Vasile Gafencu – tatăl Sfântului Închisorilor…

Știu că poate părea ușor forțată abordarea vieții istorice a mucenicului Valeriu Gafencu prin prisma existenței istorice a familiei sale. Sigur că un sfânt popular transcede familia, conexiunile sangvine, el e dedicat întru totul lui Hristos și mântuirii neamului, fiind rupt de lumesc și de tot ce e legat de istoria necruțătoare. Și totuși un rol în proiectarea spre universalitate a lui Valeriu Gafencu l-a avut familia sa.

Valeriu Gafencu și-a tras sevele originare ale credinței din pământul plămădit cu sângele martirilor al Basarabilor de dincolo de Prut. Nu putem înțelege plenitudinea unei vieți dăruite lui Dumnezeu fără să ne oprim asupra familiei lui Valeriu Gafencu. Mucenicul basarabean era legat funciar de seva mirabilă izvorâtă din locul nașterii și de familia sa, care l-a ocrotit, iubit și ne-a dat apoi, prin surorile sale, mărturii pentru eternitate, mult folositoare istoricului preocupat de latura istorică a vieții martirului anticomunist Valeriu Gafencu. Tatăl lui Valeriu Gafencu a fost arhetipul creştinului şi românului absolut în spiritul filosofiei lui Constantin Noica. Încadrarea istoriografică a lui Valeriu Gafencu se conturează complementar pe baza unor mărturii testimoniale.

Tatăl Sfântului Închisorilor a fost Vasile Gafencu, care s-a născut pe 1 februarie 1886 la Sîngerei, Bălți, dintr-o familie românească numeroasă, specific epocii. De copil a învăţat bine în sat şi a fost considerat un băiat dezghețat care i-a plăcut cartea, făcând mai târziu studii politehnice și devenind apoi învățător. S-a implicat în 1917, odată cu revoluția burgheză rusă din februarie 1917 în mișcarea națională și apoi unionistă din Basarabia. Devine pentru calitățile sale oratorice liderul comitetului executiv al soldaților moldoveni de la Odessa. Este repede remarcat de publicistul și revizorul școlar din Chișinău, George Tofan, care împreună cu Onisifor Ghibu au înființat Partidul Național Moldovenesc: „Asemenea hotărât vorbește marinarul Gafencu de la Odessa, luptător convins care arată activitatea de propagandă a Comitetului din Odessa. E multă încredere, dragoste și entuziasm în vorbă simplă, dar bine potrivită a acestui moldovean înalt, uscăcios, cu ochii vii”. Vasile Gafencu a devenit deputat în Sfatul Țării și a activat în comisia de control și de agricultură. A fost printre cei 86 de votanți ai Unirii Basarabiei cu România pe 27 martie 1918.

În aprilie 1918 participă la Congresul învățătorilor din Basarabia, iar în luna mai la Congresul țăranilor, vorbind tot din partea marinarilor moldoveni. Se retrage în localitatea natală și se căsătorește cu Elena, dedicându-se familiei și vieții comunității locale. În urma căsătoriei binecuvântate se vor naște patru copii: Valeriu, Valentina, Eleonora și Elisabeta. Vasile Gafencu își educă copiii în spiritul dragostei de neam, al sacrificiului personal față de țară și Hristos. În urma mărturiilor lui Valeriu Gafencu am aflat că Vasile Gafencu, intelectual cu studii superioare și învățător respectat în sat, a luat de soție pe Elena, casnică, și femeie fără școală, dar cu dragoste de țară și creștină pentru „fecioria” și curăția sa sufletească: „Tu ai ceva ales, tu ai fecioria. Ești curată” (Cezarina Condurache, „Chipuri ale demnității românești, eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor”, Editura Evdokimos, 2015, București). Deși făcuse studii la politehnica din Iași, pe care nu le-a absolvit, Vasile Gafencu rămâne învățător în sat, devenind un reper moral al satului Sângerei și arealului administrativ Bălți. Accede la funcţia de președinte al Băncii Populare din localitate, consilier județean, membru în conducerea Camerei Agricole din Bălți. Vasile Gafencu şi-a extins proprietatea agricolă la 100 de hectare și a construit o casă mare cu patru camere. A donat un teren pentru construirea Liceului „Ion Creangă” din Bălți, școală unde a învățat Valeriu Gafencu şi surorile sale. La Bălți a închiriat o casă în care a locuit mama Elena cu copiii pe parcursul când aceștia au urmat cursurile gimnaziale și liceale, iar el a stat acasă să aibă grijă de ferma de la Sîngerei. „Vasile Gafencu le aducea de la gospodăria din Sîngerei, produse alimentare şi ce mai aveau nevoie, el rămânând singur acasă să dirijeze o gospodărie grea. În situaţia asta l-am cunoscut eu pe Valeriu, şi curând am devenit foarte buni prieteni cu toate că nu eram colegi de an şi de clasă. Am mâncat şi am dormit de multe ori la ei.” (Mărturie Ovidiu Creangă, ziua de Crăciun 2006 (25 Dec.) Toronto, Blog Valeriu Gafencu). Despre idilica viaţă de până în 1940 a familiei Gafencu, fiica Eleonora îşi amintea cu nostalgie: „Tata era ţărănist. Era prieten cu Erhan, pe care probabil îl cunoaşteţi, care ne era consătean. Iar Valeriu – legionar. Deseori aveau discuţii despre politică. Odată tata a vrut să-l pedepsească pe Valeriu, însă se iubeau prea mult. Tată mai bun ca al nostru nu era, şi frate la fel.”

În urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, Basarabia urma să fie răpită de URSS. Reîncepe drama românilor basarabeni în faţa ofensivei imperialismului rus acum îmbrăcat în haina sovietică atee. Vasile Gafencu era la gospodăria din Sîngerei în zilele ultimatumului. L-a luat pe fiul său Valeriu Gafencu și au trecut înot granița, râul Prut, deşi trupele sovietice intrase în Basarabia. Pe malul rămas la România al Prutului, Vasile și Valeriu se odihnesc, apoi tatăl îi spune fiului să rămână în România să aibă grijă de mama și de surori că el trece înot înapoi să lupte pentru românii rămași în teritoriul ocupat de URSS. El nu dorea să-i lase pe români în brațele ocupanților ruși: „Ce ar zice toți frații noștri basarabeni și cum mi-aș ridica ochii la cer dacă și eu și alții ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ, am fugit din calea asupritorilor și n-am luat parte la suferința care ne așteaptă” („Sfântul Închisorilor”, mărturii adunate de Monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007). Înainte să treacă Prutul înapoi în Basarabia ocupată, Vasile i-a transmis următorul mesaj lui Valeriu Gafencu: „vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă.” Vasile Gafencu poate nu știa că metodele NKVD erau mult mai brutale şi odioase, decât cele ale Ohranei țariste cu care avusese de a face în 1917. Vasile Gafencu și-a asumat rolul de mucenic, așa cum îl va împlini până la desăvârşirea hristică peste câțiva ani fiul său Valeriu educat în spiritul sacrificiului primilor creștini. Vasile Gafencu este arestat imediat de NKVD, ca agitator și naţionalist român, și dus dincolo de cercul polar spre portul Arhankelsk. La familia rămasă în România ajunge o scrisoare în toamna lui 1940, din care se află că Vasile Gafencu lucra la tăiat pădurea și cerea pesmeți și usturoi. Vasile Gafencu moare pe 16 martie 1942, în lagărul sovietic, ca un mucenic jertfit pentru neamul românesc și întru Hristos. El nu şi-a trădat credinţa. Camarazii de suferință ai lui Valeriu Gafencu au recunoscut în acesta „educația” ireproșabilă a părinților Vasile și Elena: „Fiul lui Vasile Gafencu (un bun gospodar din Sângerei-Bălţi, fost deputat în Sfatul Basarabiei), născut în 1920, Valeriu, moşteneşte de la părinţii săi o înclinaţie firească de luptă pentru adevăr şi dragoste de neam. Educaţia profund creştină pe care i-o imprimă mama sa avea să sădească în acest vlăstar virtuţi strălucitoare, în care iubirea revărsată într-o capacitate de jertfă întâlnită rar, doar la marile spirite, avea să copleşească până la umilire chiar şi pe cei mai înverşunaţi adversari. În momentul răpirii Basarabiei (în urma pactului Molotov-Ribbentrop) bătrânul tată îşi ia soţia şi cele trei fete: Valentina, Eleonora şi Luiza, şi le trece Prutul, instalându-le la Iaşi. Valeriu era student la Iaşi, în anul I, la Facultatea de drept şi filosofie. Valentina era elevă în ultimul an la Liceul industrial de fete, iar Maria şi Luiza eleve la Bălţi. La puţin timp după ocuparea Basarabiei de către sovietici, bătrânul este arestat şi împreună cu un lot de români basarabeni deportat dincolo de cercul polar. După un an de zile, în condiţii groaznice de viaţă, moare cu gândul la Dumnezeu, Căruia i-a încredinţat pe cei dragi ai lui. Cineva scăpat ca din minune de acolo i-a relatat lui Valeriu aceste lucruri. În 1941 Valeriu este arestat la Iaşi împreună cu un grup de studenţi şi elevi FDC-işti, dar în anchetă face în aşa fel încât toţi ceilalţi scapă, fiind singur condamnat la 25 ani MS şi trimis la Aiud. După dezrobirea Basarabiei (Iunie 1941), mama şi surorile lui Valeriu se întorc la gospodăria din Sîngerei. Dar în 1944, când sovieticii, cu ajutor american, întorc soarta războiului, iarăşi mama şi surorile lui Valeriu se refugiază la Iaşi sub purtarea de grijă a celei mai mari dintre surori, Valentina, întreaga familie trăind cu greu, spălând rufele celor avuţi din târgul Iaşilor, sub permanentă ameninţare de a fi arestate şi deportate.” (Virgil Maxim: Valeriu Gafencu a fost un sfânt. Este un sfânt).

Vasile Gafencu a fost un model hristic pentru fiul său Valeriu și de la care a învăţat că puterea exemplului spre jertfelnicie e calea oricărui român care își iubește cu adevărat neamul, țara și credința. În fața morții la penitenciarul sanatoriu Târgu Ocna, Valeriu Gafencu și-a dictat în brațele lui Ion Ianolide testamentul său spiritual, care e mărturie și a vieţii de sacrificiu a tatălui, ca model pentru ființare întru Hristos a fiului: „Fiți tari în credință, căci Hristos îi va birui pe toți vrăjmașii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinței este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi și să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci dușmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!… duceți duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006). Citind acest testament oral dictat prietenilor la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, de Valeriu Gafencu cu fața spre Hristos, îi recunoaștem zbaterile sufletești către Adevăr, tăria de stâncă a credinței și educația mucenicească oferită şi moştenită de la tatăl Vasile Gafencu către fiul, precum Învățăturile de acum 500 de ani ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Viaţa lui Vasile Gafencu a fost o înălţare spirituală la ceruri, esenţială ca o sculptură a lui Brâncuşi inspirată din soarta ţăranului român, care l-a atras înspre o viaţă dumnezeiască pe fiul său, mucenicul Valeriu Gafencu, recunoscut de români ca Sfântul Închisorilor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*