Conform dicţionarului explicativ al limbii române înţelesul cuvântului “demagogie” este redat printr-o simplă frază şi anume: “Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; atitudine politică constând în înșelare prin promisiuni şi lozinci ademenitoare şi mincinoase etc…”. Dar de fapt, în realitate, sub această simplă definiţie a cuvântului “demagogie” se ascunde tragedia umană prin intermediul căruia supravieţuieşte din greu societatea acesteia, în rezultat, toţi fiind bolnavi de sindromul autoritar al puterii demagogice.
Patologia sindromului demagogic se reflectă prin răul instaurat într-un mediu social care induce în eroare masele doar pentru a fi ţinute în bezna involuţiei. Complexitatea simptomelor caracteristice acestui sindrom autoritar al puterii demagogice este provocată/cauzată de clasa dominantă a societăţii care sub nicio formă nu doreşte să recunoască, în mod normal, realitatea existentă, valorile umane autentice şi, în special, valorile identitare ale propriului popor. Astfel, prin conţinutul unui materialism şi nu prin conţinutul unui idealism, demagogia clasei dominante se manifestă cu multă încredere prin forme false de administrare care nu fac altceva decât să ademenească masele în acţiuni ce sunt favorabile doar puterii statale. Această realitate, lipsită de valori, este prezentă şi destul de accentuată în ţările din Estul Europei unde sistemul politic precedent de până la anii 1990 a lăsat urme adânci în procesele de dezvoltare umană şi socială, fiind împânzite de conceptul demagogic al puterii. Însă, din păcate, aceeaşi situaţie continuă şi după anii’90 unde procesele de dezvoltare umană şi socială sunt stopate de fenomenul distrugător al demagogiei care înrobeşte tot mai mult omul şi societatea acestuia. Într-un final, toate aceste procese sunt victime a unei mentalităţi reduse şi nesănătoase în administrare, care provoacă dezorientări serioase în viaţa umană/socială.
Pentru a privatiza cât mai mult teren în favoara sa, clasa dominantă din Sud-Estul Europei sau, la concret, din Basarabia este foarte productivă în a administra ţara pe principii superficiale, fondate pe conţinutul demagogic al puterii. Prin conţinutul respectiv, plin de toxine ce condiţionează negativ existenţa poporului, se întemeiază în mod legal procesul imoral al guvernării care este un argument real de a înşela societatea şi cetăţeanul acesteia prin cele mai josnice metode de convieţuire. În acest mod, infidelitatea guvernării cauzează dificultăţi serioase în evoluţia propriului mediu social, iar cel mai grav în dezvoltarea umană, aceasta regăsindu-se în afara sistemului de valori autentic. Astfel, este stopat nivelul de civilizaţie a poporului basarabean, iar echitatea socială al acestuia este plasată în termeni de inexistenţă. Puterea demagogiei, instaurată de clasa dominantă, a paralizat întreg sistemul social care nu mai este capabil să deznoade, în mod normal, realitatea existentă. Conţinutul administrării, instaurat în interesul guvernatorilor, este contrar necesităţilor poporului, iar sistemul politic este creat pe principii de interese personale care, într-un fel sau altul, promovează şi protejează afacerile dubioase ale acestora. Justiţia, cel mai important sector în activitatea unui stat, este politizată la cel mai înalt nivel, având ca suport fenomenul corupţiei, de asemenea, declanşat la cel mai înalt nivel, clasament mondial 2015: locul 93 din 102 state participante (Studiu realizat de „The World Justice Project”, citat de Jurnal.md, 27.10.2015). Respectiv, la acest capitol, justiţia civilă şi cea penală din Republica Moldova este plasată pe locul 84 şi corespunzător 82 din cele 102 state prezente în clasament, constrângerile asupra puterii guvernamentale pe locul 79, iar mediul regulatoriu la fel pe locul 79.
Bineînţeles, în centrul tuturor acestor aspecte locul prioritar îl ocupă interesul pentru mjloacele băneşti şi bunuri materiale. Astfel, s-ar intui că, clasa dominantă este o pătură socială ce acţionează intenţionat contra propriului popor sau, mai bine zis, contra bunăstării propriului popor, iar demagogia le este substanţa care îi stimulează/motivează şi mai mult pentru a produce acţiuni cu caracter negativ/imoral ce induc în eroare o întreagă societate umană. Mizeria socială, instaurată în timp, a dominat integral poporul, acesta fiind în dependenţă faţă de puterea statală şi doctrinele promovate. Fără nici un fel de jenă, clasa dominantă idealizează în mod demagogic cele mai neplăcute şi neautentice acţiuni care, la rândul lor, promovează doar răul pentru a dispersa comunitatea şi pentru ca aceasta să acţioneze după placul sindromului demagogic al guvernatorilor.
Demagogia, element fundamental/stimulent în existenţa clasei politice şi de guvernare, este componentul care înnoadă şi mai mult realitatea existentă şi, în special, adevărul istoric/identitar al poporului român din Basarabia. Adevărata istorie ce s-a derulat şi care urmează să se producă este întortocheată într-un labirint prin care orientarea este extrem de dificilă. Aceasta are loc in condiţiile când poporul basarabean este adus la limita umilinţei, deznădejdei şi sărăciei şi, concomitent, continuă să mai creadă în procesul iluzoriu al coabitării sociale. Într-o asemenea situaţie se află nu numai omul simplu al societăţii, dar şi pătura intelectuală care este forţa şi substanţa spirituală în dezvoltarea unei societăţi. În acelaşi timp, din păcate, pătura intelectuală, fiind divizată în diverse direcţii şi convingeri, este mai puţin unită în promovarea şi favorizarea valorilor identitare ale naţiunii române. În aşa mod, mediul social este şi mai mult influenţat de factori negativi care nu produc bunăstare şi unitate naţională, ci doar dezbinare/dezorientare şi neunire a neamului. În cazul dat, în condiţiile actuale, intelectualitatea basarabeană este acel component care nu poate stopa sau contribui la eliminarea calvarului instaurat în societate, indiferent de faptul că o bună parte dintre intelectuali luptă cu înverşunare pentru redobândirea valorilor identitare/naţionale autentice.
Aşadar, intelectualitatea dispersată şi intimidată (care de fapt ar trebui să fie componentul principal în promovarea valorilor, reconfirmarea adevărului despre istoria neamului şi, nu în ultimul rând, elucidarea clară a realităţii cu care se confruntă societatea şi poporul) nu este în capacitate de a distruge fenomenul demagogic al puterii, astfel societatea urmând să fie tot mai mult influenţată de negativism, fapt care subjugă şi umileşte din greu poporul. Deci, în rezultat, omul basarabean, încetul cu încetul, îşi aprofundează existenţa şi mai mult în beznă, iar societatea devine tot mai mult dependentă de sindromul demagogic al puterii. Nemijlocit, cu regret, o bună parte dintre concetăţeni sunt orientaţi spre aceleaşi idealuri care se corelează destul de bine cu conţinutul demagogic al puterii şi care, la rândul lor, sunt adepţi ai demagogiei existente cărora le place şi acceptă anarhia instaurată la nivel de stat şi existenţă socială. Printre aceştea sunt şi părtaşi al neadevărului istoric, fenomen care contribuie şi mai mult la risipirea poporului şi societăţii. În aşa mod, omul simplu al societăţii şi intelectualitatea, parţial, căzută pradă curenţilor interni şi externi, este acel mijloc prin care se poate extinde în societate şi mai uşor popularitatea conţinutului demagogic, care este promovat şi format din promisiuni false ale guvernatorilor. Acest lucru se produce destul de uşor, în special, în mediul rural unde majoritatea populaţiei are accesul limitat la mijloacele de informare în masă şi este dependent de condiţiile existente, astfel acceptând orice lozincă propusă şi ademenitoare. Respectivele lozinci sunt orientate către acele laturi/spaţii care ascund realitatea existentă, fiind înlocuită cu discursuri ireale care promit un viitor luminos şi decent poporului. Respectiv, pentru a obţine o popularitate majoră în faţa cetăţenilor, clasa politică în acţiunile electorale de fiecare dată se prezintă cu aceleaşi promisiuni/conţinuturi ce scot în evidenţă doar viitorul ireal încoronat de bunăstare şi nu prezentul real încoronat de mizerie şi neadevăr, în mod special, prin neglijarea subiectului ce ţine de identitatea poporului. În acelaşi timp, omul simplu şi sărman al societăţii este cumpărat şi vândut pe câţiva bănuţi pentru a accepta falsitatea şi întregul conţinut demagogic al clasei dominante.
Prin asemenea metode inhibate de absurdităţi ce înşală opinia publică, cetăţeanul este indus uşor în eroare, în aşa mod acceptând, la fel de uşor, orice provocare. Astfel, omul simplu al societăţii, existând permanent în aceleaşi condiţii şi fiind în contact cu aceleaşi discursuri demagogice ale guvernatorilor, continuă să mai creadă acestor fabule/relatări false care sunt destul de periculoase în existenţa şi dezvoltarea umană. Pe când, o bună parte dintre cetăţeni, inclusiv, şi o bună parte dintre intelectuali, întelegând destul de bine procesele ce au loc în societate, se împotmolesc în tăcere, acceptând prin umilinţă modul de viaţă existent. Prin urmare, întregul mediu social devine victima procesului demagogic al puterii, acesta denaturând la limită toate componentele normale de convieţuire umană/socială.
Demagogia, component negativ în existenţa umană, este acea realitate care reflectă în mod evident falsificarea intenţionată a adevărului cu scopul de a înşela omul/masele. Prin acest mod de comunicare, demagogii sunt acei care vor doar putere în stat, astfel ocupând funcţii de conducere ce le permite să promoveze şi mai mult respectivul fenomen atât de periculos pentru o societate. Fiind la putere, aceşti demagogi nu se mai gândesc la bunăstarea poporului, ci doar cum să-şi menţină poziţia în sfera de conducere a statului, nemijlocit, prin intermediul căruia să-şi asigure o existenţă/stare materială cât mai bună pe tot parcursul vieţii. În aşa mod, guvernatorii, cu concepte demagogice, din Basarabia fac parte din acea categorie a puterii care inconştient (sau conştient, poate) duc poporul la sărăcie şi pierzanie. Lăcomia pentru avere, fiindu-le cel mai esenţial factor în existenţă, îi face pe guvernatori să-şi piardă echiibrul uman, astfel pierzând orice compasiune faţă de nevoile şi suferinţele poporului. Cu atât mai mult, clasa de guvernare, existând prin componentul demagogiei, nu are curaj să vorbească cu poporul despre nivelul mizeriei şi al sărăciei instaurat în ţară, despre diferenţa radicală în nivelul de trai al populaţiei şi al clasei dominante, despre corupţie unde în centrul atenţiei este prezentă clasa puterii, despre averile impunătoare acumulate pe căi necinstite, despre cauzele reale ce au afectat atât de mult dezvoltarea umană şi socială, despre sistemul justiţiei atât de beteag, despre tabloul real al sistemului de sănătate, despre situaţia bătrânilor şi a copiilor rămaşi fără protecţie socială, despre viaţa reală şi modul cum este tratată pătura vulnerabilă a societăţii, despre istoria adevărată a ţinutului natal, despre valori şi adevăruri istorice, despre identitatea omului şi a întregului popor etc.
Fiind o realitate, sindromul demagogic al clasei de guvernare din Basarabia a dominat întreg sistemul social, acesta devenind tot mai fragil şi neajutorat în existenţă. Această imagine atât de vizibilă în societate se contopeşte cu realitatea trăită doar prin minciună şi prin tot ceea ce torturează echitatea socială şi existenţa decentă a unui popor.
Lasă un răspuns