Scuturile ritualice geto-dace din Cetatea Piatra Roşie (2)

Pe medalionul central al acestui scut se află două reprezentări zoomorfe și alte două vegetale. Pe lângă bourul care ocupă câmpul central, deasupra lui se află o imagine ce poate reprezenta un șarpe, dar cu un alt cap (lup?; imagine a cometei cosmice). Șarpele este orientat către stânga, iar ochii sunt reliefați în două protuberanțe, asemănătoare cu reprezentările șarpelui fantastic ce apare pe plăcuțele de argint ale Tezaurului Getic de la Lupu. În cazul iconografiei amintite avem două moduri de tratare a șarpelui: cel care este ținut în gheare de pasărea de pradă (mesajul fiind: Planeta Mama Gaya Vultureanca va învinge Forțele Întunericului Cosmic, ale forței cometare apocaliptice; această scenă mai apare și pe partea stângă a cnemidei princiare getice de ritual descoperite la Vrața – Bulgaria), și cel care este asociat cu personajul antropomorf și cu felina (mesajul fiind: Șarpele apocaliptic va aduce Metamorfoza planetară, dar Omul care știe cum să se comporte în acest caz special, va avea ca aliat Forța Vieții (Zeița Sarmis –Leoaica, din triada sfântă a Bisericii Vechi Valaho – Egipteană), cea care îl va călăuzi și susține, spre a reface Leagănul Civilizației Umane (Marea Aria Getică) și a reînmulții neamul omenesc, după perceptele strămoșești).

Pe „coiful cu ochi” de la Băiceni-Cucuteni (Coiful Frăției Getice) șarpele apare sub scaunul unui personaj masculin conducător (Naga = Înțelepciune). Șarpele fabulos, „dotat” cu coarne, mai apare redat pe Vasul de la Gundestrup, fiind ținut în mână de zeul cu coarne de cerb (Sarabha, conducătorul, cel care păzește Pomul Vieții în materie, cel care cunoaște Taina Lumilor). Șarpele mai apare pe placa internă VI a aceluiași vas, călăuzind un șir de luptători călări (posibil ca viitor standard „draconar”; șarpele posedă „cunoașterea”, „Taina” (ca și în Biblie, el oferă Mărul Cunoașterii lui Adam). Chiar de la o primă vedere, „personajul” central al scutului studiat este un bour, redat la dimensiuni suficient de mari ca să atragă privirea. Tratarea acestei imagini este realist, astfel încât specia căreia îi aparține poate fi ușor recunoscută după detaliile anatomice: smocurile de blană de sub bot, greabănul înalt, coama specific. Imaginea unui arbust (Pomul Vieții) flanchează bourul la stânga, iar animalul pare să se îndrepte spre el. Putem face trimitere la obiceiul milenar al „Boului înstruțat”, ca semn al fertilității necesare a întregii naturi (vegetale, animaliere și umane). Sub imaginea centrală se află o palmetă ascuțită, însoțită de alte două mai mici (ca un Crin getic împărătesc, semn al Tyrsului, al „mugurelului”, al „lăstarului”, al „seminței”). C. Daicoviciu indică locul unde a fost descoperită piesa respectivă: „…în clădirea absidală de pe terasa Nr. 1, în colțul sud-vestic al camerei”. Este vorba de o clădire cu două încăperi, denumite de autorul cercetărilor „d” și „e”, aceasta din urmă fiind absidată. Ea se află în incinta mare, din a doua fază a fortificației. Construcția de lemn și chirpic, pe baze de piatră de calcar (dimensiuni: 7,50/7,80 + e = 7,80/3,20m.) s-a bucurat din partea celor ce au folosit-o de o atenție specială. Astfel podina era îngrijit fățuită (s-a păstrat foarte bine), mai ales în încăperea absidată. Accesul la această încăpere era facilitate de un drum lat de 1 – 1,2 m., pavat cu dale de calcar fasonate; amenajarea respectivă amintește de drumul pavat cu calcar care duce în zona sacră a Sarmisegetusei Regia.

Lipsa unui inventar gospodăresc face să se acorde un alt scop acestei clădiri, posibil ca spațiu sacru. Datarea plăcii de fier este asigurată de contextul descoperirii, respectiv în clădirea incendiată la ultimul război dacic. Fortificația de la Piatra Roșie prezintă un singur nivel de distrugere: cel final. Alegerea acestei locații pentru Spațiul Sacru ornamentat cu „icoane”-scuturi (defensive, de apărare) s-a făcut datorită culorii pietrelor din care este construită cetatea (Roșu-sânge), iar materialul din care s-au modelat scuturile este fierul, pentru că fierul a fost interzis un timp, după cataclysm, deoarece atrăgea fulgerele cosmice (plutonice, fulgerele lui Jupiter), iar oamenii de fier (având o concentrație mare de fier în sânge) au fost „topiți” (autocombustie). Doar prin posturi și regim vegetarian s-a „controlat” această „stare” a speciei umane (de aceea sunt pomeniți în istorii și mitologii Oamenii de Lemn și Oamenii de Fier; Omul Roșu și Omul Verde).

Este foarte tentantă ipoteza potrivit căreia piesa de la Piatra Roșie ar fi reprezentat o imagine de cult. Interpretarea ei ca un scut de paradă pare să fie contrazisă de absența, în perioada regatului dacic, a armamentului decorativ. Intrepretarea ca ofrandă expusă sau depusă într-un spațiu consacrat ar putea intra în corelație cu ideea unui scut, sugerată de la început de forma plăcii de fier. Dacă la acest scut mai adăugăm și pe celelalte descoperite în anii din urmă, putem avea imaginea unui adevărat „Altar” în cadrul acestei cetăți dacice. Ideea că aceste simboluri ne apără – ca și un scut – de lovitura cosmică neașteptată a Apocalipsei ce va veni, poate ființa doar în structura vechii religii strămoșești Valaho – Egiptene, a Geților de Aur.

Ră­masă unicat până de curând, minunata operă de artă studiată nu dădea nici un indiciu că ar fi provenit dintr-o serie întreagă de alte splendide obiecte din aceeaşi familie, rămase ascunse la Piatra Roşie. Dar lucrurile aveau să se schimbe spectaculos în anul 2002, când la doar câţiva metri depărtare de clădirea cercetată în 1949, într-o groapă săpată în coasta dealului, au fost descoperite alte câteva astfel de scuturi din fier forjat, ascunse de daci în vremuri de restriște. Detectorul de metale al braconierilor a semnalat cu insistenţă că în acel loc se află mult metal, iar cei care au săpat au fost uimiţi de ce au găsit: un întreg „pa­chet” de discuri din fier, sudate între ele din pricina oxi­dării. În perioada tulbure a tranziției din țara noastră piesele arheologice valoroase au luat calea străinătăţii, spre casele de licitație, câteva fiind recuperate de către statul român abia în anul 2011. Dar înainte de asta, în 2003, în cursul unei acţiuni de curăţare a ce­tăţii Piatra Roșie de vegetaţie, arheologii clujeni au descoperit în groapa făcută de braconieri câteva fragmente din mar­gi­nea unui scut, dar şi fragmente din decorul interior, care sugerează că pe medalionul central se afla repre­zen­tat un animal ierbivor. În anul 2011, în cursul unei exper­tize a gropii cu pricina, solicitată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a Tribunalului din Alba-Iulia, arheologii au găsit alte fragmente din marginea unui scut. De data aceasta nu mai exista nici un dubiu: din acea groapă fuseseră extrase discuri din fier forjat ornamentate, din aceeaşi categorie de artefacte cu piesa descoperită în 1949. O astfel de piesă fragmentară a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, prin donaţia unuia dintre vinovaţi, iar acum este în curs de restaurare.

În medalionul său central este reprezentat un leu (Zeița Sarmis – Forța Vieții), iar dedesubt două gâşte (păsări de apă – posibil lebede?; semn al fertilității; Lebăda Leda, cea care a dat naștere din ouălele sale Muritorilor și Nemuritorilor (oamenii trecuți prin Apocalipsă au trăit sute de ani, așa cum spune și Biblia); din ouălele Ledei se spune că au apărut Castor și Pollux (sau „Dioscurii”), cei ce apar amândoi ca muritori sau amândoi ca nemuritori. O altă variantă a mitului spune că doar unul dintre ei este nemuritor, și anume Pollux). Alte patru asemenea discuri ornamentate au ajuns în case de licitaţie din afara ţării. Două au fost recuperate în anul 2011 – unul având reprezentat în cen­tru un grifon (animal fantastic), iar altul un bour – şi se află în prezent la Muzeul Na­ţional de Istorie al României din Bucureşti, în vreme ce alte două sunt în curs de recuperare. Povestea recuperării lor ne-o poate spune domnul Pro­curor General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dr. Augustin Lazăr: „La un moment dat, prin toamna anului 2002, doi tineri din jud. Hunedoara au contactat arheologi ai Mu­zeului Naţional al Unirii Alba Iulia, care săpau în acea vreme la Roşia Montană, pentru a le vorbi în legă­tură cu nişte scuturi care s-ar fi găsit la Piatra Ro­şie. Ei au oferit spre vânzare muzeului pie­sele respective, ară­tând specialiştilor un set de fotografii. Ima­ginile cu scuturile fu­seseră prezentate şi unor arheologi din De­va, apoi unor pro­fesori de la Cluj. Spe­cialiştii au remarcat că erau, într-adevăr, nişte artefacte extraor­dinare, şi că ar trebui recuperate, însă nici un muzeu nu avea suma pe care ei o cereau. La scurt timp, s-au sesizat despre această faptă ofiţerii specializaţi ai poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Hunedoara, însă persoanele implicate plecaseră între timp în Spania şi au rămas acolo. Am aflat despre sustragerea scuturilor în anul 2006, după ce, cu un an înainte, am preluat ancheta privind furtu­rile tezaurelor de la Sarmizegetusa Regia. Investigaţia necesita resurse superioare, ce au putut fi asigurate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, coordonatorii unei echipe de ofiţeri specializaţi din cadrul Serviciului pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, care funcţiona în acea perioadă în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. S-au apro­fun­dat cercetările cu privire la circumstanţele în care au fost sustrase aceste artefacte.

Cu ocazia investiga­ţiilor efectuate asupra unui inculpat din Cluj, au fost identificate, între alte artefacte oferite spre vânzare, fragmente de scut, ce au fost predate de inculpat muzeu­lui din Cluj, împreună cu cca 4000 de artefacte colec­tate de la braconierii siturilor arheologice, pentru valo­rificare ilegală pe piaţa internaţională a antichităţilor. Aceste fragmente de scut au fost foarte utile ulterior, când investigatorii specializaţi au depistat pe internet celelalte scuturi aflate în vânzare la o casă de licitaţii din California. Noi am solicitat colegilor din SUA, prin cereri de comisie rogatorie internaţională, să facă in­vestigaţii pentru localizarea şi recuperarea mai multor artefacte, între care şi scuturile în discuţie. Înainte să ajungă ei la nişte concluzii, un colecţionar din SUA ne-a semnalat, prin intermediul expertului german Bar­bara Deppert-Lippitz, că este posesorul unei perechi de astfel de scuturi, cumpărate cu factură de la o firmă legal înregistrată în SUA. Posesorul arăta că a cumpă­rat artefactele ca persoană de bună-credinţă şi oferea scuturile spre a fi restituite proprietarului de drept, Statul Român, solicitând să fie despăgubit conform Con­venţiei Unidroit, respectiv să-şi recupereze preţul plă­tit conform facturii, precum şi cheltuielile ocazio­na­te de repatriere. Experţii români desemnaţi de Ministe­rul Culturii s-au prezentat la cabinetul expertului Bar­bara Deppert-Lippitz, la Frankfurt am Main, unde fu­seseră depuse în custodie artefactele. Le-au examinat şi s-au convins că sunt autentice, fiind similare pieselor care existau deja în colecţiile muzeale româneşti, res­pec­tiv similare celor ce fuseseră fotografiate şi prezen­ta­te arheologilor în 2002. Prin cerere de comisie roga­torie internaţională executată de autorităţile germane din landul Hessa, scuturile au fost recuperate de autori­tăţile române, în primăvara anului 2011, împreună cu un lot de artefacte sustrase din siturile Munţilor Orăş­tiei, care mai cuprindea: 202 monede Koson din argint, 27 de monede pseudo-Lysimah din aur şi o brăţară de aur. Am intrat astfel şi în posesia actelor de cumpărare a scuturilor şi am constatat că vânzătorul artefactelor era cetăţeanul român din Cluj-Napoca. Acesta le-a vân­dut dealer-ului american la preţul de 45.000 de do­lari SUA”.

Cele două scuturi din fier (posibile umbouri) care au fost recuperate în primăvara anului 2011, au intrat în colecția Muzeului Național de Istorie a României. Scutul nr. 1 (cu reprezentarea zimbrului) este realizat dintr-o tablă de fier cu diametrul maxim actual de 42 cm, prin prelucrare în tehnica „au repousse”, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1-1,8 mm și o înălțime maximă de 5 cm., la o greutate de 1,5 kg. Pe toată circumferința exterioară este reprodusă o bandă gen șnur sau funie răsucită, în relief, lată de 5 mm., ce delimitează la exterior o margine plată („borul”) a piesei, lată de cinci centimetri și perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, cu diametrul de 6,7-7,1-7,8-8,75 mm., uneori deformate din cauza vechimii și a restaurării, situate la distanțe relative egale între ele (8,95 – 10,11 cm. din centrul orificiului). Această margine plată (bor) delimitează umboul propriu zis al scutului compus din trei registre, toate decorate: registrul nr. 1 (décor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm.) ce au partea rotunjită spre exterior, iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen funie răsucită, în relief, lată de cinci mm. Ovele sunt înconjurate pe trei părți de o linie ovală, paralelă, în relief. Între ove se află câte două linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm., iar lățimea unei ove este de 1,62 cm. Registrul 2, lat de 4,5 cm., este delimitat de două benzi gen funie răsucită, în relief, late de cinci milimetri. Funia exterioară este cea care delimitează acest registru de cel anterior, iar funia interioară marchează delimitarea de registrul trei, medalionul central. Cele două funii răsucite au înfășurarea în același sens, dinspre exterior stânga, spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două șiruri imbricate, formate din câte 19 frunze triunghiulare, cu nervură mediană și cu marginile de asemenea marcate în relief. În planul secund se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce au și ele nervuri mediane și marginale. Frunzele stratului superior se văd integral; ele sunt tangente la bază, spre centrul scutului, iar spre exterior au vârfurile distanțate la 4,6-4,8 cm.

Registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,5 cm. Întreg spațiul acestui medalion central este ocupat de decorul animal și vegetal ce se descrie mai jos. În centru este reprodus, în relief, un zimbru (Forța brută a naturii) văzut din profil spre dreapta. Capul zimbrului, cu ureche, ochi, nas și bot, de asemenea în profil, are cornele văzute din față. Sub bărbie se află o barbă triunghiulară, cu vârful în jos. Corpul este decorat cu șiruri de linii scurte incizate, paralele, ce redau blana (părul). Pe picioare liniuțele sunt orientate dreapta sus – stânga jos, în conformitate cu conturul piciorului. Părul de pe coadă, ce atârnă în jos, este redat ca un sfredel. Picioarele sunt în mers, unul în fața celuilalt – doar piciorul stâng din spate fiind îndoit. Picioarele de pe partea stângă sunt îndreptate înspre înainte, iar cele de pe partea dreaptă sunt întinse înspre înapoi. La picioarele din spate se observă o dublură a liniei de contur spre spate, sub formă de adâncitură și crestături. Copitele sunt despicate – mai vizibil la picioarele posterioare. În spatele și deasupra zimbrului se dezvoltă o iederă lungă, ondulată, din care se separă alte trei ramuri terminate cu trei frunze de dimensiuni diferite, ornate prin hașurare. O a patra ramură se termină cu un cârcel, în spirală. La coada zimbrului se află, foarte probabil, tulpina vrejului, reprezentată tot ca un sfredel, ea fiind paralelă cu coada. O altă ramură, tot cu trei frunze, pornește din fața piciorului stâng anterior, ondulându-se prin spațiul de sub și din fața botului animalului, terminându-se în dreptul coarnelor. După prima curbă, sub botul animalului, atârnă o frunză de iederă ornată cu linii adâncite, hașurate. Zona din dreptul frunții animalului este prost conservată (rugină și porțiuni lipsă). Zimbrul calcă pe o plantă cu trei tulpini înflorate – florile de pe tulpinile exterioare, amplasate între picioarele din spate sau sub proiecția în jos a picioarelor din față, fiind redate printr-o eflorescență de câte 6 puncte în jurul unui punct central (pistil; un total de șapte puncte), iar tulpina centrală, aflată sub burta zimbrului, are o eflorescență de șase petale ovale. Tijele sunt spiralate și au câte o ramură fără floare. Toate cele trei tulpini pleacă dintr-o tufă reliefată și ornată cu striuri verticale. Pe spatele piesei, pe margine, se observă o șănțuire ce reprezintă negativul marginei reliefate de pe exterior. La fel funiile ce separau registrele 1,2, și 3 apar sub forma unor șănțuiri. Se observă, de asemenea, adânciturile (negativul) întregului décor. Scutul nr. 2 (cu reprezentarea Grifon) este realizat dintr-o tablă din fier, cu diametrul de 41,8 cm., prin prelucrare în tehnica „au repousse”, sau mai curând prin batere la cald, având o grosime de 1,8-1,9 mm și o înălțime maximă de cinci cm., la o greutate de 1,6 kg. Pe toată circumferința exterioară este reprodusă o bandă șnur sau funie răsuciră, în relief, lată de 5,73-6,2-6,7 mm., ce delimitează marginea plată (borul), lată de 4,6-4,8-5 cm. și perforată în zona mediană cu 12 orificii rotunde, uneori deformate din cauza vechimii și a restaurării (unele fiind pătrate, ovale sau având alte forme neregulate), având un diametru de 5,6-8,3-9,2 mm., situate la distanțe relative egale între ele (8,42-9,84 mm. din central orificiului) Pe partea superioară a piesei, în centru, s-a păstrat un cui-floare de prindere. Diametrul este de 4,32 cm. și reprezintă probabil o rozetă cu petale ovale, alungite. Cuiul străpunge bordura și iese pe spate.

Spre dreapta, la 6 cm., se păstrază, probabil, urmele unui alt cui dispărut. Pe această parte a scutului, tangent cu registrul 1, se observă o îndoitură de 30-40 grade, cauzată probabil de smulgerea obiectului de pe suportul de lemn. Distanța este de trei cuie. Deformarea continuă însă spre dreapta încă pentru două cuie, provocând o îndoire, chiar rupere, a borului. Prin urmare, deformarea cuprinde cam o treime din bor. Această margine plată (bor) delimitează umboul propriu zis al scutului, compus din trei registre, toate decorate: registrul 1 (décor Eierstab) se compune din ove mici (1,5-0,93 cm.) ce au partea rotunjită spre exterior, iar partea dinspre interior este dreaptă, sprijinindu-se pe o bandă gen șnur sau funie răsucită, în relief, lată de cinci milimetri. Între ove se află câte două linii paralele, în relief. Lungimea ovelor, pe o linie oblică, este de 1,87 cm., iar lățimea de 1,62 cm. Registrul 2, lat de 4,5 cm., este delimitat de două benzi gen șnur sau funie răsucită, în relief, late de cinci mm. Șnurul exterior este cel ce delimitează acest registru de cel anterior, iar șnurul interior marchează delimitarea de registrul 3, medalionul central. Cele două șnururi sau funii au înfășurarea în același sens dinspre exterior stânga, spre interior dreapta sus. Întreg registrul 2 este decorat cu două șiruri imbricate de câte 19 frunze triunghiulare cu nervură mediană și cu marginile, de asemenea, marcate în relief (19 este un număr geto-dac special; noi numărăm de la 1 la 10 normal, apoi spunem unu-spre-zece, doi-spre-zece, întorcându-ne, într-un fel către numărul 10 (IO; „Când Unul se rotește, celelalte Nouă curg”), până la numărul nouă-spre-zece; apoi avem numărul Două-zeci, numit și UN POL). În planul second se văd doar vârfurile frunzelor triunghiulare, ce nu au nervure mediane, ci numai marginale, pe cele două laturi ale vârfului. Spre exterior au vârfurile distanțate la 4,6-4,8 cm. Frunzele mari lasă loc bazei frunzelor mici. Registrul 3 sau „medalionul central” are un diametru de 18,6 cm. În centru se află deasupra diametrului maxim un grifon în profil spre dreapta, cu corp și labe de leu (semn al Forței Vieții), gât, cap și aripi de pasăre răpitoare (Mama Gaya Vultureanca, Planeta Pământ). Capul redă o protomă de pasăre răpitoare cu capul ridicat, cioc încovoiat, ochii realizați punctual („vede tot”) și cu o ureche îndreptată înainte („aude tot, chiar și șoaptele ce vin din viitor”). Din zona de contact dintre piept și labele din față pornește o nervură, arcuită în relief puternic, ce reprezintă aripa dreaptă (Grifonul „aripește”, adică „călătorește” în timp). Ea se suprapune în bună măsură cu gâtul animalului, pentru a coti apoi brusc spre spate pe un „traseu” arcuit. Vârful aripii se termină dincolo de fundul și coada animalului. Penajul este reprezentat în prima parte (2,6-4,3 cm.) prin pene semicirculare, late. Apoi continuă până la vârful cozii prin 16 benzi hașurate alternative, 2-4 mm., cu lungimi variabile (6,5 cm. la marginea de sus, până la 0,8 cm. la gât).

Prima nervură, ce conturează exteriorul aripii, are și hașuri în formă de „V” (simbol pentru „prăbușire” sau „abis”). Corpul animalului, decorat cu linii subțiri, incizate, trasate oarecum neregulat, este arcuit, încordat, puternic reliefat (gata de atac). Labele din față sunt întinse înainte, ca la un salt; cea din stânga îndoită, iar cea din dreapta întinsă. Labele din spate sunt: dreapta rămasă în urmă, stânga flaxată spre înainte. Ghiarele și labele sunt marcate prin câte două șănțuiri adâncite la fiecare picior. Coada este îndoită în formă de „S”, cu vârful în jos. Câmpul rămas liber sub corpul animalului este umplut de un décor vegetal după cum urmează: pornind din marginea funiei sunt două frunze desfăcute din care pleacă spre stânga un vrej scurt terminat în spiral (între labele din spate ale animalului) și un vrej gros cu tulpina răsucită oblic, din care se desparte un vrej scurt spre burta animalului, un vrej scurt terminat cu o frunză căzând în jos spre marginea medalionului. Între ultimele două frunze, în câmp, este redată în relief, o floare cu bumb central (pistil) și patru petale triunghiulare (lumea „pătrată”, plană), fără vrej (cu Centrul, total 5). Pe revers se observă șănțuirea corespunzătoare marginii reliefate și crestate a borului, cele două adâncituri concentrice ale funiilor dintre registrele 1 – 2 și 2 – 3. Se observă, de asemenea, adânciturile (negativul) întregului decor. (va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*