Quousque tandem abuteris patientia nostra?!

Domnilor procurori, domnilor judecători,

Deunăzi ați respins cererea domnului GAVRILĂ COPIL de a înființa un partid politic. Mă aștept să primesc aceeași sentință și eu, care am intenționat să înființez Partidul Lista Națională! Am făcut toate demersurile cerute de lege, cu unele mici scăpări! Constat cu mirare că pentru instanță au mare importanță aceste mici scăpări procedurale, indvertențe sau omisiuni, generic numite „chichițe”! Mirarea mea provine din faptul că această acribie juridică nu denotă corectitudine din partea domniilor voastre, procurori și judecători deopotrivă, ci dovedește în primul rând o întristătoare neînțelegere a speței: speța partide politice!

Această greșită înțelegere provine și din însăși legea partidelor, în măsura în care autorii acestei legi, senatorii și deputații din Parlamentul României, au transpus în lege propria lor concepție despre partidele politice! O concepție greșită, rușinoasă, jenantă, străină de natura în ideal a unui partid politic! Or, calitatea precară a vieții noastre politice, a clasei noastre politice, este rezultatul concepției penibile pe care o au parlamentarii noștri despre ideea de partid politic! Foarte pe scurt, pentru concetățenii noștri parlamentari partidele politice nu sunt altceva decât niște SRL-uri mai speciale, dar tot SRL-uri! Adică sunt structuri validate în justiție, a căror menire este să asigure celor implicați rezolvarea unor probleme sociale și economice pe care le ridică existența fiecăruia dintre noi. În termeni mai populari, este vorba de chiverniseală! Chiverniseala prin politică! Prin partidul politic în care activezi!… Pe care l-ai înființat chiar tu, eventual! Și, ce-i drept e drept, sunt multe partidele care au fost înființate și funcționează după această „rețetă”, atât de păguboasă pentru ceilalți, pentru societatea românească.

Domnilor procurori, domnilor judecători,

dar trăiesc printre români și alt soi de oameni, nu puțini, care iau în serios ideea de partid și de politică, ideea de a te dedica binelui comunitar, național. Binelui celorlalți!… Gavrilă Copil este un astfel de român! De când îl știu, de 35 de ani, nu are altceva în cap decât binele Țării, al Neamului!… După 1990 a dat navală în Rusia, căutând picior de român prin toate Siberiile, suferind pentru fiecare român care s-a pierdut de ai săi, de baștina sa! Și bucurându-se ca un copil ce este de fiecare dată când a putut constata că într-adevăr „românul nu piere”!

Din păcate, n-aveați de unde să știți ce om, ce român minunat este Gavrilă Copil! Și nu este vina dumneavoastră, ci a legiuitorului, care trebuia să prevadă o amănunțită documentare a instanței asupra petentului! Măcar un CV edificator, cu recomandări de la persoane onorabile, care să gireze faptul că președintele viitorului partid este un om deosebit, capabil să-și dedice existența unor imperative impersonale, deduse din credința în Dumnezeu și în Neamul românesc! Un om care merită din partea instanței tot respectul și, în fond, toată com-pasiunea! Com-pasiunea zic, căci un astfel de om „iese la sacrificiu” fără să-l împingă nimeni!

Dar, stimați magistrați, această lacună a legii vă stătea în putere s-o supliniți, măcar printr-un raționament oricui accesibil: un om, un român, octogener, oare de ce și-ar dori să înființeze un partid?! Nu cumva – acesta fiind răspunsul cel mai probabil, pentru că se numără printre oamenii care au un ideal, n-au trăit la întâmplare, au ținut să fie de folos acestei entități abstracte care este Patria, Poporul etc. Iar acum, când s-a normalizat cât de cât legislația partidelor, aflați la crepusculul existenței lor, încearcă și ei să mai facă ceva, și fac o ultimă sforțare de a spori cu un dram binele din lumea noastră. Își leagă speranțe, poate ultimele, de un partid pe care ei să-l pornească, să-i de azimutul! Cu gândul că în felul acesta vor trece dincolo cu un suflet mai ușor, împăcați că n-au trăit degeaba, chiar dacă rareori au fost înțeleși și urmați de Ceilalți! Le e destul să știe că au trăit mai întâi pentru Ceilalți, și abia în plan secundar pentru Sine! Se simt mai bine știind că și-au făcut datoria!… Că și-au trăit viața dând, iar nu primind!

Gavrilă Copil este un astfel de român! Care toată viața s-a întrebat el ce are de dat celorlalți, cu ce se poate plăti pentru norocul de a se fi născut român!… Sunt două categorii de oameni: unii care sunt preocupați să afle ce drepturi au, eventual mai inventează câteva, ca să aibă mai multe! Să adune, să strângă, să tezaurizeze!… Alții, ca Gavrilă Copil, se întreabă mereu eu ce mai pot face pentru a mă plăti de toate datoriile mele față de Dumnezeu și Patrie!… Nu umblă după drepturi, ci grija lor sunt datoriile, obligațiile cu care îi încarcă condiția de om, de român!…

Legea, prost făcută cum e, făcută de niște oligofreni (sic!), nu prevede ca procurarul sau judecătorul să știe prea multe despre petiționar, despre ciudatul individ care vrea să facă un partid! Care se leagă la cap fără să-l doară, ar zice mulți care stau pe tușă și contemplă viața noastră publică!… Numai că pe unii chiar îi doare capul, îi doare și sufletul, și inima, când văd în ce derivă se află Țara! Și acești descendenți direcți din Don Quijote, dacă pun mâna să scrie o cerere de înființare a unui partid politic, o fac pentru că îi doare!… Îi doare de ce văd în jur, inclusiv de ce văd în sistemul juridic românesc!… Un astfel de om este și domnul GAVRILĂ COPIL, a cărui cerere de înființare a unui partid care să-i mai atenueze durerile de cap și de inimă, dumneavoastră, domnilor magistrați, ați respins-o, fără să vă pese cine este omul de dincolo de semnătură…

Legea cere numai un amărît de cazier!… Ca și când din acel cazier se înțelege tot ce ar trebui să știe instanța despre semnatarul cererii!…

Dar, cum spuneam, dumneavoastră, ca persoane inteligente care aplicați legea, conștienți de slăbiciunea legii, puteți să o aplicați în așa fel încât s-o mai îndreptați! Și puteați să țineți seama de persoana petentului GAVRILĂ COPIL, în ce măsură face sau nu parte dintre idealiștii care se vor președinți de partid nu dintr-o ambiție stupidă, egolatră și egoistă, ci din necesitatea de a cârmi spre bine mersul lucrurilor!

În cazul de față, al speței partide politice, mi-aș permite să vă recomand o modalitate simplă de a vă edifica, cât de cât, asupra persoanei în cauză! Intrați pe internet, pe Google eventual, cereți COPIL GAVRILĂ, și vedeți pe cine ați dat afară din clasă!…

Stimați magistrați, înființarea unui partid este considerată o speță de drept civil. Eu contest această încadrare. Sau, în orice caz, trebuie să ne fie clar specificul acestei spețe! În ideal vorbind, cine vrea să facă politică, să înființeze un partid, este sau trebuie să fie o persoană dispusă să se dedice Cetății, binelui comunitar, național! Primul lucru pe care instanța trebuie să-l verifice este tocmai această disponibilitate, dacă există, dacă este sinceră, dacă s-a manifestat în vreun fel până acum!… Când petentul este o persoană în vârstă, ca domnul GAVRILĂ COPIL, instanța se poate edifica cu ușurință, fără să-i ceară petentului un CV. Intrați pe internet, stimați magistrați, și veți constata că domnul GAVRILĂ COPIL n-a făcut umbră pământului degeaba!… În cinci minute vă veți edifica! Și ce înseamnă 5 minute față de cele 9 luni câte v-au trebuit ca să „soluționați” cererea domnului COPIL! Dacă v-ați fi găsit cele 5 minute de documentare, în mod cert soluția ar fi fost alta!… Mă rog, cred! Sper!…

Dar, cum spuneam, era destul să luați aminte la vârsta petentului, la impresiunea pe care a făcut-o la fiecare termen. Un om aproape octogenar nu se prezintă cu o cerere de înființare a unui partid fără să aibă o motivație morală puternică! N-ați ținut seama de acest dat esențial și i-ați găsit carențe în textul Statutului, carențe pe care, cu o minimă amabilitate, dacă i le-ați fi semnalat, le putea rezolva pe loc, în instanță!…

De ce atâta lipsă de solicitudine, de înțelegere sufletească?! De ce parcă ați stat la pândă să-l „prindeți” cu o greșeală, cu o virgulă că lipsește?! De ce nu v-ați simțit, ca cetățeni ai României, solidari cu concetățeanul dvs GAVRILĂ COPIL care își pune pielea la bătaie pentru cetățenii României, căci asta face un lider de partid! Își declară disponibilitatea de a sacrifica din timpul său, din viața sa, pentru binele Celorlalți! Inclusiv al concetățenilor magistrați!… De ce atâta obstrucție din partea onor magistraților?! În lumea asta în care Răul și Binele se confruntă necontenit, dumneavoastră de partea cui sunteți, domnilor magistrați?! Căci, în mod vizibil, domnul COPIL este de partea Binelui! Este bine cunoscut pentru această vocație și dedicație a sa! De ce v-ați pus în calea lui?! De ce i-ați arătat cartonașul roșu?!

Repet: legea este în multe privințe lacunară. Iar principala lacună privește personalitatea petentului, de care instanța ar trebui să țină seama. Dar instanța, pricepând cum stau lucrurile, are dreptul la inițiativă și nimic n-o împiedică să se intereseze cine este petentul căruia îi refuză sau îi aprobă accesul pe vastul șantier al construcției politice naționale?!

Mă amăgesc cu speranța că în aceeași situație mă aflu și eu!… Că aș avea dreptul din partea instanței să treacă cu vederea micile „chichițe” invocate de onor Parchetul împotriva mea! Aș avea acest drept în măsura în care, la vârsta mea, am un palmares suficient de bogat în fapte pentru binele comunitar, al Celorlalți!… Nu pentru chiverniseala mea doresc să pornesc un partid căruia să-i asigur un start reușit, ci pentru a spori șansele Binelui, pentru a pune integral în valoare capacitățile cu care m-a înzestrat bunul Dumnezeu atât pe mine, cât și, mai ales, pe cei care sunt gata să mi se alăture, oameni de mare valoare, de mare potențial civic.

Deși există recomandarea ca aceste cereri să fie judecate cu celeritate, de nouă luni de zile încă nu am primit un răspuns definitiv la cererea de înființare a Partidului Lista Națională!… Am pierdut posibilitatea de a ne prezenta programul și candidații pentru alegerile locale. Urmează să pierd, prin neprezentare, și alegerile din toamnă?! Mi-e teamă că veți da importanță unor chichițe, unor prevederi și exigențe minore, superficiale, că veți găsi nodul în papură pe care procurorii din acest dosar îl caută cu o acribie de care instanțele, și mai ales onor procurorii, dau dovadă foarte rar. O spun din proprie experiență! Sunt victima mai multor nedreptăți, mai multor abuzuri și nereguli din justiție. Am pierdut milioane de euro care erau dreptul meu, moștenit de la părinți!… Desigur că m-a durut nedreptatea și paguba aferentă!… Dar și mai tare mă va durea o soluție nedreaptă în dosarul Partidul Lista Națională….

Dorința mea de a face un partid vine în mare măsură și de la speranța că în felul acesta, prin pârghiile oferite de un partid politic, aș putea face ceva și pentru normalizarea activității legislative și judecătorești!… Pentru diminuarea nedreptăților și abuzurilor din justiție, din activitatea legiuitorului. Deranjez pe cineva dacă mi-am asumat acest program?!

Firește, nu se prăpădește lumea fără Partidul Lista Națională!… Nu se va prăpădi nici când subsemnatul va da colțul!… Vreau, prin aceste rânduri, un singur lucru: să-mi fac încă o dată datoria de dascăl și să vă pun în cunoștință de greșeala pe care o faceți atunci când vă prevalați de prevederile unei legi greșite și nu încercați, prin inițiativa la care aveți dreptul ca magistrați, să judecați punând pe masă toate datele problemei, nu doar cele pretinse de o lege lacunără, făcută de indivizi despre care toată lumea știe că nu sunt întregi, nici cu capul, nici cu inima, nici cu obrazul: parlamentarii noștri!… Dumnezeu să-i ierte pentru cât rău au făcut Țării! De ce credeți că trebuie să fiți solidari cu acești distrugători de Țară?! De ce faceți echipă cu niște iresponsabili?!

Răul ce vine dinspre parlamentari, dinspre clasa politică, dumneavoastă, magistrații, îl mai puteți diminua! Curaj! Puneți-vă în calea prostiei și răutății! Luați taurul de coarne! Mai presus de legalitate este legitimitatea!

Dumnezeu vă va ajuta! Nu veți fi singuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*