Strigătul națiunii – grupaj liric închinat Zilei Imnului Național

Dă-mi eroii înapoi – Cosmina Cosmean

natiuneaziarŢara mea umilă, ţara mea pierdută,

Stindardul ţi l-ai pogorât în bernă

Şi bocitoarele prohodu-ţi cântă;

Ţara mea cea tristă șu dezamăgită,

Imnu-ţi plânge la margine de glie

Cum plâns ţi-e neamul şi-ngropat de viu;

Ţara mea străină şi înstrăinată,

Eroii ţi-au plecat prin lume

Şi bântuie precum strigoii;

Ţara mea năpăstuită,

Unde-i Ştefan, unde-i Ţepeş,

Unde-i Sfântul Căpitan?

Ţara mea, Ah! Ţara mea,

Dă-mi eroii înapoi1


Mai simplu nu poate fi – Alexandrina Vlas, Basarabia

 

Vieru e plînset de vioară

Ce-nseamnă mamă, patrie și dor,

Un heruvim fără de seamă

Care ne leagănă în cugetu-i de clamă.

Rămas-a de la el căldură-n gînduri,

Croite-n sentimente aranjate rînduri.

Rămas-a de la el cîmpia verde,

Văzduhul care-n veci nu se va pierde.

 

Vieru e titanul vremii,

Lumina nopții și metafora poienii,

Întruchiparea dragostei de mamă,

Descrierea durerii ascunse sub năframă.

 

Lăsat-a moștenire cuvinte împietrite,

Secrete amorțite a zilelor trăite

Și, printre versuri scrise, a presărat cu grijă

Povara dorului simțită ca o schijă.

 

S-a stins poetul nostru drag

Precum ar fi să cadă vara o frunză din copac.

S-a-nveșnicit poetul nostru drag

Precum ar fi să se transforme-n infinit un veac.

 

Au rămas doar versuri și-amintiri

Ce ne privesc cu ochii maestrului, blajini

Și a rămas încrederea în neam și țară,

Convingerea că pentru fiecare există dor de Mamă!

 

Ne zîmbește-acuma mărețul chip din ramă,

Cum să-l mai întoarcem din cerul de aramă?

Cum să-i adunăm făptura din cuvinte

Păstrînd arzîndă steaua spre-a-l ține minte?

 

Și dintre ale lui cuvinte vor învăța urmașii înainte,

A lui făptură-n veci pămîntu-o să descînte.

Atîta timp cît mai avem Vieru-n amintire,

Suntem popor unit în suflet și simțire.

 

Atîta timp cît știm o cale de pornire,

Avem în mîini puterea de-a trece-n nemurire.

Vieru este dor și este nemurire,

Vieru este pomul în plină înflorire,

Vieru este viața în cuget și simțire!

 

 Strigătul naţiunii – Alex Enache

 

Ţara mea de dor, ţara mea de jale,

Ţara mea mântuitoare,

Nicicând n-ai cucerit alte naţii,

Bogăţii perfide căpătate fără onoare…

Nicicând n-ai renunţat la străbuna credinţă,

Mereu ai luptat pentru al tău crez unitar şi paşnic,

Dar, zi şi noapte, eşti înrobită

şi credinţa-ţi atârnă ca pedeapsă.

Unde-I, Doamne, dreptatea Ta?

Vărsatu-s-au sudori martirice,

Umbre crucificate pe nedrept,

Arme ce-au murmurat cea din urmă demnitate,

Ca noi, astăzi, să sperăm a trăi liberi la sânul mamei,

Să putem grăi-n limba noastră eminească…

Dar, vedeţi voi, naţiunea încă geme, încă strigă!

Ea n-a scăpat de jugul celor ce-o mulg pentru făţărnicii,

Celor care se dau drept moralişti, dar care-n realitate

Nu-s decât nişte pigmei neciopliţi,

Stafii pline de meningită imorală.

Ah, unde eşti tu Ţepeş, Doamne?

Toţi mişeii s-ar teme iarăşi de paloşul dreptăţii,

Iar noi am lăuda vremea glorioasă cea demult apusă

Şi-am cere binecuvântare adesea, ca şi marele Ştefan Sfântul.

Strigătul naţiunii răsună vijelios de la Marea cea Neagră,

Până la Tisa… Și din Valea Timocului, până la Nistru;

Toti vrem un Mihai viteaz care să ne unească pe vecie;

Să se cânte şi să se joace mereu ca-n plină sărbătoare,

Comemorând jertfa războinică a eroilor neamului românesc

 

 Promisiune – Maria Simion

 

Țara mea cu doină ce mă doare,
Jalea-ți sună-n bucium pe-nserat,
Rătăcită-i turma de mioare,
Cântecul de fluier e uitat.

 

Țara mea ce suferi în tăcere,
Coama ta cea verde e tăiată,
Pântecul ți-e tot numai durere,
Tăietura-i necicatrizată.

 

Țara mea cu plâns și jale mare,
Nu e nimeni să te mai audă,
Fiii ți-au plecat peste hotare,
Nația rămasă este surdă…!

 

Țara mea cea verde și frumoasă,
Ai în ochi sclipiri diamantine,
Plaiul tău îmi este dulce casă
Să plec de aici nu-mi vine.

 

Țara mea ce încă verde ești,

Cu meleaguri înflorite-n soare,
Tu menită-ai fost să-mpărătești,
Nu să fii codașă-ntre popoare.

 

Va veni salvarea într-o zi,
Când, știe Bunul Dumnezeu!
Cerul tău pe loc va străluci
Luminat de-un mare curcubeu!

 

De ce… român – Emanuel Crăciun

 

De ce sunt eu azi mândru,

Român în țara mea?

Că sunt strămoş de Dac

Ce-n luptă nu ceda

Nici carelor romane,

Nici fiarelor din mulți,

Civilizând popoare

Ce-n tindă le călca.

Eu chiar sunt astăzi mândru

Că sunt, de sânge, neam

Cu Vlad, Ştefan sau cu Mihai

Ce-au fost ca ziduri stavile

Pentru duşmani în secole,

Ce cotropeau fară de milă-n ea.

Astăzi eu sunt român

Unit în țara mea,

Unde vorbim aceaşi limbă,

Cea dulce şi străbună.

Un Imn

Deşteaptă-te române

Răsună peste zări,

Un imn ce ne uneşte

Oriunde am trăi,

El ne îndeamnă astăzi

Să ne trezim cu toți,

Cu armele în mână

Noi țara s-o păzim,

Căci este minunată

Şi plină-n bogății,

Cu spirit de istorii,

Ce ne menține vii.

 

M-am născut, trăiesc și o să mor Român – Marius Alin Hortopan

 

De te-am iubi noi toți măcar un gram,

din greutatea iubirii alor noștri bravi români

ce ți-au dat formă printre țări,

ai avut pe-al tău pământ,

printre alții, doar unul Sfânt și Mare;

Ștefan în al său nume, te-a păstrat tot mare…

Dintre mulții tăi viteji,

Care, cu sânge ți-au spălat pământul,

doar Mihai Viteazu, cel dintâi, a încercat

să-ntrunească legământul…

Pe-al tău cer senin dacă privim

la umbra teiului înflorit,

se aud frânturi de versuri dintre ramuri,

frânturi ce cântă: „tu luceafăr bland…”,

de-acolo de sus pe noi, Eminescu ne veghează…

M-am născut, trăiesc și o să mor mândru că-s român!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*