Nu spun ceva nou afirmând că societatea este un organism viu şi dinamic, în continuă evoluţie şi schimbare. Că ea creşte şi se dezvoltă în virtutea legilor evoluţiei, fără a fi necesară vreo forţă conducătoare şi diriguitoare, fără vreo intervenţie şi tutelă politică. Îndreptaţi-vă numai privirea spre orice sector de activitate şi veţi avea satisfacţia să vedeţi că niciun rezultat performant, nicio victorie nu se datorează vreunui impuls şi control exterior, toate acestea realizându-se în mod firesc şi liber consimţit, prin buna funcţionare competitivă a lucrurilor.
Urmăresc şi eu cu înfrigurare viaţa societăţii, manifestările şi evenimentele ei reprezentative, la toate nivelele şi în orice punct al ei, şi mărturisesc cu bucurie că sunt impresionat nu numai de realizările ei, indiferent că e vorba de economie, sănătate, educaţie, agricultură, sport, etc.,dar am suficiente motive să mă mândresc că aparţin unei comunităţi dispunând de atâtea resurse şi forţe creatoare, capabile de cele mai frumoase surprize.e suficient să urmăreşti programele noastre de radio şi televiziune, activitatea întregii mass-media pentru a te edifica asupra acestui evident adevăr.
Numai când în toate acestea îşi vâră coada factorul politic perturbator şi distructiv, totul se schimbă şi capătă o o turnură nedorită de nimeni şi păguboasă pentru toată lumea. Consider că nu e om din ţara noastră care să nu fie cel puţin dezamăgit de spectacolul halucinant pe care-l joacă politica. Şi încă n-ar fi o problemă dacă acesta s-ar reduce strict la dimensiunile sale, dar, din nefericire, acţionează cu o influienţă negativă şi nefastă în orice domeniu de activitate, atâta vreme cât deţine un rol hotărâtor. Încearcă să extragi şi să elimini factorul politic din ecuaţie, întocmai ca pe o căpuşă din organism, şi totul va fi OK. Lumea îşi va reveni la normal ca prin farmec, viaţa ei va fi mai frumoasă şi mai prosperă, oamenii vor deveni mai încrezători şi mai optimişti.
Nu mă îndoiesc că se vor găsi destui partizani ai flagelului – oportunişti, carierişti, panglicari, pleşcari – care să mă contrazică şi să mă acuze de erezie sau ignoranţă. Nici nu m-aş putea aştepta la altceva, atâta timp cât printre noi există şi indivizi certaţi cu munca şi cu legea, oameni suferind de tot felul de afecţiuni, de la retardaţi şi handicapaţi, până la sociopaţi şi asasini, care au nevoie de o mai strictă asistenţă socială. Dar eu susţin că un organism social puternic şi sănătos îşi poate organiza şi autoregla activitatea de aşa manieră încât să-şi poată rezolva problemele de orice fel, fără a fi nevoie de factorul politic care numai salvator nu s-a dovedit a fi.
Partizanii înfocaţi ai politicii vor sări să mă acuze şi să ia la rost de ce mi s-a pus pata, astfel încât să-i refuz orice merit şi s-o blamez fără nicio reţinere. Păi, oameni buni, apelez la dv. încă o dată şi vă rog să scrutaţi cu toată atenţia realitatea pe care o trăiţi şi, în consecinţă, să vă răspundeţi singuri dacă politica din ultimele decenii a reuşit să scoată ţara din marasm şi să facă ceva pozitiv care să fie resimţit până şi de ultimul ei contribuabil.
Numai prin reducere la absurd, în cazul în care în organismele de stat, atât pe plan intern cât şi extern, ne-ar reprezenta oameni de cea mai aleasă ţinută intelectuală şi profesională, de cea mai bună credinţă, verificaţi şi răsverificaţi, aş accepta că se face o politică şi că aceasta e cea corespunzătoare aşteptărilor.
Până atunci, când scroafa se va urca în copac, rog a fi scutit de baliverne şi potlogării. Pa şi pusi! FĂRĂ POLITICĂ!
Lasă un răspuns