Colți este localitatea de reședință a comunei cu același nume din județul Buzău, din Muntenia, unde se află Muzeul Chihlimbarului, unic în România, prin specificul său. Ea își trage denumirea de la relieful „coțuros” pe care îl are. Colți, fiind sigura localitate din țară de unde s-a exploatat această nestemată semiprețioasă în sistem minier, are acest privilegiu, de a adăposti o expoziție sui-generis cu bijuterii făurite din chihlimbar, cu „pepite” din acestă rășină fosilă, dar și cu uneltele folosite la extragerea sa și la finisarea bijuteriilor. Accesul către muzeu se face din DN10 Buzău-Brașov, până în localitatea Pătârlagele, apoi pe DJ Valea Sibiciului-Colți, încă 13 km. Prima mină de chihlimbar a fost deschisă în zonă în anul 1927 de Dr. Dumitru Grigorescu.
În perioada de înflorire a extragerii chihlimbarului, în Colți au existat opt mine care, însă, au fost închise rând pe rând. Unele dintre ele au fost detonate și astupate iar altele au rămas deschise și în prezent. Ultima a fost închisă în 1948. În anul 1973, în sat a fost inaugurată „Colecția muzeală Colți” ca secție a Muzeului Județean Buzău. Colecția, cunoscută și sub denumirea improprie de Muzeul Chihlimbarului din Colți, singura de acest fel din România, este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut și prelucrat, unelte folosite la extragerea și prelucrarea chihlimbarului, precum și acte referitoare la exploatarea minieră. Cele mai importante piese din colecție sunt unele bucăți de chihlimbar de peste 1,5 kg, precum și un cercel în care se află o furnică fosilă. Mai sunt expuse și o colecție de icoane și o colecție etnografică.
Casa în care este expusă colecția a fost construită în stil popular, între 1973 – 1974 și renovată în 1981 și 1983. Pe acești „culegători” de chihlimbar locali îi puteai vedea pe drumuri sau pe crestele munţilor cu raniţa şi târnăcopul în spate. Oamenii din sat îi recunoșteau de departe și spuneau: „Sunt căutătorii de chihlimbar care au ieşit îndată ce vremea s-a încălzit şi zăpada s-a topit.” Piatra preţioasă era culeasă din albiile râurilor sau extrasă din stâncile munţilor. Chihlimbarul este o piatră preţioasă de culoare galbenă transparentă, cu forme translucide, opace, fiind de origine organică, mai precis provine din răşină. Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 de milioane de ani. Provenind din răşina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanţă amorfă, cu toate că nu este mineral. „Chihlimbarul are peste 260 de nuanţe de la galben-miere şi până la negru-verde şi toate se găsesc aici la noi, la Colţi. Este zonă bogată şi este cunoscută în toată lumea. Probabil aici au fost îndeplinite toate condiţiile atmosferice de formare a chihlimbarului”, ne-a declarat Gheorghe Cîrstian, un localnic din Colţi. Zona Colţi este una deosebită prin specificul său, cu case vechi, biserici, mânăstiri, copaci seculari încă scăpaţi de secure. Tot acolo, pe lângă vestigiile rupestre de la Aluniş, în munte, se găseşte chihlimbarul, rostogolindu-se la vale după ploaie, din mulțimea de aluviuni. „Localnicii de aici au trăit de pe urma acestor pietre de când se ştiu. Bucăţile de chihlimbar sunt descoperite de ploile torenţiale. Era ultima speranţă a nevoiaşului. Când rămân fără bani şi are de plătit o datorie, oamenii pleacă pe munte şi găsesc suficient cât să scape de necazuri”, ne-a mai declarat Gheorghe Cîrstian.
Locuri unde s-au găsit bucăţi foarte mari de chihlimbar şi unde sătenii caută în continuare ar fi la Strâmba, Faţa Repede, Căteasca şi Dănciuleşti. „Trebuie să ai şi noroc ca să găseşti. Sunt oameni care toată viaţa nu au găsit nicio bucăţică. Şi pe lângă asta, sunt o mulţime de secrete. De exemplu, fie că îl cauţi în mină sau în stâncă trebuie să ştii că în jurul cuibarului de chihlimbar sunt firişoare de cărbune. Acolo unde se aglomerează cărbunele trebuie să găseşti”, ne-a declarat Ciprian Chiriac un căutător de chihlimbar din Colţi. Chihlimbarul e tot mai greu de găsit în zilele noastre şi doar cei din partea locului îi ştiu rosturile şi locul în care se mai găseşte. Asta e de când lumea soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi, cu pământ bogat în pietre semipreţioase, dar oamenii care îl stăpânesc îşi duc viaţa de pe o zi pe alta. Localnicii au revenit la mai vechea ocupație și mai sapă şi astăzi după ambră, s-o vândă turiştilor, cu 10, 20 de lei. Şi toate acestea au loc într-un spaţiu restrâns, la Colţi, într-o localitate cu vreo 1.300 de oameni, majoritatea bătrâni. La şase kilometri de centru comunei, în satul Aluniş, se află celebrele biserici săpate în piatră. Aici este Ţara Luanei. „Se zice că Luana era o fată foarte frumoasă, care a căzut din cer şi s-a îndrăgostit de un om din aceste locuri. Tot ea i-a învăţat pe localnici să-şi sape chiliile de pe Culmea Martiriei, să se ascundă acolo în vremuri grele, dar şi medicina ori scrisul”, aflăm de la custodele Muzeului Chihlimbarului din Colţi, Viorica Nica. Dar mai e şi altă legendă.
Bătrânii mai ştiu şi azi de berbecul cu lâna de aur. Se spune că argonauţii l-ar fi căutat în Ţara Colhideei. Curios e că povestea asta face parte din mitologia greacă, dar, în vremuri îndepărtate, zona chihlimbarului de Buzău s-ar fi numit Colhi, de unde a venit povestea Colhideei. Exista o tradiţie care s-a pierdut în negura vremurilor. Se spune că strămoşii colţenilor purtau la gât o bucată mică de ambră, să le aducă noroc. La nuntă sau la botez, localnicii ofereau copilului ori mirilor, după caz, o fărâmă din bogăţia pământului. Dar lucrurile sunt şi mai serioase. După milioane de ani în care s-a transformat din răşină de brad în piatră, chihlimbarul ar avea chiar şi proprietăţi curative. Ca să nu se lege de ei tot felul de boli, ţăranii dizolvau praf de ambră în alcool sau în apă. Lumea credea că te poţi vindeca de bolile de stomac, de rinichi, de ficat, de inimă sau ale aparatului respirator. „Se pare că nu sunt doar legende. Eu am cunoscut cu mulţi ani în urmă un bătrân care s-a tratat cu ambră şi a reuşit în acest fel să elimine pietrele de la rinichi”, aud de la acelaşi specialist al muzeului din localitate.
Povestea unui om bătrân de aici este una cu totul specială: din munca lui s-a bucurat chiar „tătucul” Stalin de la Moscova. Iată povestea lui Gheorghe Cristian, om aflat acum la 82 de ani. Totul s-a întâmplat în anul 1951. Activiştii de partid de atunci aflaseră că bărbatul avea o piatră rară de ambră, de 200 de grame. „Au venit şi au luat-o când nu eram eu acasă. Era de culoare galben-roşu. Au dus-o la întreprindere, au făcut din ea o pipă, iar apoi i-au trimis-o lui Stalin”. Dar care a fost istoria exploatării chihlimbarului de aici? „Mai întâi a fost un inginer român, Dumitru Grigorescu. El a concesionat terenul, a săpat aici mai multe galerii, de la 1924 până la 1932. S-a exploatat chihlimbarul, care la vremea aceea era echivalentul aurului. Apoi au venit olandezi, nemţi. Pe urmă au venit comuniştii, au făcut întreprinderea, unde prelucrau ambra. Asta s-a făcut până în 1968, când minele s-au închis. Toţi au luat de aici cât au putut. De noi nu le-a păsat. Noi nu ne-am ales cu nimic”, încheie omul povestea chihlimbarului de la Colţi. „Pipa lui Stalin a fost făcută din piatra mea de chihlimbar” repetă Gheorghe Cristian.
Și asta pentru că ambra de Colţi este unică în lume. A fost dovedit ştiinţific, încă din 1902, prin lucrarea de doctorat a savantului Gheorghe Munteanu Murgoci, că ambra sau rumanitul de la Colţi, unic în lume prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, aşa cum au crezut multă vreme ţăranii din partea asta de ţară. Dintre cele 162 de nuanţe de ambră cunoscute în lume, piatra de culoare negru-verde este cea mai valoroasă. Un gram de chihlimbar românesc neprelucrat ajunge azi la 80.000 de lei vechi, în timp ce o bucată şlefuită aproape că îşi dublează valoarea. Foştii mineri colţeni au murit de mult, aşa cum s-au stins şi rostarii sau şlefuitorii de chihlimbar. Zăcământul de chihlimbar se găseşte chiar şi la suprafaţa pământului, aşa că bătrânii din zonă, cu pensii mici, de agricultori, încearcă să-şi mai rotunjească veniturile. Unii ne-au spus că mai vin prin comună tot felul de aşa-zişi turişti şi bat din poartă în poartă. Întreabă cine are rumanit de vânzare. Dar nimeni de la Colţi nu s-a îmbogăţit până acum, de sute de ani încoace. O fi, cum ne-a zis o femeie, blestemul chihlimbarului. Să te naşti pe un pământ bogat, dar să mori sărac. O zonă atât de bogată a țării a intrat în civilizaţie foarte târziu. Abia în anul 1975 s-a dat în folosinţă şoseaua de la Pătârlagele până la Colţi.
Drumul e acum acoperit pe o porţiune mare de noroi, semn că dealurile din apropiere continuă să alunece. Ca să nu mai vorbim de gropile din asfalt. Până când s-a făcut şoseaua, ţăranii mergeau pe o potecă. Plus că electrificarea întregii localităţi s-a încheiat abia în 1973. Autorităţile comuniste şi-au dat seama foarte târziu de potenţialul turistic al locului, astfel că tocmai în 1980 a fost inaugurat Muzeul Chihlimbarului. Din chihlimbarul de Colţi au fost scoase de-a lungul timpului bijuterii pentru primele doamne ale statului român şi chiar renumita pipă a lui Stalin. În Colți erau, pe vremuri, meșteri în ale bijuteriilor, oameni prin mâinile cărora au trecut kilograme întregi de ambră. Se fabricau pipe, coliere, brățări, cercei. În zona Colţi au fost găsite două bucăţi de chihlimbar de dimensiuni impresionante, de aproximativ două şi respectiv 3,5 kilograme (Cea mai mare bucată de chihlimbar din lume), care acum tronează în muzee. Odinioară, puteai găsi chihlimbarul de Colţi deopotrivă la gâtul reginelor, sub forma unor impresionante medalioane, dar şi în mâinile nevoiaşilor. Pentru mulţi dintre ei, bobiţele de ambră, odată vândute, reprezentau singura cale de a-şi asigura traiul pentru câteva zile bune.
Dacă în trecut cu o bucată din „piatra săracului”, cum a fost ea numită, puteai să îţi cumperi o căruţă cu lemne, acum, dacă mai poţi lua pe ea o sticlă, două de apă. Această rășină fosilă avea și puteri miraculoase: „Chihlimbarul era purtat ca talisman, dar, mai mult de atît, era considerat a avea şi puteri tămăduitoare. Dizolvat în ţuică tare şi lăsat la macerat cît să se formeze un soi de tinctură sau în puţină apă ori vin curat de casă, ajuta ba la alungarea guturaiului, ba la vindecarea bolilor de stomac sau de ficat. Am auzit şi eu de la părinţii mei că dacă înghiţeai zilnic cîte o bucăţică de răşină dintr-aceea rinichii funcţionau mai bine”, ne povesteşte ghidul muzeului, doamna Nica Viorica, acum pensionară. „Naşa, atunci cînd mergea să spele copilul, punea în scăldătoarea pruncului şi o bucăţică de ambră, pentru ca cel mic să aibă parte de noroc. La Expoziţia Universală de la Paris din 1867, România şi-a ales ca simbol, alături de „Cloşca cu puii de aur”, şi ambra brună cu reflexe verzulii, varietate unică şi veche de peste 30 de milioane de ani. Succesul a fost uimitor, România obţinînd pentru cele expuse medalia de aur. Ulterior, tot la Paris, în 1932, inginerul Dumitru Grigorescu, cel care a prelucrat ambra industrial (1927-1937), avea să-i ofere personal reginei Angliei un medalion de chihlimbar în care erau conservate insecte. De asemenea, celebra pipă a lui Stalin a fost realizată tot din chihlimbarul românesc, prelucrat de inginerul Grigorescu.”
Șim cu toții de celebrul Salonul de chihlimbar (Camera de chihlimbar) și misterioasa sa dispariție. Considerată la vremea ei ca fiind „cea de-a opta minune a lumii” „Sala de chihlimbar” este una dintre cele mai valoroase opere de artă executate vreodată din chihlimbar. Începută în anul 1701, în timpul regelui prusac Frederic I, „Sala de chihlimbar” este făcută cadou în anul 1716 de regele Prusiei Frederic Wilhelm I (1688-1740), țarului Petru cel Mare. Dispărută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „Sala de chihlimbar” este reconstruită în perioada 1979 – 2003 doar pe baza unor fotografii. Inaugurată în 2003, la Sankt Petersburg, în prezența președintelui Rusiei, Vladimir Putin și a cancelarului Germaniei, Gerhard Schroeder această operă de artă în chihlimbar este expusă în „Palatul de iarna” din Sankt Petersburg.
În singurul muzeu din ţara noastră al chihlimbarului se află peste 300 de piese semiprețioase aşezate în cutii de sticlă. Colecţia de chihlimbar de la Colţi, unică în ţară și una dintre cele mai frumoase din lume, cuprinde bucăţi în stare brută, dar şi bucăţi prelucrate. Nicăieri în lume nu se întîlnesc atîtea nuanţe de culori, de la negru opac la negru-verde, negru-galben, maron sidefat până la galben strălucitor. Chihlimbarul este o răşină fosilă divers colorată provenită din mai multe specii de pini. Vârsta sa este estimată la 50-60 de milioane de ani, iar în structura chihlimbarului se găsesc adesea fosile animale sau vegetale.
Chihlimbarul, succinul sau ambra este supranumit și „piatra soarelui”, „floare” sau „lacrimile zeilor”. (Valeriu Nicolescu: „Lacrimile zeilor”). Chihlimbarul mai există și în alte zone din România, precum: în judeţul Neamţ (dealul Cozia), în judeţul Bacău (pe linia Moineşti – Târgu Ocna), în judeţul Prahova (la Poiana, Şoimari, Câmpina), în judeţul Buzău (pe Valea Sibiciului, Valea Colţilor, Valea Boului şi Valea Alunişului, pe Valea Vineţişului – comuna Nehoiu, pe Valea Roşcoiului – comuna Gura Teghii, la Izvorul Frasinului din comuna Brăieşti, la Izvorul Corbului – comuna Cătina, în albiile râurilor Bâsca Chiojdului, Sărăţelul Bălăneştilor şi Buzău). Dar „numai la Colţi şi în cătunul Stănila – menţionează savantul Gh. Munteanu-Murgoci – s-au făcut săpături mai sistematice prin galerii.” Geologul Oscar Helm numeşte ambra de Buzău rumanit (de la România). La noi în ţară, chihlimbarul are mai multe denumiri: ambră galbenă, succin, romanit/rumanit şi moldavit. Începuturile exploatării au fost semnalate prin anii 1828 la punctul „Faţa Budei”, unde trupele ruseşti care staţionau în zonă au săpat câteva galerii. Primele ateliere pentru prelucrarea chihlimbarului – după cum afirmau M. Monoranu și V. Nicolescu – „au aparţinut zugravului de biserici şi sculptorului Grigore Siliceanu (1861), fost elev al lui Gh. Tattarescu la mănăstirea Ciolanu. […] În 1924, la Bucureşti se înfiinţează un atelier specializat în prelucrarea chihlimbarului de Buzău, sub îndrumarea Elizei Brătianu, soţia unuia din marii politicieni ai vremii, Ion I. Brătianu.” Pe lângă frumuseţea care îl face să fie apreciat de întreaga lume, chihlimbarul are şi multiple întrebuinţări în radiotehnică, electronică, la prepararea lacurilor fine, a unor îngrăşăminte.
Pentru păstrarea și reprezentarea acestui vechi meșteșug al culegerii și prelucrării chihlimbarului, la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra” din Dumbrava Sibiului, a fost reconstruită și dată în circuitul turistic (2008) o gospodărie reprezentativă pentru prelucrarea chihlimbarului, din satul Aluniș, comuna Colți, județul Buzău. Aceasta are 2 nivele: parterul construit din piatră de râu) și etajul (din bârne de brad solzite și tencuite), care adăpostește un atelier de epocă. La atelier se suie prin intermediul unei scări ce dă într-o prispă ornamentată, de unde se intră într-o tindă centrală și de aici în cele două camere. Atelierul este dotat pe lângă strungul acționat cu pedală, cu un polizor cu curea, unelte pentru prelucrat chihlimbarul, bucăți de rocă cu filoane de chihlimbar și alte elemente. Ușile – din lemn de brad, păstrează feroneria originală. Accesul la casă se face printr-o poartă mare, cu elemente traforate.
Colecţia muzeală Colţi din judeţul Buzău e unică în România şi „oarecum individualizată faţă de cele din Polonia şi alte ţări baltice, prin varietatea coloristică şi raritatea ambrei de Buzău.” Să sperăm că i se va face dreptate acestui muzeu: că va fi scos din decădere şi uitare prin eforturile comune ale autorităţilor, investitorilor, localnicilor, atrăgând, într-un final, un binemeritat aflux de turişti.
Lasă un răspuns