Dă-mi eroii înapoi – Cosmina Cosmean
Ţara mea umilă, ţara mea pierdută,
Stindardul ţi l-ai pogorât în bernă
Şi bocitoarele prohodu-ţi cântă;
Ţara mea cea tristă șu dezamăgită,
Imnu-ţi plânge la margine de glie
Cum plâns ţi-e neamul şi-ngropat de viu;
Ţara mea străină şi înstrăinată,
Eroii ţi-au plecat prin lume
Şi bântuie precum strigoii;
Ţara mea năpăstuită,
Unde-i Ştefan, unde-i Ţepeş,
Unde-i Sfântul Căpitan?
Ţara mea, Ah! Ţara mea,
Dă-mi eroii înapoi1
Mai simplu nu poate fi – Alexandrina Vlas, Basarabia
Vieru e plînset de vioară
Ce-nseamnă mamă, patrie și dor,
Un heruvim fără de seamă
Care ne leagănă în cugetu-i de clamă.
Rămas-a de la el căldură-n gînduri,
Croite-n sentimente aranjate rînduri.
Rămas-a de la el cîmpia verde,
Văzduhul care-n veci nu se va pierde.
Vieru e titanul vremii,
Lumina nopții și metafora poienii,
Întruchiparea dragostei de mamă,
Descrierea durerii ascunse sub năframă.
Lăsat-a moștenire cuvinte împietrite,
Secrete amorțite a zilelor trăite
Și, printre versuri scrise, a presărat cu grijă
Povara dorului simțită ca o schijă.
S-a stins poetul nostru drag
Precum ar fi să cadă vara o frunză din copac.
S-a-nveșnicit poetul nostru drag
Precum ar fi să se transforme-n infinit un veac.
Au rămas doar versuri și-amintiri
Ce ne privesc cu ochii maestrului, blajini
Și a rămas încrederea în neam și țară,
Convingerea că pentru fiecare există dor de Mamă!
Ne zîmbește-acuma mărețul chip din ramă,
Cum să-l mai întoarcem din cerul de aramă?
Cum să-i adunăm făptura din cuvinte
Păstrînd arzîndă steaua spre-a-l ține minte?
Și dintre ale lui cuvinte vor învăța urmașii înainte,
A lui făptură-n veci pămîntu-o să descînte.
Atîta timp cît mai avem Vieru-n amintire,
Suntem popor unit în suflet și simțire.
Atîta timp cît știm o cale de pornire,
Avem în mîini puterea de-a trece-n nemurire.
Vieru este dor și este nemurire,
Vieru este pomul în plină înflorire,
Vieru este viața în cuget și simțire!
Strigătul naţiunii – Alex Enache
Ţara mea de dor, ţara mea de jale,
Ţara mea mântuitoare,
Nicicând n-ai cucerit alte naţii,
Bogăţii perfide căpătate fără onoare…
Nicicând n-ai renunţat la străbuna credinţă,
Mereu ai luptat pentru al tău crez unitar şi paşnic,
Dar, zi şi noapte, eşti înrobită
şi credinţa-ţi atârnă ca pedeapsă.
Unde-I, Doamne, dreptatea Ta?
Vărsatu-s-au sudori martirice,
Umbre crucificate pe nedrept,
Arme ce-au murmurat cea din urmă demnitate,
Ca noi, astăzi, să sperăm a trăi liberi la sânul mamei,
Să putem grăi-n limba noastră eminească…
Dar, vedeţi voi, naţiunea încă geme, încă strigă!
Ea n-a scăpat de jugul celor ce-o mulg pentru făţărnicii,
Celor care se dau drept moralişti, dar care-n realitate
Nu-s decât nişte pigmei neciopliţi,
Stafii pline de meningită imorală.
Ah, unde eşti tu Ţepeş, Doamne?
Toţi mişeii s-ar teme iarăşi de paloşul dreptăţii,
Iar noi am lăuda vremea glorioasă cea demult apusă
Şi-am cere binecuvântare adesea, ca şi marele Ştefan Sfântul.
Strigătul naţiunii răsună vijelios de la Marea cea Neagră,
Până la Tisa… Și din Valea Timocului, până la Nistru;
Toti vrem un Mihai viteaz care să ne unească pe vecie;
Să se cânte şi să se joace mereu ca-n plină sărbătoare,
Comemorând jertfa războinică a eroilor neamului românesc
Promisiune – Maria Simion
Țara mea cu doină ce mă doare,
Jalea-ți sună-n bucium pe-nserat,
Rătăcită-i turma de mioare, Cântecul de fluier e uitat.
Țara mea ce suferi în tăcere,
Coama ta cea verde e tăiată,
Pântecul ți-e tot numai durere,
Tăietura-i necicatrizată.
Țara mea cu plâns și jale mare,
Nu e nimeni să te mai audă,
Fiii ți-au plecat peste hotare,
Nația rămasă este surdă…!
Țara mea cea verde și frumoasă,
Ai în ochi sclipiri diamantine,
Plaiul tău îmi este dulce casă
Să plec de aici nu-mi vine.
Țara mea ce încă verde ești,
Cu meleaguri înflorite-n soare,
Tu menită-ai fost să-mpărătești,
Nu să fii codașă-ntre popoare.
Va veni salvarea într-o zi,
Când, știe Bunul Dumnezeu!
Cerul tău pe loc va străluci
Luminat de-un mare curcubeu!
De ce… român – Emanuel Crăciun
De ce sunt eu azi mândru,
Român în țara mea?
Că sunt strămoş de Dac
Ce-n luptă nu ceda
Nici carelor romane,
Nici fiarelor din mulți,
Civilizând popoare
Ce-n tindă le călca.
Eu chiar sunt astăzi mândru
Că sunt, de sânge, neam
Cu Vlad, Ştefan sau cu Mihai
Ce-au fost ca ziduri stavile
Pentru duşmani în secole,
Ce cotropeau fară de milă-n ea.
Astăzi eu sunt român
Unit în țara mea,
Unde vorbim aceaşi limbă,
Cea dulce şi străbună.
Un Imn
Deşteaptă-te române
Răsună peste zări,
Un imn ce ne uneşte
Oriunde am trăi,
El ne îndeamnă astăzi
Să ne trezim cu toți,
Cu armele în mână
Noi țara s-o păzim,
Căci este minunată
Şi plină-n bogății,
Cu spirit de istorii,
Ce ne menține vii.
M-am născut, trăiesc și o să mor Român – Marius Alin Hortopan
De te-am iubi noi toți măcar un gram,
din greutatea iubirii alor noștri bravi români
ce ți-au dat formă printre țări,
ai avut pe-al tău pământ,
printre alții, doar unul Sfânt și Mare;
Ștefan în al său nume, te-a păstrat tot mare…
Dintre mulții tăi viteji,
Care, cu sânge ți-au spălat pământul,
doar Mihai Viteazu, cel dintâi, a încercat
să-ntrunească legământul…
Pe-al tău cer senin dacă privim
la umbra teiului înflorit,
se aud frânturi de versuri dintre ramuri,
frânturi ce cântă: „tu luceafăr bland…”,
de-acolo de sus pe noi, Eminescu ne veghează…
M-am născut, trăiesc și o să mor mândru că-s român!
Lasă un răspuns