Sentimentul că suntem martorii unui asalt asupra bunului simț, asupra scrupulozității minimale nu este deloc înșelător și el grevează asupra oricărei pasivități, orice tăcere devine complice, iar expectativele trimit la vinovăție implicită. Legile care trec prin Parlament greu se pot disculpa de o anumită tentă a obiectivării subsidiare la marginea constituționalității. Tensiunile defulate în urma valului de arestări dispuse de DNA fac ca abia să mai fie ținute sub obroc exploziile de mânie. Niciodată nu am fost mai convins ca acum că un parlament unicameral sau unul bicameral, sensibil redimensionat, ar fi și mai omogen, și mai onest, și mai eficient.
Criza de valoare, mai ales de valoare etică, dezvăluită și sancționată la nivel înalt, devine emblematică, cu sau fără temei. Și din această cauză nu văd deloc întemeiată reacția lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa DNA, în special la adresa Laurei Codruța Kovesi. Faptul că unele ambasade își exprimă cu temei punctele de vedere privind actele de corupție la nivel parlamentar și cu referire la „salvarea”, fie și vremelnică, a unor senatori ori deputați de la confruntarea cu Justiția nu înseamnă presiune sau imixtiune în activitatea DNA. Din afară se vede bine, desigur, că mersul nostru este tot mai împiedicat, tot mai debusolat, cu ezitări evidente între util și inutil, între firesc și nefiresc, între rațional și irațional. Nu vreau să reiau și cu acest prelej diagrama atitudinilor greu de înțeles ale Parlamentului în ce privește încuviințarea diferențiată a cercetării unor parlamentari acuzați de fapte de corupție mai ales în ultimii ani.
Nu am niciun indiciu să cred că, după o simplistă judecată a reacțiilor de răspuns, între cei care și-au rupt aripile evoluției politice în fața procurorilor DNA și încercarea dejucată de a compromite imaginea Laurei Codruța Kovesi ar fi vreo legătură, însă mă întreb ce ar mai fi de spus dacă și asta s-ar confirma. Că seamănă sau nu a fi o acțiune concertată a DNA împotriva unora sau altora, asta se explică mai mult din punctul de vedere al celor care încearcă să se apere invocând vendeta politică, fiindcă Băsescu și „băsiștii” sunt de acum suspiciuni anacronice. Campania electorală vine și ea, pe de altă parte, și adâncește starea de confuzie nu atât în opțiunea pentru unul sau două tururi de scrutin în desemnarea primarilor, ci în epuizarea rezervelor; numele cu șansă sunt scoase din cursă pentru că multe, prea multe dintre ele au să dea seama în fața acelorași procurori DNA.
Cu toate acestea, orgoliile rănite ale unora duc la sfidarea normei etice și protagoniști, altfel socotiți învingători din start, devin penibile vanități dintr-o lume tot mai refuzată de actualitatea socio-politică românească. Altădată, o astfel de situație ar fi dat câștig de cauză partidelor mici, însă acum datele problemei s-au schimbat esențial în planul nevoii de valoare. Un PSD, care nu se debarasează de Liviu Nicolae Dragnea nici cu riscurile unor noi tensiuni interne și nici în urma unei sentințe definitive a Inaltei Curți, și un PNL, care riscă și el nemulțumiri interne aducând un candidat din afara partidului pentru fotoliul de primar la București, afirmă tranșant sacrificiul normei, respectiv, sacrificiul pentru normă.
Cum altfel s-ar traduce abdicarea președintelui Dragnea de la propriul cod de conduită al candidaților PSD, despre care se vorbea nu cu mult timp în urmă, în favoarea unei diafane „solidarități” de tip neoproletar a colegilor săi exprimate ca scut. Cum va continua Valeriu Zgonea să protesteze e de urmărit; oricum, partidul lui Ion Iliescu este puternic zdruncinat și debusolat. Numele lui Marian Munteanu, în efemera lui candidatură din partea PNL, a fost o invitație pentru PSD să vadă cu mai multă atenție varianta Gabriela Vrânceanu Firea, iar pentru PNL o invitație de a se îngriji mai atent de rezervele echipei. După un Oprescu eșuat și el tot la DNA, social-democrații nu ar fi avut un contracandidat pentru Munteanu, deși nici varainta Orban nu era prea liniștitoare pentru Firea. Varianta Predoiu, un nume despre care presa nu are suspiciuni de natură penală, vine să dea liniște în PNL, însă numai confruntarea la urne va arăta ce vor bucureștenii. Confruntările la sectoare, cu toate că au adus nume noi, rămân și ele să releve care ofertă a intuit mai bine opțiunile punctuale ale electoratului.
La nivelul orașelor mici și mai ales al comunelor, haos și derută, pentru că electoratul, îmbătrânit, fără cultură politică, fără aspirații bine conturate, aservit ajutorului social și ușor manipulabil, se actualizează greu, deși se confruntă cu lipsuri edilitar-gospodărești evidente, care l-ar motiva în radicalizări și delimitări tot mai serioase.
Lasă un răspuns