„Însemnări de la Jilava” – un model memorialistic pentru Sfinţii Închisorilor?

În studenţie, pentru a înţelege procesele istorice şi politice ale complicatei perioade interbelice am citit de mai multe ori “Pentru legionari” de C.Z. Codreanu. Cartea nu era în bibliografia de seminar, ci doar sugerată şi nu oficial acceptată de mediul universitar. Şi totuşi, cea mai impresionabilă a fost lectura “Însemnări de la Jilava” scrisă de Căpitanul Mişcării Legionare în primăvara şi vara lui 1938, fiind închis de regimul totalitar antisemit al lui Carol al II-lea, care îi pregătea un proces politic comandat de trădare şi terorism, deşi bani de la NSDAP luase O. Goga şi alţi numeroşi acoliţi ai camarilei regale. Ceea ce e interesant de subliniat la “Însemnări de la Jilava” este faptul că reprezintă un document istoric de maximă importanţă privind instrumentarea unui proces politic de tip totalitar, care anunţa viitoarele procese politice din perioada comunismului stalinist. Dar mai important şi interesant de reflectat, e faptul că “Însemnări de la Jilava” anunţă avant la lettre viitoarea operă memorialistică a universului concentraţionar românesc. “Însemnări de la Jilava” face parte complementar dintr-un preambul memorialistic al documentelor şi mărturiile zguduitoare ale gulagului românesc. Începuturile totalitarismului dezumanizant, cu abuzurile inimaginabile şi imorale împotriva omului liber, ca expresie intinsecă creştină, îşi au rădăcinile în dictatura carlistă, continuă în regimul militar antonescian şi explodează în cel mai oribil mod de expresie satanică, în perioada comunismului stalinist, în care s-a încercat uciderea, pe faţă, la vedere, a omului ca şi Chip al lui Hristos. În “Însemnări de la Jilava” C.Z. Codreanu îşi dă imediat seama în intimitatea celulei din pivniţa închisorii că suferinţele sale sunt o “răsplată” şi o consecinţă a acţiunilor şi greşelilor sale politice. C.Z. Codreanu în umezeala şi întunericul celulei, între rechizitorii, umiliri şi jigniri din partea gardienilor carlişti, realizează că lupta omului nu e politică, ci face parte dintr-un război nevăzut al binelui contra răului, al Luminii contra întunericului. C.Z. Codreanu îşi asumă suferinţa şi umilinţa în închisoare ca un dat necesar al omului care numai prin suferinţă şi jertfa Crucii se poate mântui. Lupta din “Însemnări de la Jilava” nu mai era politică, ci doar spirituală. C.Z. Codreanu se descărnează de lumea politicii de până atunci, de lumesc şi biruinţa materială, dându-şi seama că ţelul omului e pregătirea mântuitoare pentru Judecata de Apoi şi Învierea.

“Însemări de la Jilava” deşi au apărut doar în samizadat în Germania la Rostock în anii 40, pentru că Hitler înţeles cu Antonescu nu a permis publicarea acestora de către camarazii lui C.Z. Codreanu asasinat din ordinul lui Carol al II-lea în noaptea Sfântului Andrei a anului 1938, în urma unei vizite a regelui român la cuibul dictatorului german la Obersalzberg, fiind de faţă şi principele Mihai I, care nici până în prezent nu a deconspirat detaliile crimei plănuite în casa de vacanţă a dictatorului. Memoriile din puşcărie ale lui C.Z. Codreanu au circulat clandestin, prin copii de mână, şi în România, în perioada 1944 – 1948, fiind publicate oficial abia în Exil, în anii 50.

Redau câteva fragmente din “Însemnări de la Jilava” şi veţi putea descoperi un stil şi un model pentru memorialistica universului concentraţionar românesc din perioada comunistă. “Când am terminat Evangheliile am înţeles că stau aici în închisoare din voia lui Dumnezeu; că, deşi n’am nicio vina sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune la încercare credinţa mea. M’am liniştit. A căzut liniştea asupra zbuciumului meu din suflet, cum se lasă seara liniştită la ţară peste zbuciumul, zvârcolirile şi încordările lumii. Oameni, păsări, animale, copaci şi ierburi, pământ muncit şi tăiat de fiarele plugurilor, intră în repaos.” În noaptea de Paşti, C.Z. Codreanu o visează pe mama sa singură acasă şi ocolită de toată lumea, de toate rudele şi tatăl său fiind aruncat în puşcărie de Carol al II-lea: “O, mamă, care plângi singură în colţul tău de acasă şi pe care nimeni nu te vede, să ştii că şi noi plângem pentru tine, în această zi de Paşti, fiecare prin celulele noastre.” Deţinutul politic C.Z. Codreanu petrece Paştele fără o lumânare, fără Lumina primordială, ca o premoniţie a apropierii gulagului comunist: “Aştept Învierea Domnului. Să cer o lumânare plutonierului. Aici n’are de unde să cumpere, dar poate va fi având vreuna în plus acasă la el. Cei doi ofiţeri, locotenentul Măstăcan şi It… au venit şi ei să-şi facă serviciul înainte de închidere. Mai ales că în camera unde sunt adus de ieri nu arde becul. Ce nenorocire! Îmi trece prin minte ca e un semn rău. Pentru prima oară în viaţă voiu face Învierea fără lumină. Pe întuneric. Singur.” Codreanu realizează că se vrea distrugerea sa nu numai politică, ci mai ales spirituală: “Înţeleg şi situaţia de umilinţă în care sunt aruncat. Căci, privaţiunea de libertate e una, iar ceeace e cu mine aici e umilire, e degradare până la maximum a fiinţei umane. Ceeace nu înţeleg sunt poate uneltirile si toate diavoleştile planuri care se pun la cale pentru nimicirea mea (…) Se caută cu orice preţ ceva, pentru a se smulge o condamnare mare”.

În primăvara lui 1938 deţinuţii politici mai aveau încă dreptul să deţină cărţi de rugăciuni, lucru de care Valeriu Gafencu, Nicolae Purcărea, Arsenie Papacioc sau Ioan Ianolide nu s-au mai bucurat în lagărul comunist, care devenise un război crud al fricului şi întunericului, pe faţă, împotriva omului creştin. “Iau cărticica de rugăciuni şi încep a citi. Mă rog lui Dumnezeu pentru toţi. Pentru soţia mea, atât de împovărată şi îndurerată, pentru mama mea, pe care iar vor fi călcat-o şi bruscat-o comisarii din Huşi, pentru tatăl meu, care cine ştie prin ce celulă zace, în aceasta noapte, pentru fraţii mei deasemene”.Suferinţa şi lectura din epistolele Sfântului Apostol Pavel îi oferă deţinutului nădejde în “mlaştina deznădejdii”: “Cu inima strânsă la gândul suferinţei, jignirilor, maltratărilor celorlalţi ai mei, familie şi camarazi. Am simţit că mi s’a rupt unul din cele trei fire nevăzute, care leagă pe creştin de Dumnezeu, nădejdea. Mi s’a facut negru înaintea ochilor. Simţeam că mă înec. Dar mi l-am legat la loc, luptând zi de zi. Cum? Citind cele patru Evanghelii… Când le-am terminat, am simtit că am din nou cele trei fire şi ca ele sunt bune: credinta,nădejdea şi dragostea. Şi acum terminând de citit scrisorile Sf. Apostol Pavel, am desprins din ele, dovezi hotarâtoare despre existenţa Învierii şi puterii Mântuitorului lisus Christos. M’a impresionat: 1. Sinceritatea si curăţenia sufletească a Sf. Apostol; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. seninatatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja si pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfânta de o înăltime zguduitoare pentru toti fratii creştini sau copiii lui duhovniceşti; 7. O râvna neînvinsă şi rar cunoscuta printre apostolii unei credinte de a propovadui neîncetat pe Mântuitorul lisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.” Exemple de mărturii hristice sunt multiple în “Însemnări de la Jilava”. Acestea anunţă marea şi zguduitoarea memorialistică a universului concentraţionar românesc comunist, pe Ioan Ianolide, Nicolae Trifoiu, Liviu Brânzaş, Adriana Georgescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Ioanid, Florin Cosntantin Pavlovici, Richard Wurmbrand, Nicolae Balotă, Lena Constante, Nicolae Purcărea, Nicolae Mărgineanu sau Nicolae Steinhardt. Din punct de vedere istoriografic “Însemnările de la Jilava” nu sunt suficient de exploatate ştiinţific ca model memorialistic şi paradigmă a literaturii gulagului românesc. Acestea sunt o expresie apriori şi o extensie, cu mai adâncă suferinţă, prin mărturii zguduitoare, a tuturor celor care au trecut prin iadul închisorilor comuniste. Paradoxal, C.Z. Codreanu întemeietorul unei mişcări politice radicale de regenerare naţională şi creştină a poporului român devine în închisoare, prin asumarea suferinţei, mai degrabă un politician “pocăit” de vechile greşeli legate de lumesc, un transfigurat mărturisitor al creştinismului, care anunţă, prin frânturi reflexive şi fragmente de jurnal, marile sacrificii de dincolo de lumea înţelegerii noastre a marilor martiri şi mucenici recunoscuţi ca Sfinţii Închisorilor. Există o ciudată şi tezistă pudoare istoriografică, provenită din comunism, de a analiza memorialistica legionară din închisorile şi lagărele carliste, lucru care dăunează cercetării ştiinţifice şi adevărului istoric, pentru a înţelege cu adevărat resorturile rezistenţei antitotalitare prin credinţă a românilor şi ceea ce s-a întâmplat mai târziu la Aiud, Jilava, Baia Sprie sau Canal.

“Însemnări de la Jilava” sunt simbolic o introducere “devreme” a mărturiilor cutremurătoare de mai târziu ale lui Valeriu Gafencu, un alt mucenic care se eliberează de teroarea politicului, prin rugăciune, post şi suferinţă, descoperind adevărata libertate a neamului românesc şi omenesc prin Cruce şi întru Hristos, singura cale spre mântuire. Modelul hristic devine unica transfigurare de înşeles pentru românii supuşi teroarei istoriei totalitare, ce se transformă de la homo politicus la Imitatio Christi: ““E zădărnicie multă în lumea asta pământească dar sunt atât de minunate darurile lui Dumnezeu sădite în sufletul omului, încât cu bucurie accepţi gândul morţii – căci moartea pentru Hristos aduce fericirea vieţii veşnice. Şi noi vom învia şi orice suferinţă, oricât de mică, primită cu iubire, orice jertfă făcută pentru Dumnezeu va cântări mult în ceasul înfricoşatei Judecăţi. Atunci, în Ziua Judecăţii de Apoi, ni se vor vădi toate păcatele, toate greşelile vieţii. De aceea trebuie să ne mărturisim păcatele la duhovnic şi să luptăm lupta cea bună. Căci unii vor învia pentru viaţă iar alţii pentru pedeapsa veşnică. Să stăruim în rugăciune, să priveghem cu smerenie şi dragoste şi să credem în mila lui Dumnezeu. (…) Trăim intens lupta cu păcatul. În adâncul sufletului dorim Învierea. Suntem într-o poziţie care cere cea mai mare atenţie: muchie de cuţit. De vreme îndelungată sesizez şi lupt cu cele mai subtile gânduri care încearcă să-mi pătrundă în suflet. Îmi dau seama că diavolul încearcă să pătrundă în suflet pe căi aparent nevinovate. (…) Caut umilinţa, căci îmi foloseşte mult la frângerea inimii. (…) Lupta împotriva egoismului este foarte grea. Înţeleg că omul adevărat este acela care a reuşit să-şi înfrângă iubirea de sine. Trebuie să lupt împotriva tendinţei de singurătate şi în acelaşi timp trebuie să lupt împotriva realizării de relaţii personale care ar putea purta pecetea egoismului, adică să fug de satisfacţia pe care o încearcă sufletul atunci când simte şi pe alţii participând la viaţa şi darurile sale personale. O singură atitudine este valabilă: o viaţă înaltă creştină de necontenită rugăciune. Adică ce faci să fie curat – orice faptă, orice gând sau vorbă, orice relaţie, muncă, odihnă, totul să fie stare de rugăciune, de comuniune cu Dumnezeu. Păcatul a fost biruit de Iubire”.

Însemnările din închisoare ale lui C.Z. Codreanu sunt premonitorii pentru ceea ce avea să urmeze în gulagul comunismului ateu. În acest context eschatologic Sfinţii Închisorilor, într-o istorie teologică, sunt ostaşi ai lui Hristos în războiul nevăzut împotriva păcatului şi răului. Sfinţii Închisorilor sunt mărturia vie a unei pagini de istorie care încă nu s-a scris despre credinţă, rezistenţă anti-totalitară şi mântuire la români.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*