Misoginismul politic sau a discrimina discriminarea!

Dacă te uiți bine la ea, nici de o țuică de pufoaică nu i-ar fi bune gândurile! Asta să nu spună că nu suntem niște discriminatori! Ba, de-a dreptul misogini! De presă, de bibliotecă, de colț de tastatură, cum vrea dânsa! Pe gen, pe persoană fizică! Pentru că, din păcate, cu astfel de personaje, așa trebuie să fim… Acizi până la misoginism. Căci, deși doamna de gen Prună este ministru al Justiției, chiar că a dat-o cu talerul balanței în dunga limbii de talangă. În primul rând, ca tehnocrat. Stim cu toții că nu e, dar așa se afișează! Or, nu ar fi fost „political correct”, să nu se pronunțe admirativ la vederea unui proiect de lege al unui partid? Apoi, tot ca ministru „balansat”, nu ar fi trebuit să tacă, să nu se pronunțe public că îi place ideea unei legi clar discriminatorii doar pentru că favorizează femeile? Iar ea e, nu feministă, că nu cunoaște termenul, ci „activistă”. Sau „activă”, ca răchia! Ai luat o gură și treci la debitat trăznăi.

Raluca Prună ar fi trebuit, ca ministru al Justiției, să atragă atenția ceilelalte „activiste”, din capul PNL-ului (!), doamna Alina Gorghiu, că o lege care prevede invalidarea de către birourile electorale unei liste de candidați dacă nu are un conținut în tărie feminină de minim 30 la sută (deși, corect spus, volumetric, ar fi fost „la mie”!) este la fel de discriminată ca ideea unei legi care să prevadă invalidarea acelorași liste care nu asigură un maxim electoral de 70 la sută parte bărbătească! Adică, să nu devină o prună în gura unei Justiții de gen!

Desigur, faptul că PNL-ului i-a mai trecut prin bicefalul de partid (egal, parte femeiască, parte bărbătească!) o inițiativă legislativă penibilă nu ar trebui reproșat ministrului. Chiar dacă se pronunță parte a acestei aberații. Dar măcar ar putea contrabalansa stupizeniile viitoare prin limitarea numărului de inițiative legislative făcute doar pentru norma populismului.

Căci, dacă tot și-au votat pensii speciale pentru mandatele din somnul națiunii parlamentare, aleșilor le-ar trebui anexată și o prevedere limitativă pentru listele viitoare de candidați. Că tot le plac „limitările”. Aceea ca, la un număr de inițiative aberante avansate în for, aleșii care s-au făcut de râs să-și piardă partea de gen din pensie. Ba, și mai discriminant, că tot se poartă discriminarea „de gen”, chiar dacă prostia nu are în mod real „gen”, ar fi ca formațiunea colectoare să piardă toate listele electorale depuse pentru următoarele alegeri. Căci, să îți asiguri pensia pe seama toptanului de aberații promovate ca inițiative legislative, din care multe scapă și ne transformă într-o anecdotă generală, este deja prea mult.

Altminteri, o să ne trezim cu o inițiativă legislativă care să prevadă că pregătirea politică și competivitatea profesională, dacă nu sunt de gen feminin, sunt discrimnatorii!

Și, de ce nu?, un proiect care să mai impună pe lângă minimul de 30 la sută femei, și procente pentru persoanele „curcubiste” („delfinul” non-uman Cernea știe de ce!), țigani, pensionari etc. Prin lege! Și doar opțional, prin asumare de către partide, a câtorva procente de tineri. Că viitorul e discriminant cu trecutul și atunci să demonstreze că-și merită locul, nu?!

Și dacă tot promovăm femeile ca pondere politică, iar doamnelor le stă bine cu gablonzuri, să li se dea și câte o stea (creață!) în grad de ce vor dânsele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*