistice îi aduce şi anul 1979, când îi apare primul disc mic la „Electrecord” şi este angajată prin concurs la Ansamblul „Doina” al Armatei. În anul 1980 lansează primul disc mare la „Electrecord”, intitulat „Argeşule, Argeşelule”, împreună cu orchestra Radio, dirijată de Paraschiv Oprea. Elisabeta Turcu Juverdeanu a strâns peste 50 de costume complete (fote, ii, poale şi maramă) de sărbătoare sau de lucru, de o mare valoare artistică, la care se adaugă o salbă cu bănuţi de aur, pe care şi-a făcut-o ea, cu dăruire întru slujirea cântecului muscelean şi argeşean.
În 1982, apare tot la „Electrecord”, discul „Neicuţă din Argeşel”, în 1984 discul „Cine trece pe la poartă”, în 1986 discul colectiv „Cântece de armată” şi doi ani mai târziu, în 1988, iubitorii muzicii populare se întâlnesc cu Elisabeta Turcu în volumul I din „Cântecul inimii mele” (dirijor Marin Lăutaru şi Orchestra „Doina Argeşului”). Imediat după Revoluţie, în 1990, ţara întreagă ascultă caseta „Aseară, vântul bătea”, în care se simțea mireasma plaiurilor muscelene. Urmează în 1991 vol. II din „Cântecul inimii mele”, în 1992 CD-ul colectiv cu Ansamblul „Doina” (dirijor Ion Ivanovici), în 1993 „Să trăiască toată lumea” (casetă + CD, cu orchestra „Doina Argeşului”, dirijor Dorel Manea), care adună romanţe, cântece de petrecere şi piese din folclorul muntenesc. „Cântece de drag şi dor” (CD + casetă) cu hore şi sârbe tot din Muntenia apar în anul 1995, pentru ca în 1998 să apară „Lume, dragă lume” (CD + casetă, cu orchestra Radio, dirijor Marin Ghiocel). În 2000 fanii Elisabetei Turcu Juverdeanu se bucură de un CD şi o casetă colectivă „De la români, pentru români”, unde se regăsesc mari interpreţi din alte zone folclorice. După anul 2000 apar albumele „Dragostea de noră” şi „Cântece religioase” (cu Orchestra „Doina” a Armatei). În 2006, doamna Turcu Juverdeanu închină cu fanii ei „La mulţi ani cu sănătate!”, prin apariția unui nou album (CD + casetă; împreună cu orchestra „Doina Argeşului”, dirijor Marin Mihalcea). Repertoriul său cuprinde, doine, sârbe, hore, cântece de codru, de cătănie, obiceiuri de nuntă, cântece ciobăneşti culese de pe meleagurile argeşene, cântece de dor şi dragoste şi frumoase cântece proprii. A participat la numeroase turnee în România, dar şi în Statele Unite ale Americii, Canada, Israel, Rusia, Belgia, Austria, Germania, Turcia, Suedia, Kuweit, Coreea, Iugoslavia, Afganistan şi Algeria. A colaborat cu cei mai importanţi realizatori de emisiuni folclorice, cum ar fi: Marioara Murărescu („Tezaur folcloric”), Tudor Vornicu („Album duminical”) sau Elize Stan („O vedetă populară”).
Această femeie deosebită a iubit cu ardoare folclorul din această vatră nemuritoare a Muscelului, a Argeşului şi a Corbenilor. Argeşeanca Elisabeta Turcu Jurverdeanu a avut ocazia să concerteze de-a lungul carierei sale alături de nume de marcă ale muzicii populare româneşti. „Am avut norocul să cânt cu Irina Loghin, Benone Sinulescu, Maria Ciobanu sau Ion Dolănescu, interpreţi care pe vremea când eu am debutat în muzica populară erau în mare vogă. Erau nişte concerte extraordinare în care te făceai remarcat doar dacă avei ceva de zis. Cântecul mi-a fost întotdeauna alături şi cred că n-aş putea să renunţ la el niciodată. Iubesc muzica populară, şi tot ce am făcut am făcut din dragoste, nu pentru bani. Pur şi simplu, cânt din suflet şi am făcut asta pentru a le aduce o bucurie celor de lângă mine”, mărturiseşte Elisabeta Turcu. Inegalabilă la glas, la port şi la chip, munteancă get-be-get, cântăreaţa noastră a coborât parcă din legendă şi mit, de undeva de pe urmele lui Negru Vodă şi ale lui Neagoe Basarab. În costumul ei regal de Muscel, pe care l-a purtat odată cu mândrie românească şi Regina Maria a României, Elisabeta Turcu a descălecat cu toată tolba ei plină de cântece, care mai apoi, şi-au făcut cuib în sufletele oamenilor de pretutindeni. Încă din copilărie, când asculta la radio cântecele Mariei Lătăreţu şi ale Ilenei Constantinescu, apoi ale Mariei Tănase, Elisabeta Turcu era fascinată de glasurile lor şi îşi dorea să le calce pe urme. Iată, că prin hărnicia sa şi prin talentul pe care îl are, Elisabeta Turcu şi-a împlinit visul şi a devenit membră a Ansamblului Doina al Armatei, aflându-se alături de nume mari ale artei interpretative din România.
Prin vocea și cântecele ei a reuşit şi reuşeşte în permanenţă să alunge grija zilei de mâine, ca prin farmec. Ea a răspuns cu drag de fiecare dată când a fost rugată să interpreteze câteva melodii din folclor. Cum cântă ea oare aşa de frumos? Are un secret bine păzit? „Pur şi simplu cânt din suflet”, îmi răspunde cea care a fost şi studenta Facultății de Muzică a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. Şi cum ar putea fi altfel, când cea care are un repertoriu atât de bogat şi valoros, a dorit să se aplece şi asupra problemelor teoretice ale istoriei muzicii, dar şi asupra cercetării amănunţite a fenomenului muzical universal. Suntem curioşi să aflăm totuşi care este cea mai mare realizare a Elisabetei Turcu de până acum. „Cea mai frumoasa amintire pe care o am legată de aniversari a fost în anul 1984, când am adus pe lume copilul, toată averea vieţii mele. Soţul mi-a făcut mereu bucurii de ziua mea, până a mă căsători nici nu mi-am sărbătorit ziua acasă la părinţi, pentru că eram mulţi copii, iar părinţii mei erau la muncă. Copilul este cea mai mare bucurie, cea mai mare realizare a vieţii mele şi împlinire pentru că este un copil bun. Acum este student la Relații Economice Internaționale.” Cum vă petreceţi timpul totuşi? „Pe plan profesional am foarte multe concerte, invitaţii în ţară, dar am fost şi în Germania, alături de Gabriel Cotabiţă, la Festivalul Mărţişorului, la românii de acolo. Am fost şi în Spania şi am avut multe apariţii la diverse televiziuni, emisiuni la radio şi multe, foarte multe spectacole. Cea mai mare dorinţă a mea a fost să cânt, chiar din copilărie, când veneau concertele cu Doina Argeşului în satul meu – foarte frumoasă zonă – şi cu diferiţi interpreţi care erau la modă pe vremea aia şi mă fascinau. Am avut glas şi mi-am dorit să cânt, şi dacă mi-am dorit, Dumnezeu a fost alături de mine şi m-a ajutat pe drumul ăsta care nu e prea uşor. Pe vremea adolescenţei mele erau nişte concerte… se dădeau câte trei zile spectacole în acelaşi oraş, cu câte un cap de afiş şi noi eram câţva tineri interpreţi pe lângă cei mari, eh, şi din sălile astea arhipline imediat te făceai remarcat dacă aveai ceva de zis. Cântecul mi-a fost alături şi cred că nu aş putea să mă retrag, nici nu vreau să mă gândesc. Îmi este foarte dragă muzica populară şi nu am făcut-o pentru bani, nici nu visam pe vremea aia, pur şi simplu din dragoste pentru cântec. Când sunt în faţa microfonului eu cânt cu drag, nu cânt că m-a angajat cineva pentru o oră. Pur şi simplu, cânt din suflet ceea ce cânt. Totdeauna m-am mulţumit cu ce mi-a oferit viaţa şi întotdeauna mi-am dorit sănătate, pentru că este cea mai de preţ. Sunt un om foarte deschis, plin de umor, ca munteanul, pentru că eu sunt de la munte, şi în general românul are umor şi apoi noi, care iubim cântecul popular şi care îl culegem şi trebuie să fim aproape de sufletul omului, întotdeauna am căutat prin zâmbet să aduc poate o bucurie sau o speranţă în viaţa celui care s-a aflat lângă mine.”
În vastul repertoriu al cântăreţei apar diferite melodii cunoscute, precum: Fir-ai tu să fii, neicuţă; Plâng mamele la icoane; Vreau să fiu o soacră bună; Dragoste, floare cu spini; La mulţi ani cu sănătate; Prima dragoste de fată; Neicuţă, vorbele tale; Mama mea, scumpă comoară; Măi primare, măi primar; De n-ar fi pe lume dor; Măi Costică, pădurar; Inimă afurisită; Uite, neica, trece dealul; Doamne, la duşmanii mei, Dragostea și tinerețea, Cine trece pe la poartă, de-acasă când vine dor, Neică, dorurile tale, Două vorbe sfinte, Hai noroc și Seara bună, Bine-ar face mamele, Saltă sârba-n poieniță, Militar milităraș, Tinerețe, ce n-aș da; Băiatul mamii, băiat, Mie-mi place să trăiesc, Trece viața ca și gândul, Mama mea, nume de dor, Suflet de român, Dragi surioarele mele, Ce frumos e de Crăciun, Câte-am pătimit și-am tras, Ce ești cucule hain, La mulți ani cu sănătate, etc.
Cântăreaţa de muzică populară a avut o viaţă foarte grea la început şi a muncit mult ca să ajungă acolo unde a ajuns. În suflet a purtat mereu plaiurile copilăriei pline de pomi înfloriţi şi de cântece nemuritoare. Elisabeta Turcu, promovând folclorul din Muntenia şi-a ostoit dorul de frumos şi dorinţa de creativitate, prinzând astfel în chenar de aur trilurile vrăjite ale privighetorii.
Lasă un răspuns