Cum m-a ocolit moartea…

Scriu toate acestea pentru că nu pot dormi, pentru că în noaptea tragediei am simţit că trăiesc o invazie de oameni arşi din cap până în picioare, fără păr rămas pe cap, cerând ajutor şi apă. Oameni plângând în hohote şi strigând: „Unde e Alina, unde a rămas Alina?”. Aud şi acum în timpan oamenii care strigau: „Unde sunt pompierii, au trecut 15 minute de când am dat telefon”. Văd mame plângând şi oameni băgaţi în saci de către alţi oameni cu vestă fosforescentă. Văd cum, după ani de zile, mă închin şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt întreg, iar la fiecare final de discuţie pe care o am cu cineva zic „Doamne fereşte!”. Dacă m-ar întreba cineva cum arată Apocalipsa, aş zice că arată exact ca în acea noapte… Şi plâng… Şi-mi doresc doar să ştiu că am supravieţuit cu toții şi că, peste trei luni, ne vom întâlni toţi, cei 400 care am fost acolo, şi vom ciocni din nou beri în „Colectiv”, râzând şi aducându-ne aminte despre o lansare de album. Dar, n-o să se întâmple asta…

Nu am scris aceste rânduri ca să fac politică. Nu am scris pentru a primi „like”-uri… Nu am scris pentru a face cuiva reclamă sau anti-reclamă. Am scris pentru că am trăit acel coșmar și pentru că voi rămâne cu el toată viaţa… Şi nu e nimic poetic în asta… E un coşmar care se va târî după noi, după fiecare individ care a fost în „Colectiv”, vineri 30… Tu, cel din afară, s-ar putea să nu înţelegi şi să blamezi în stânga şi în dreapta. Vina e că s-a aprins un artificiu de tort… Tu ai putea să-ţi accepţi vina că ai vrut să aprinzi un artificiu sau un chibrit? Eu nu…

Vineri, pe 30, am fost în „Club Colectiv” la lansarea Albumului nr. 2, semnat „Goodbye to Gravity”. De ce? Pentru că am vrut să văd cum arată actul artistic al unei formaţii din România care ne reprezintă afară. Va asigur că, deşi muzica a fost rock, în public nu a existat niciun om care să fi avut costum de Halloween pe el, care să-l fi invocat pe Lucifer sau alte mizerii pe care probabil le veţi mai auzi în viitor legat de această lansare…  A fost strict o lansare de album, ca oricare alta, prin care o formaţie a vrut să facă spectacol.

NU A FOST NICIUN SPECTACOL PIROTEHNIC, nu a venit niciun fachir, nu a tras nimeni cu tunul, nimic de genul acesta! Doar patru artificii de tort, două puse în faţa scenei, două pe doi stâlpi de susţinere ai sălii. Nimic prea spectaculos… La fel de bine putea să ardă şi o sufragerie la aniversarea copilului tău pentru că în tort i-ai înfipt două artificii care ard 10-15 secunde.

Acesta a fost tot spectacolul pirotehnic… Trupa s-a lăudat cu un „show pirotehnic” pentru a atrage publicul, declaraţia este mult prea pompoasă pentru ceea ce s-a întâmplat de fapt… Pe la jumătatea programului, aceste artificii s-au aprins şi, odată cu ele, una dintre artificii a aprins izolaţia audio a sălii, care, după cum ştim, în marea majoritate a cazurilor e ori din burete ori din cofraje de ouă, în funcţie de buget. La „Colectiv”, izolaţia a fost din burete, la fel ca în oricare alt club din România care e interesat de aşa ceva. Nu a explodat nimic, nicio conductă…

Iniţial, nu s-a panicat nimeni, solistul Andrei Găluţ şi-a păstrat calmul cerând pe un ton foarte calm un extinctor pentru a rezolva problema din scurt. Nu a primit acel extinctor. Dumnezeu ştie dacă la „Colectiv” se găsea vreun extinctor, şi nu s-a implicat nimeni să stingă o flacără, sau nu a existat aşa ceva, în sală, vreodată. Ca oricare alt român care iese din casă, nu ne-am pus niciunul dintre cei ce eram acolo problema: „Are Colectivu’ extinctor ca să nu mor în incendiu? N-are. Ok. Nu merg, că mor”. Cine face asta? Cine se aştepta la asta? Probabil că, după acest incident, toată lumea, dar până mai ieri absolut nimeni…

Lumea bate moneda că acest club nu era în regulă din punct de vedere legal, că nu avea autorizaţii. Sincer… Cred că maxim cinci la sută dintre toate localurile/firmele/teatrele/cafenelele/şcolile sau oricare altă companie din România (şi poate nici măcar alea!) sunt invalide pentru a-şi exercită activitatea. Ştim bine că mica înţelegere este prietenul nostru cel mai bun de la Retragerea Aureliană încoace… Ce era să facem, să nu mai ieşim din casă? Şi, chiar şi aşa… Câte blocuri din România au instalaţie anti-incendiu funcţională pe holuri? Şi cred că simţim cu toţii asta… Totul pare să meargă la mica înţelegere… Asta e România noastră, însă nu despre asta vreau să vorbesc… Cum puteam muri cu toţii în „Colectiv”, la fel puteam muri şi acasă de la un simplu chibrit aprins aiurea…

De ce au murit admiratorii „Goodbye to Gravity”? Probabil pentru că au ieşit din casă să vadă un concert live al unei formaţii şi nu să-şi petreacă seara de vineri uitându-se la televizor, la emisiunile spumoase care ni se servesc zilnic. Oamenii care au murit, au murit pentru că sunt cei care au vrut să vadă altceva decât ceea ce le este pus pe tavă zilnic… Nu au vrut să fie leguma controlată a unui playstation, nu au vrut să fie telespectatorii unor emisiuni pline de fete frumoase. Ei au murit pentru că au vrut să socializeze pe viu, fără „facebook”, fără „skype” şi alte reţele de interacţiune.

Am scris toate acestea pentru că anumite persoane consideră că persoanele care mergeau în „Colectiv” erau nişte boschetari care trăiau de pe o zi pe alta… Nu oameni buni, nu este aşa… Nu mai puneţi etichete… Nu mai consideraţi voi că ştiţi totul… Nu va mai lăudaţi că ştiţi voi mai bine cât de satanişti şi boschetari sunt oamenii care ascultă concerte live… Este oribil să spui toate acestea, mai ales după o asemenea tragedie…

Vineri, în „Colectiv”, oamenii au venit să consume artă. Da, ACESTA ESTE ADEVĂRATUL NIVEL AL ARTEI ÎN ROMÂNIA. E plin de artişti care cântă în toate halelele cu o singură uşă de acces, e plin de artişti refuzaţi de radio şi tv şi care se mai pot întreţine doar din concerte live, e plin de artiştii care la concert mai aprind şi patru artificii, numai-numai de s-o mai îndrepta şi publicul spre actul artistic live, autentic.

Credeţi că muzicienii care chiar au ceva de arătat nu ar vrea să profeseze în teatre sau în localuri amenajate cum trebuie? Credeţi că muzicienilor şi ascultătorilor lor le place să iasă la o bere numai în subsoluri şi hale părăsite? Acesta este nivelul concertelor live în România. Acesta este nivelul culturii ţării noastre. Sub pământ şi printre ruine! Şi proşti suntem noi, ăştia care încă mai vrem să consumăm aşa ceva şi nu ne mulţumim cu manele, fufe şi caterincă…

De ce nu a existat o instalaţie anti-incendiu? Pentru că majoritatea localurilor de la noi nu au aşa ceva. De ce? Pentru că lumea fumează şi fumul de ţigară declanşează instalaţia… De ce toţi patronii par să fenteze controalele? Pentru că abia ieşi pe zero dacă îţi plăteşti impozitele… Şi ştim bine că suntem cu toţii de vină… Cu toţii acceptăm localurile fără instalaţii de incediu, ba chiar sunt ultimele noastre griji chestiile de genul acesta.. Acceptăm asta, zilnic, cu toţii, nu doar „boschetarii” care merg în cluburi, nu doar tinerii, nu doar bătrânii, nu doar adulţii. Cu toţii suntem ignoranţi, cu toţii trecem cu vederea… Inclusiv eu, inclusiv tu…

De ce au murit oamenii aceia? De la ce? De la un artificiu de tort…. Unii şi-au pierdut viaţa, alţii pielea de pe faţă. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce?Pentru că sunt un om bun…? Pentru că sunt un om rău…? Dumnezeu să va ţină tari pe voi, toţi cei care aţi trecut sau încă treceţi prin această tragedie!

Condoleanţe familiilor celor decedaţi… Probabil că Dumnezeu ştie mai bine…

2 Responses to Cum m-a ocolit moartea…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *