Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei. Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transilvaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99 la sută), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic. Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic. Altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.
Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum” susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor”. În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente”. În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă. Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor”. Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist. Din varii motive, autoritatile române – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare „stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii maghiari.
Eva Maria Barki a fost declarată persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 7 octombrie 1994 – 7 octombrie 1997, pe motiv că declaraţiile sale erau menite să destabilizeze situaţia din Transilvania, aducând atingere caracterului suveran şi unitar al României. La data de 28 septembrie 1998, preşedintele României, Emil Constantinescu, solicita instituţiilor statului să ia măsuri împotriva unor persoane şi asociaţii care au încălcat art. 30 (7) din Constituţia României, cu referire directă la unele declaraţii făcute de „cetăţeana austriacă Eva Maria Barki”, cerând declanşarea unei acţiuni juridice în acest sens. Ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a decis din nou, în 1998, ca Evei-Maria Barki să-i fie interzisă intrarea în România. În fapt, cetăţeana austriaco-italiană, de origine maghiară, Eva Maria Barki, de profesie avocat şi o militantă de notorietate internaţională pe frontul neorevizionismului ungar, desfăşurase activităţi sistematice care atentau la ordinea constituţională şi la securitatea naţională a României. După expirarea perioadei de interdicţie, imediat ce a revenit în România, Eva Maria Barki a lansat mai multe acuzaţii de nerespec-tare a drepturilor minorităţii maghiare din România. Astfel, a insinuat existenta unui conflict interetnic în România, afirmând că „nu numai in Ardeal, ci şi în Serbia şi Slovacia, maghiarii sunt bătuţi, doar pentru motivul că sunt maghiari”. În mod repetat, în întruniri publice, a instigat la lupta pentru autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, continuând sa sape, de nimeni stinghe-rită, la temelia statului român.
De asemenea, i-a îndemnat pe secui să ceară mai mult, respec¬tiv independenţa, pentru a primi autonomia şi, în loc să aştepte ajutor extern, să treacă la luptă. La tabăra Asociaţiei Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI), militanta neorevizionistă a afirmat: „a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon”. Ea a mai adaugat că, pentru obţinerea autodeterminării, este nevoie de o atitudine radicală, concluzionând: „Trebuie să obţinem autodeterminarea şi să facem din ea o problemă internaţională”. Guvernul României a fost sesizat în legătură cu activităţile anticonstituţionale ale acesteia, dar nu a considerat că doamna Barki ar face ceva rău. Dimpotrivă, Guvernul consideră că orice cetăţean al Uniunii Europene este liber să umble pe unde vrea şi să spună ce vrea. În Parlamentul României au fost expuse argumente potrivit cărora Eva Maria Barki continuă să fie o persoană indezirabilă pentru România, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru: nepermiterea intrării pe teritoriul României; îndepărtarea de pe teri¬toriul României; declararea ca persoană indezirabilă sau expul¬zarea. Trebuie observat că la manifestările E.M.I., pe lângă Eva Maria Barki sunt nelipsiţi Wass Endre (fiul contelui Wass Albert, condamnat drept criminal de război), Koltay Gábor (realizatorul filmului „Trianon”) şi Raffay Ernő (istoricul care a documentat filmul „Trianon”).
Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania. Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.
Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu¬loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui? După Eva Maria Barki, un al doilea caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”- şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară. Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României. Faţă de escaladarea radicalismului secesionist maghiar din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, premergător instituţiona¬li¬zării „de facto” a „Consiliului Naţional Secuiesc”, ministrul de interne (Ioan Rus), directorul Serviciului Român de Informaţii (Alexandru Radu Timofte) şi preşedintele Comisiei comune permanente a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (deputat P.S.D., Ion Stan) au avut şi luări de poziţie publice, dincolo de demersurile oficiale pe care le-au întreprins, potrivit responsabilităţilor lor speciale.
Cei trei demnitari au exprimat punctul de vedere comun, cu nuanţările specifice instituţiilor reprezentate, că în cele trei judeţe riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale a României sunt grefate şi pe o criză de autoritate a statului. Primul ministru (Adrian Năstase, P.S.D) a fost tentat să interpreteze raportul Comisiei parlamentare şi poziţia Serviciului Român de Informaţii drept un semnal privind slăbiciunea guvernului în a gestiona relaţiile interetnice, declarând: „Stan (deputatul Ion Stan, preşedinele Comisiei parlamentare de control a S.R.I. – n.n.) nu mi-a făcut un serviciu. În momentul în care guvernul încerca să-şi asume o acţiune mai dinamică în zona «Har-Cov», a creat un element de vulnerabilitate pentru guvern”. Luarea de poziţie a ministrului de interne a fost apreciată de către primul ministru în alţi termeni: „[…] afirmaţiile lui Rus (Ioan Rus, ministrul de interne – n.n.) ţin mai degrabă de rolul politic al Partidului Social Democrat în Transilvania. Au avut o tentă mai domoală, în sensul unei acţiuni proiective”.
Suntem un popor tolerant. Românii şi maghiarii au o îndelungată experienţă a convieţuirii comune şi se delimitează de propriii extremişti – ar putea fi un tip de comentariu, superficial şi înşelător, faţă de stările de fapt, de natura celor menţionate. A ignora nu este însă, întotdeauna, o dovadă de înţelepciune. O ordine democratică şi valorile ei sunt lipsite de apărare, dacă nu se manifestă intoleranţa faţă de extremişti. Nu este suficient ca democraţia să fie doar proclamată, dacă nu există şi voinţa de a dovedi intransigenţă faţă de inamicii Constituţiei.
Documentar realizat pe baza lucrărilor: „Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Bucureşti, Editura Compania, 2011 şi „Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010.
Lasă un răspuns