De ce îl ţine România pe Eminescu la borcan…

O ţară europeană, aşa cum o doreşte elita românească bine hrănită, nu are nevoie de un Eminescu politic, ci doar de un decor cu panglicuţă în vitrina librăriilor. De aceea, o dată pe an, cu ocazia zilei de naştere a celui mai controversat şi nemeritat fiu al neamului, se încinge tărâţa făţarnică în vânzătorii de ţară şi îl mai citează cu câte o Scrisoare la vreo recepţie. Să-l lăsăm în pace să se odihnească în somnul său de veci, oricum mai viu decât cel al neamului care l-a adus prin ipocrizie în rândul moaştelor la care se închină!

În ţara „lucrului bine făcut” nu este loc de viziune şi măreţie a neamului, precum o antrena Mihai Eminescu, ci doar de un spirit de patruped bine dresat, pentru care unica virtute este respectarea tâmpească a unor reguli impuse. Îndoctrinarea românului de rând că propăşirea s-ar realiza prin respectarea legilor este metoda subtilă de a nu mai pune la îndoială un sistem menit să promoveze anihilarea naţională, subordonarea economică, fârâmiţarea statului şi dizolvarea României într-un country-club la gurile Dunării.

Activitatea publicistică a lui Eminescu în domeniul problematicii alianţelor militare, politicii externe, economice, securităţii şi siguranţei naţionale l-a adus în atenţia cancelariilor străine, dar şi a serviciilor secrete îngrijorate de rigurozitatea şi consecvenţa ideilor sale, de natură să le pericliteze interesele în România. Iubirea lui Eminescu faţă de ţară a fost diametral opusă lăcomiei şi aşteptărilor puterilor continentale europene de a controla, domina şi exploata România. Eminescu a deranjat şi de aceea a devenit subiect la Limba Română, şi nu materie la Academia Naţională de Informaţii. Eminescu şi poezia sunt până în zilele noastre secretul conservării unui muribund naţional care – din raţiuni de stat, pe româneşte „supuşenie” – nu dorim să iasă de la naftalină. Dacă s-ar fi născut la Budapesta, clonat cu Viktor Orban, precis ar fi dat lumea nedreaptă peste cap şi ar fi făcut revoluţie. Poate ca în Polonia, după ultimele alegeri, Eminescu s-ar fi transformat în cel mai smart Che Guevara al Europei.

La noi Eminescu este în vitrină, ca să nu supărăm, ca să nu ne ostilizăm „partenerii”. A avea curaj să depăşim dimensiunea literară a acestui rar exemplu de român sadea ar însemna să trântim de pământ cu toţi cei care ne vor ţărani în loc de muncitori, santinelă în loc de putere neutră şi enoriaşi Lidl în loc de stăpâni în propria balanţă contabilă.

O ţară mult prea umilă şi complexată pentru un vizionar de talia lui Mihai Eminescu. Probabil nimic din neajunsurile acelor timpuri nu l-ar fi decepţionat mai mult decât să ştie că, nici după un secol şi jumătate de la naştere sa, românul tot asta crede. Că a fi european înseamnă a te supune unor reguli străine şi a plânge pentru o lume mai bună la lună şi la stele, pe versuri melancolice. A da Europei o amprentă românească după model eminescian ne-ar ajuta să uităm că maestrul a fost şi poet. Am realiza că doar un naţionalism social şi anti-tehnocrat va înlătura acea dimensiunea odioasă din sânul neamului supranumită „raţiune de stat” care mereu neutralizează ceea ce România are mai frumos. Ieri Eminescu, iar azi întregul popor, cu aspiraţia sa sinceră şi curată, uşor de manipulat. Aşa vom fi şi noi mâine, ca naţiune: un borcan la Antipa, cum este astăzi Eminescu în librării.

P.S.

Cum punem capac trădării din interior, acea trădare care l-a internat pe Eminescu la ospiciu şi a făcut din ţară casa lui de nebuni?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*