Unicate antice: Cnemidele principilor geți (1)

Descoperirea cnemidele ritualice princiare getice din aur și argint deschide un nou capitol al semnificației acestora, în completarea „echipamentului” princiar getic de acum 2500 de ani. Cnemidele mai sunt cunoscute și ca „apărători de gambă”. Ele sunt parte a costumului – armură de care se bucurau anumiți războinici. Cnemidele descoperite în Grecia sau Italia sunt în general fabricate din bronz și nu au decorațiuni complexe.

Mormintele fastuoase ale geților ne-au devoalat un „echipament” special al acestor conducători. Astfel, pe lângă coiful cu doi ochi afrontați, tip mitră, mai întâlnim brățări spiralate (Băiceni-Cucuteni, Sarmisezetusa, ș.a.), ornamente de atașat pe veșminte, coliere, cercei, inele, veselă din argint și argint-aurit (fiale, rhytonuri, căni, ș.a.), piese de harnașament din metale prețioase și cnemide din metale prețioase, bogat ornamentate. Acestea nu erau folosite în lupte, fiind realizate din materiale mai puțin rezistente decât fierul sau bronzul. Erau dedicate unor misterii, ritualuri sau festivități.

Primele cnemide ritualice princiare getice aveau să apară din colbul miilor de ani în primăvara anului 1931, când autoritățile din județul Tulcea au fost sesizate că pe locul numit „Movila lui Uță” (sau Uțu), din localitatea Agighiol, căutătorii de comori fac anumite săpături neautorizate. În luna octombrie a aceluiași an, prof. I. Andrieșescu, asistat de prof. D. Berciu, au început cercetările sistematice, care au condus la descoperirea unui mormânt tumular princiar getic. Din acest mormânt au fost recuperate splendid piese din argint aurit și podoabe de aur, veritabile capodopere artistice ale teuroticii getice, dar și piese de ceramic grecească de import, ce au ajutat la datarea ansamblului în primul sfert al celui de al IV-lea secol Î.Ch. O analiză detaliată a pieselor componente şi a analogiilor cu alte tezaure a fost făcută publică abia în anul 1969 de către prof. univ. Dumitru Berciu, la Berlin (ca studiu monografic) şi la Bucureşti (cap. III al lucrării Arta traco-getică). Piesele acestui tezaur getic sunt expuse astăzi într‑o vitrină specială a Tezaurului Muzeului de Istorie a României : un coif de paradă din argint aurit, două apărători pentru gambă sau jambiere din argint (cnemide), două pahare‑rytonuri dublutronconice din argint, cinci fiale (vase plate asemănătoare cu străchinile din zilele noastre, una de bronz și patru de argint, din care una cu inscripţie), câteva aplice de harnaşament atât plate, cât şi în relief tridimensional (aşa numitul ronde‑bosse), ca şi podoabele feminine vestimentare din aur răzleţe – constituie o mărturie sugestivă a înaltului nivel la care ajunsese creaţia artistică a geţilor la începutul sec. IV î.e.n. şi oferă, totodată, suficiente elemente pentru analiza şi încadrarea tipologică a tezaurului. Imaginile cu tezaurul getic vorbesc de la sine despre înalta măiestrie a meşterilor care au realizat diferitele componente ale tezaurului. Asemănarea lor cu piesele din alte tezaure princiare getice descoperite în România (Peretu, Craiova, Porțile de Fier, Coțofenești, Cucuteni – Băiceni), ilustrează unitatea de cultură materială şi spirituală a strămoşilor noştri.

În inventarul tezaurului de la Agighiol apar două cnemide de paradă sau ritual (apărători de gambă) făcute dintr-o placă romboidală de argint îndoită, pentru a se putea mula pe picior. Extremitatea lor superioară este modelată în formă de cap uman. Pe una din cnemide (posibil cea pentru piciorul drept), sub capul uman, pe gât se află reprodus un colier format din amfore („burdufuri” – timp – zile, semn al vieții), colier aflat și la gâtul personajului masculin reprezentat în relief pe vasul – sceptru descoperit în mormântul princiar getic de la Peretu – Teleorman. Pe laturi aceasta are un decor cu şerpi, călăreţi şi un personaj şezând, cu un vultur (pasărea unicorn; Mama Gaya Vultureanca) şi un rhyton în mâini. Dimensiunile sunt: LA=75 mm; Î=478 mm; G=744 g. Foarte sugestivă pentru natura profană a reprezentărilor ce apar pe această cnemidă princiară (pentru piciorul dreapt) este imaginea ce apare în partea de sus din dreapta, respectiv un călăreţ cu arcul în mână având în fața sa un șarpe încolăcit în poziție de atac, imagine din care va deriva mai târziu în iconografia creștină imaginea Sfântului Gheorghe (Cavaler Danubian) – acest sfânt militar ce luptă cu Balaurul, numit și Purtătorul de biruință, Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetației, al vitelor și al oilor, sărbătorit la 23 aprilie în fiecare an. Acest sfânt drag poporului român apare pe icoanele creștine, dar și pe steagurile de luptă al marelui voievod moldav Ștefan cel Mare. Continuând studiul nostru, în partea de jos a aceleiași cnemide princiare apare un personaj regal şezând pe un tron, cu un şoim (Vultur; Păsărea unicorn) în mâna stângă (semn al Mamei Gaya Vultureanca, cea care prin hierogamia cu Cerbul Sarabha – Țapul Pan pe muntele Pangaion va da naște Oului Cosmic al Lumii) şi cu un ryton de corn în mâna dreaptă (semn al libațiunilor divine, dar și al sfâșierii lințoliului ce desparte Lumea Văzutelor de Lumea Nevăzutelor (Cel ce dă cu cornul, Cel care împunge, Cel care sfâșie) și semn al puterii de reproducere (Cel ce duce Lumea mai departe). Așa cum apare pe această cnemidă, este cea dintâi confirmare a existenței rytonurilor de os în mediul geto‑dacic, ceea ce întăreşte afirmaţia lui Diodor din Sicilia, care, relatând împăcarea dintre Lisimah şi regele geţilor Dromihete, precizează că „…în cele din urmă, (Dromihete) puse să se toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obişnuiesc geţii”. Piese caracteristice de ritual în mediul getic, rytonurile (atestate încă din sec. IV î.e.n.) vor dăinui până în sec. I și II e.n. Odată cu cucerirea Daciei, un asemenea obiect bogat împodobit s-a numărat printre capturile luate de Traian din comoara regelui Decebal. Acest conducător get reprezentat pe cnemidă este un Purtător de biruință (Cel ce a învins Balaurul – Șarpele; „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii!” (Iisus Hristos)), este stăpânul cerului (pasărea) și al pământului (cornul de bour-zimbru), iar atitudinea sa statuară îl reprezintă în splendoarea regalității sale. Stindardul dac de mai târziu – draconul – este format dintr-un șarpe cu cap de lup, înfipt într-o suliță, adică biruit. Pe partea stângă a cnemidei drepte apare în partea de sus șarpele încolăcit ce sâsâie în fața unui cap de păsăre. Fiind degradată în mare parte pe această porțiune, cnemida nu ne poate oferi mai multe detalii despre iconografia ce s-a dorit a fi reprezentată aici. Posibil să fie o reprezentare a Șarpelui care se poate urca în cuibul păsării spre a-i lua ouălele sau puii; Șarpele ce înfruntă pasărea. Deasemenea apar tijele înalte ale unei prezențe vegetale, ce completează tabloul. Motivul acestei „confruntări” dintre pasăre şi şarpe reprezintă semnul întâlnirii forţelor cereşti (cosmice) cu cele subpământene (telurice).

În mitologie, această reptilă ce îşi schimbă pielea, este un simbol al înnoirii, al întineririi și chiar al nemuririi. Șarpele era asociat deseori cu zeul sau cu zeița pământului. În multe culturi, șarpele este un simbol al feminității. În mitologia greacă, zeul medicinei, Asclepios, poartă cu sine un șarpe sau doi șerpi, care au puteri tămăduitoare asupra vieții. Șarpele totodată poate fi un simbol al răului, al pericolului sau al ispitei. În „Epopeea lui Ghilgameș”, iarba nemuririi dobândită cu atâta trudă de erou este înghițită de un șarpe, spulberându-i astfel acestuia speranța depășirii stadiului de muritor. În creştinism Diavolul însuși ia forma unui șarpe pentru a o ispiti pe Eva. În mitologia nordului,șarpele uriașJormungand, care înconjoară întreaga lume a oamenilor cu trupul său, se va ridica din ape în ziua de Ragnarokși va contribui, alături de giganți, la sfârșitul lumii. Şarpele este și un simbol al ştiinţei, al cunoaşterii (Naga), simbol al energiei vieții, al puterilor naturii, al vindecării, al renașterii – toate aceste imagini se regăsesc în complexa mitologie a șarpelui, poate cea mai bogată dintre mitologiile care au drept subiect un animal. În India, Kundalini reprezintă energia pură, primordială a Universului, aflată în fiecare dintre noi. Este reprezentată adesea sub forma unui șarpe încolăcit de trei ori și jumătate, la baza coloanei vertebrale. O întreagă școală de Yoga – Kundalini Yoga – este dedicată trezirii și activării acestei energii, prin practici care includ meditația și exercițiile de relaxare. Miticul șarpe cu pene, Quetzalcoatl, era venerat de vechii azteci din America Centrală ca stăpân al vieții. Uraeus – șarpele care apare pe diadema de ceremonie a faraonilor egipteni – este un simbol al puterii, al capacității de a învinge dușmanii, al caracterului divin al faraonului. Pielea Șarpelui Pithon ucis de Apollo (zeul Soare, zeu răzbunător care poartă săgeți aducătoare de moarte: e Zeul-Arcaș, cel cu arc de argint) era cea care acoperea ca o cortină trepiedul pe care ședea în timpul rostirii oracolului preoteasa Pithia, din Delphy.

Probabil misteriile geto-dace aveau ca parte a ritualului prin care se putea accesa nemurirea, trecerea prin pielea unui șarpe (înghițirea ritualică; cabirii), fapt întrucâtva asemănator cu cel din misteriile lui Osiris (Asar) din Egiptul antic. În urma săvârșirii acestui ritual neofitul avea să capete atributul de nemuritor. Stindardul geto-dac (Draconul) era tot o piele goală de șarpe (sau simulacru), care umflată de vânt, precum un burduf, asigura locul de trecere în spirital celui căzut pe câmpul de luptă (tunelul de lumină) și transformare acestuia, urmând apoi readucerea la o nouă viaţă (renaştere). Acestă piele de trecere era ca un uter matern, ca o casă a copilului mic (placentă). Pielea de ritual putea fi înlocuită cu un linţoliu (ţesătură fină), asemănător cu cel folosit în prezent la înmormântări (cel care „înveleşte” corpul celui decedat în ceremoniile creştine).

La rândul său, Gaya (Geții se mai numeau și „Fii Gayei” (Gaeții); Mama Gaya Vultureanca, pasărea-unicorn, cea care a săvârşit hierogamia cu ţapul Pan (sau cu Cerbul Sharaba, cel cu opt picioare)), această rudă apropiată a Acvilei, cu înfăţişarea sa majestuoasă, cu zborul înălţător şi vederea acerbă, este un simbol universal şi-l reprezintă pe zeul atoatevăzător al cerului. Mai reprezintă de asemenea curaj, victorie şi putere, semeţie, tunet şi furtună. Pentru vechii greci şi romani, acest simbol era unul purtător al luminii pentru Zeus şi reprezenta victoria. În creştinism, Gaya (Acvila) simbolizează omnipotenţa lui Dumnezeu, credinţa, ascensiunea lui Christos şi pe Sf. Ioan. Gaya (Acvila) împărtăşeşte simbolismul păsării antice Phoenix pentru că, în legea creştină, aceasta se reînnoieşte pe sine la fiecare zece ani, zburând în soare, iar apoi în mare, de trei ori. În felul acesta ea devine un simbol al naşterii din nou şi al botezului. Un şarpe în ciocul unei păsări Gaya (Acvilei) semnifică victoria lui Christos asupra Răului. Forma de strană a Gayei (Acvilei) ţinând o Biblie, reprezintă inspiraţia Scripturii Sfinte şi Puterea. Gaya (Acvila) mai apare ca o emblemă solară, bătându-se cu şerpii (şerpii întunericului) sau aflată în conflict cu un taur sau cu leu, luptă din care iese întotdeauna victorioasă, demonstrând astdfel triumful spiritului asupra puterii lumeşti. În tradiţiile amerindienilor, aripile acvilei simbolizează razele soarelui, semnifică ziua şi este mijlocitorul principal dintre oameni şi zei. Domnind ca un rege peste toate păsările, Gaya (Acvila) este emblema regalităţii, dar este şi simbolul vestitorului. Gaya (Acvila) cu două capete a Bizanţului renăscuse din simbolismul hittit al zeilor gemeni ai puterii şi ai tuturor ştiinţelor. Multe state au adoptat acvila ca emblemă sau stemă, fiind dealtfel şi un simbol al patriotismului şi al suveranităţii. Printre aceste state putem enumera România, dar şi Statele Unite ale Americii. Asociat cu cele şapte păcate capitale şi cu cele patru virtuţi fundamentale, are semnificaţii bivalente, simbolizând mândrie şi dreptate. Aceste simboluri perene pot fi întâlnite şi în decoraţiunile plăcuţelor de argint din Tezaurul dacic de la Lupu, găzduit în prezent de Muzeul Unirii din Alba Iulia (descoperit în anul 1978, în comuna Cergău, judeţul Alba). Două dintre plăcuţe au pe suprafaţa lor un décor înscris într-un chenar cvasicircular din perle o imagine ce reprezintă un vultur cu aripile ridicate, ce are în gheare un şarpe. Capul şarpelui este ridicat spre capul păsării. Atitudinea celor doi nu este duşmănoasă. Pe o altă plăcuţă de ceremonial apare o zeitate (preoteasă; regină) ce are în mâna dreaptă un şarpe – balaur, iar în mâna stângă o cupă – rhyton pentru libaţii. Într-o altă imagine zeitatea redată are în mâna dreaptă şarpele – balaur, iar în mâna stângă are o felină-cameleon (cu limba foarte lungă). Mai există o altă plăcuţă cu o zeitate cu aripi, având de-a dreapa şi stânga, două feline în poziţie de aşteptare. Tezaurul de la Lupu este datat în cea de a doua jumătate a secolului II î.e.n. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*