Ora de educaţie… politică!

Fără ora de religie (pe care aş numi-o mai degrabă ora de educaţie religioasă) viitori cetăţeni ai ţării vor supravieţui; le va lipsi – poate – o anume dimensiune a interiorităţii lor individuale, dar vor fi perfect funcţionali şi capabili de o existenţă mulţumitoare şi utilă societăţii. În mod implacabil, noul ca progres şi eficiența modernităţii vor face ca legea şi epistemologia raţională (ştiinţifică) să înlocuiască – atât cât a mai rămas de înlocuit – morală şi epistemologia creştină.

Adevărata dramă nu se ascunde însă în câştigarea luptei pornită de iluminişti (împotriva unui anumit tip de gândire mistică/mitică) şi continuată de nihilişti (împotriva convingerilor morale, religioase sau metafizice). Secolul următor poate exista – nu ştiu cât de bine! – şi fără religie (şi fără filozofie şi fără ideologie). Nu va exista însă dacă oamenii de mâine – aidoma majorității oamenilor de astăzi – nu vor avea nicio instrucţie în privinţa politicii, a responsabilităţii faţă de cetate, a igienei vieţii în comun, (într-un cuvânt: a exteriorităţii). Mai mult decât de ora de religie este nevoie în şcoli de o ora de educaţie politică.

Carenţele în această privinţă – deşi prezente dintotdeauna (după Revoluţie) – au devenit totuşi dureros de vizibile în cursul evenimentelor din ultimele zile. Situaţia este critică. Se constată fără echivoc ruptura Socialului de Politic, până la limita la care Socialul nu mai înţelege necesitatea Politicului (ba, poate chiar definiţia acestuia). Aruncatul cu vorbe (şi eventual cu pietre!) în Politic nu rezolvă problema câtă vreme cauza se află în altă parte. Gura care scandează şi mâna ce ameninţă se înjură şi, respectiv, se loveşte singură; a declara război Politicului (în mod normativ şi descriptiv democratic – adică cu putere politică şi reprezentare democratică) este echivalent cu a declara război democraţiei. Câtă vreme nu se vor sedimenta în mentalul Socialului toate noţiunile ce ţin de politic (politică, politicul, puterea politică, democraţie reprezentativă şi directă, principiul separării puterilor în stat, vot, reprezentarea, etc…), iar Socialul nu va mai reacţiona pur emoţional, Politicul nu poate arată altfel decât arată în momentul de faţă.  În fond, Politicul (şi în consecinţă şi Politica Politicului) este oglinda Socialului (într-o democraţie).

Iar în Social constat că există (încă) oameni care confundă ideologia comunistă cu cea social-democrată (sau invers); care confundă ideologia liberală cu cea fascistă (sau invers); care se declară vocal de dreapta şi, în acelaşi timp, susţin idei de stânga şi întind mâna după salariu (fără a pricepe că salariul se primeşte ca urmare a unei negocieri pe piaţă muncii şi, în primul rând!, a muncii propriu-zise); care văd ieşirea din pseudo-anarhia actuală printr-o dictatură (luminată); care cred că primenirea clasei politice se poate face cu mitralierz (sau cu focul) nu cu votul; care sunt scârbiţi de clasa politică şi consideră că toţi politicienii sunt la fel; care se declară împotriva oricărei forme de manipulare politică (mită, demagogie etc..), însă îşi formează opiniile emoţional („like”); care pun semnul (mai mare sau) egal comunist între ei şi clasa politică de parcă ar duce pe umeri responsabilitatea conducerii sub tiruri de umori, ca o onoare în sine.  Cu aceşti oameni se poate organiza o manifestaţie, cu ei se poate da un guvern şi un primar jos, însă, cu ei nu se poate face nicio schimbare adevărată.

O formă de schimbare bună, reală şi durabilă este educaţia (politică). Este nevoie de discernământ politic la nivelul socialului, căci dacă există la nivelul socialului discernământ politic, politicul se va molipsi şi el de discernământ politic (sau – dacă nu! – va fi primenit: prin vot sau revoltă!). Prin discernământ politic va creşte imunitatea Socialului la ideologii extreme, la demagogie şi la mită. Prin discernământ politic se va descoperi dialogul (pentru că este stăpânit limbajul comun) dintre Social şi Politic. Prin discernământ va fi reinstaurat respectul pentru Politic.

Iată propunerea primului pas în direcția schimbării! Ora de educaţie politică obligatorie în şcoli se impune pentru a ne forma şi a avea în viitor în ţară cetăţeni angajaţi şi responsabili, nu cetăţeni alienaţi (Marx), revoltaţi (Camus), turmentaţi (Caragiale) sau recenţi (HR Patapievici).