O cronică de Lucian Gruia la „Există un Tu” (poeme de Victorița Duțu)

Victoriţa Duţa a absolvit Facultăţile de: Matematică (1995) şi Filosofie (1999) din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Este profesoară de matematică pasionată de spaţiile infinit dimensionale şi pictoriţă cu numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Tablorile sale şi romanul Gabriel (Ed. 2015), tratează teme religioase. Nici volumul de versuri Există un Tu (Ed. Betta, 2016), pe care-l comentez în continuare nu face excepţie, întregind trinitatea creaţiei Victoriţei Duţu.

Paul Valéry afirma că poezia e matematică şi metrica îl confirmă. Victoriţa Duţu ca profesoară de matematică se apropie de oamenii de ştiinţă credincioşi. Şi sunt numeroşi. E suficient să-l amintim pe Albert Eistein. Credinţa lor apare în faţa problemelor teoretice insurmontabile. La Victoriţa Duţu, bănuiesc că religiozitatea se iveşte din pasiunea pentru spaţiile infinite.

Infinitul devine principala caracteristică a lui Dumnezeu,  atributele sale fiind nesfârşite. Demiurgul reprezintă metaforic osia lumii şi este apelat aparent familiar cu Tu, pornind de la sintagma „Ţie Doamne!”:  „există un Tu/ în jurul căruia/ lumea se roteşte”. Dumnezeu a creat lumea din logosul divin (cuvânt, gând, faptă). Logosul este un fruct semănat peste lumină, ce se hrăneşte din sine însuşi.“Cuvântul infinit/ Zideşte lumea”.

Lumea este şi ea în prefacere infinită. Mintea noastră constituie cerul sufletului iar deasupra noastră Demirgul construieşte ceruri infinite suprapuse (ca spaţiile infinite din matematică). Şi omul are o latură infinită, sufletul nemuritor: “Omul ce/ Creşte în Tine/ Cu sufletul/ Infinit/ În infinitul/ Tău”. Dumnezeu e mirele iar lumea mireasă. Biserica e  şi ea mireasă aşa că lumea şi biserica devin sinonime. Biserica devine lume dacă ne amintim de ideea lui Blaga conform căreia, pereţii exteriori, pictaţi ca şi cei din interior, sacralizează ambientul.

Tema principală a cărţii este desigur morală. Omul este un gol care se umple de cuvântul lui Dumnezeu şi de lumină. Dumnezeu îi insuflă bunătate, iubirea aproapelui şi toate virtuţile. Îi cere respectarea celor zece porunci. Omul îşi împlineşte fiinţa personală în cuvântul Lui: “Cuvintele Tale/ Semănate în lume/ Au făcut să crească/ Mândre grădini/ Prin care oamenii/ Tăi ce se hrănesc/ Din cuvintele Tale/ Să se bucure în/ Frumuseţea lor/ Că Tu eşti cu ei/ Şi ei îşi duc viaţa/ În Tine”. Autorea are încredere că Dumnezeu va reîntoarce oamenii la dreapta credinţă şi lumea va fi mai bună: “Tot ce e gând curat/ Este al Tău/ Tu curăţeşti lumea/ Prin cuvintele Tale/ Şi tot ce-i pur/ La Tine se întoarce/ Neîntinat în/ Lume mergând/ Cu Tine de mână/ Ca la Tine să/ Revină mai pur/ Şi mai mare-i tăria/ De a fi în lume”. Viaţa este un şir de iniţieri în drumul spre Dumnezeu. Treptele vieţii reprezintă tot atâtea încercări spre dreapta credinţă.

Poeta se imaginează călătorind cu pasărea gândului spre lumină. Zborul spre transcendent dă sensul vieţii. Sufletul e partea noastră de infinit: „Sufletul e la graniţa/ Dintre lumea finită/ De-aici şi lumea/ Infinită ce-l aşteaptă”. Credinţa zideşte o casă care devine întreaga lume. Locuirea autentică este religioasă. Lumea este minune divină. Cine are credinţă nu trebuie să se teamă. Omul este : „lumină/ îmbrăcată/ în cuvânt” din moment ce are spirit. Cuvânt e şi pasul lui Dumnezeu prin lume.

Volumul de versuri Există un Tu reprezintă un imn dedicat Creatorului, demarcaţiile cu trei puncte constituie momente de respiro în recitarea/citirea poemului fluviu. Stilul este direct, extatic, elocvent. Poeta constituie un caz aparte în peisajul liric contemporan. Credinţa în puterile infinite ale dumnezeirii o individualizează. Poeta afirmă că locuirea omului pe pamânt are sens dacă este întru Dumnezeu care reprezintă singura cale spre mântuire. Victoriţa Duţu, prin volumul de versuri Există un Tu, îşi exprimă credinţa că starea de normalitate, bazată pe dreapta credinţă, va reveni în viitor.

 *
 
Acum infinitul este
Doar o gândire
o stare a minţii
Ce-şi făureşte căi
Şi infintul pătrunde
În simţirea firii
Făcând loc
Luminii
Ca-n ziua dintîi.
 
 ***
 
Există un Tu
la care lumea să
privească
există un Tu
în jurul căruia
lumea se roteşte
El păşeşte tăcut
către fiecare privire
către fiecare pas
şi drumul lăsat
în urmă
devine lumină.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*