„Ofensă” treptelor țepuirii naționale!

Nu a aruncat nimeni cu monede după el! Că nu l-au plimbat încă în copârșău… E drept, oamenii au azvârlit cu bani, cu banii munciți de ei, dar în treptele Băncii Naționale. Că gestul era, de fapt, tot un soi de pomană pentru sufletul lui, asta e altceva! Desigur, putea să iasă la ei să le arate că e viu. Încă… Dar nu, el a stat pitit în spatele geamurilor și și-a mușcat pumnii de nervi. Că bancherului i se aruncă banii în buzunar, nu pe jos, să se aplece după ei.

Apoi, după ce nemulțumiții au plecat, mai săraci, dar nu mai spoliați că măcar au dat singuri de sufletul groparului (!), Mugurel Masonerescu a ieșit să se oțărească la… ei. Să reclame gestul ca ofensă adusă… treptelor. Și ofensă, dar, mai ales, risipă! Căci, înainte de a se da apărător al simbolurilor naționale, rămâne bancher!

Iar cuvintele lui de înfierare patriodardă chiar ne-au iritat! El cel ce a dat brânci băncilor românești, el cel ce a dizolvat orice urmă de identitate națională din sistemul bancar „românesc”, s-a trezit acum să ne țină discursuri amenințătoare despre ofense și blasfemii la adresa simbolurilor naționale… Tocmai el?! Negustorul de șireturi și șorțuri masonice?!

Poate că dacă îl cârpeau câteva dudui deponente în franci elvețieni, mai înțelegeam… Oamenii au aruncat însă de sufletul „mortului”, care o fi el în conștiința celor țepuiți, doar bani… De sufletul băncilor, al bancherilor sau al șefului de bancheri, oricum, gestul ar fi trebuit să-l pună pe gânduri.

Dar nu! Supărarea lui a fost că i-au întinat edificiul. Treptele edificiului în care își duce zilele de lucru matusalemicul Masonerescu. Treptele care au fost de atâtea ori călcate de el, Unicul, că au devenit simboluri naționale! Ce tricolor, băncile pot sta și fără el. Și ce imn? Doar nu o să le cânte restanțierilor „Deșteaptă-te române” de câte ori își duc mâna la buzunar să(-i) plătească ratele?! Păi dacă se vor trezi?

Treptele, el, edificiul… Acestea sunt adevăratele simboluri naționale în viziunea guvernatorului BNR! De aceea, a arunca cu bani pe treptele băncii, pe lespezile de mormânt ale datornicilor, echivalează pentru el cu „terfelirea tricolorului sau cu fluieratul atunci când se cântă imnul naţional”.

Cel mai mult l-a deranjat însă… risipa. Risipa de bani făcută de participanții la marșul pentru demnitatea datornicului. Căci despre asta a fost vorba: dreptul de a rămâne demni sub povara bancherilor. Dar pe Mugurel risipa l-a deranjat… Că nu a avut timp să-și trimită argații să strângă… Că în urma procesiunii erau atâția nevoiași că adunau ei, mulțumind probabil „treptelor” că le-a ieșit un dram de „risipă” în cale.

Dacă eram cu toții mai înstăriți, poate că restanțierii i-ar fi aruncat câte 30 de „arginți” de fiecare… Dar de unde banca a luat… Ba, poate ar fi aruncat mărunțișul chiar în franci elvețieni, cu resturile de după plata ratelor… Dar nu ar fi strâns nici măcar de pus într-o batistă la capul celui ofensat…

Nu! Risipă nu înseamnă un pumn de monede, fie ele azvârlite și pe treptele cimitirului BNR! Risipă, din banii românilor, înseamnă dobânzile și comisioanele (ascunse) băncilor! Sau impulsionarea de către groparul național a împrumuturilor în „monede exotice” și a „creditului cu buletinul”.

P.S.:

Cine ne vorbește despre simbolurile naționale?! Cel ce de peste un sfert de veac apără, nu interesul national, ci pe cel al capitalul bancar străin?! Cel ce a facilitat vizita ocultei financiare internaționale, de la descălecarea președintelui Clubului Bilderberg la reuniunea Trilateralei?! Cel ce ne-a impus vasalitatea financiar-bancară și ne-a risipit demnitatea națională?! Și pe care și pământul se miră că-l mai rabdă…