Strict adevărat! Dar care este semnificația?

Depun mărturie: Era pe la începutul anilor 80. O după amiază de vară, la braseria Athenee Pallace-ului, împreună cu Florin Pucă și încă câțiva, băgam aer în paharele pe care le goleam de conținutul lor lichid! (L-am citat pe un mare inginer: Gioni Țestea…) La un moment dat apar în braserie doi inși, dintre care cel mai în vârstă îl salută pe Florin Pucă și cere îngăduința să se așeze la masa noastră. De acord toată lumea! De unde veneau băieții în salopete de lucru, cu urme de vopsea și var pe pantaloni? Veneau de vizavi, unde lucrau la amenajările interioare de la apartamentul …tovarășei, adică al Elenei Ceaușescu. Eu am înțeles că ar fi vorba de clădirea CC al PCR… Fusese zi de recepție a lucrării și venise tovarășa să vadă cum a ieșit baia. Ieșise foarte bine, tovarășa s-a arătat mulțumită, i-a felicitat pe băieții din echipă, toți absolvenți de arte plastice, ca și cei doi care veniseră la masa noastră. Dar lucrurile nu s-au sfârșit cu bine! „Nenorocitul ăsta, zise cel mai vârstnic arătând spre colegul său, l-a pus dracul să se spele pe mâini în chiuvetă cu ea de față. Ce ți-a venit, mă?”

„Păi eram murdar de var și m-am gândit că la plecare tovarășa o să vrea să dea mâna cu noi!”

„Cu tine să dea mâna, bă, nespălatule?!” …Pe scurt, tovarășa a făcut o criză de nervi („Te speli în chiuveta mea, amărîtule?! Ia, scoateți chiuveta și puneți alta, schimbați și mozaicul de pe perete, mutați oglinzile etc!”) și a cerut să se refacă toată baia! Pentru prăpăditul ăsta!… Auzi la el, voia să dea mâna cu tovarășa!…”

Potop de înjurături s-au pornit din gura lui Pucă, a celorlalți de la masă, inclusiv din a sub-semnatului gură. Indignarea noastră a fost totală! Cred că mai apoi am povestit la zeci de colegi și prieteni nemernicia „țoapei”, gestul de neam prost al „tovarășei”! Primo tempo!…

Secondo tempo! În iarna lui 1992-93, eu ajuns senator, în fosta clădire a CC al PCR, mă invită bravul țărănist Ioan Lup la el în birou să bem o cafea. La un moment dat îl întreb ce fusese înainte de decembrie 1989 în biroul acela, în care acum, fostul pilot de vânătoare, era vicepreședintele Senatului. Și aflu că acela fusese biroul tovarășei, al tovarășei Elena Ceaușescu! Îmi beau cafeaua și la plecare cer să utilizez baia, toaleta biroului! Mi se permite, intru în vestita incintă și constat că era mai mică decât baia de la apartamentul meu din Titulescu. Și în mod evident era acceași, nemodificată de la început, de când se construise clădirea, cu puțin înainte de război, al doilea!…

Aha, mi-am zis! Înseamnă că a fost vorba de clădirea de vizavi, în care a funcționat Consiliul de Stat, al cărui președinte a fost tot „nenea Nicu”, soțul tovarășei!… Mai terc câteva luni și în Gara de Nord mă întâlnesc cu o fostă studentă, i-am uitat numele. Țin minte că era din Tulcea! Amândoi așteptam trenul de Constanța. Din vorbă-n vorbă, tînăra doamnă mi se laudă că a fost numită directoarea Muzeului Național de Artă, aflat, cum bine se știe, în aceeași clădire în care a funcționat pe vremea „împușcatului” Consiliul de Stat. Și mă invită doamna directoare să-i fac o vizită la muzeu, să-mi arate niște lucruri foarte interesante, care nu sunt expuse în sălile pentru public! Și-i răspund: „Dragă, am să vin chiar săptămâna viitoare, dar nu pentru tablouri și ce mai ai pe acolo, ci vreau să văd baia Elenei Ceaușescu! Am auzit că-i grozavă!”…

„Care baie, domnule profesor?”

„Baia din apartamentul lui Ceaușescu, în aripa în care a funsționat Consiliul de Stat, dau eu adresa probabil mai exactă!”

„Nu există așa ceva, domnule profesor! Nu există niciun apartament amenajat pentru Ceaușescu!…”

„Ești sigură?”

„Absolut sigură!…”

…Aceasta este povestea! Povestită întocmai cum a fost! Și mă tot gândesc de atunci ce poate să însemne sceneta jucată de cei doi artiști decoratori?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*