Vestea că Iisus vindecă bolnavii şi scoate demoni s-a răspândit în tot ţinutul Capernaumului. Oamenii îşi aduceau bolnavii sâmbăta seara, după apus, pentru că în timpul sabatului era interzisă orice activitate. Chiar şi faptele bune erau interzise. Despre transportul bolnavilor neputincioşi, sâmbăta, înainte de apus, nici nu putea fi vorba. Luca ne spune că Iisus îi vindeca pe toţi prin punerea mâinilor, indiferent dacă boala avea o cauză medicală sau dacă era provocată de posedarea de demon. Demonul nu poate trece de la un om la altul prin contact fizic.
Demonii îl recunosc pe Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Iată că aceste fiinţe malefice au acces la rezervorul universal şi supranatural de cunoştinţe. Nimeni nu ştia la aceea dată că tămăduitorul din Capernaum este însuşi fiul lui Dumnezeu Tatăl! Interesant este că demonii nu pot intra în orice persoană după voinţa lor. Dumnezeu este cel care le permite acest lucru ca urmare a păcatelor comise de viitorii posedaţi, din cauza revoltei împotriva lui Dumnezeu sau din cauza unui blestem! Demonii există; sunt fiinţe spirituale reale nu doar produsul fanteziei umane. Dovadă este că ei ştiau înaintea discipolilor lui Iisus că El este Fiul Lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte ei -demonii- au acces la planul de existenţă supranatural de unde îşi iau informaţiile despre realităţile supramundane. Aşa se explică faptul că demonul ştia exact cine este Iisus cu trei ani înainte să afle apostolii acest lucru. Eliberea de demoni este singura minune care nu apare în Vechiul Testamanet. Exorcizările se pot face numai în numele lui Iisus Hristos. Matei 4.23-24: Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa întru popor. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei aflaţi în suferinţă şi cuprinsi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca.
Cheia acestui pasaj din Matei este enumerarea problemelor pe care Iisus le vindeca. Din enumerarea din pasajul citat înţelegem că suferinele sunt provocate de boli, adică de probleme medicale, dar şi de demoni. Lunatecul este şi el sub influenţa malefică. Este important să se fac distincţie – o face şi Matei – între boala de origine medicală şi posedarea de demon. Demonului i se poate ordona să iasă din om, bolii mai greu… Dar şi demonul poate provoca boala. De aceea, exorcistul trebuie să facă distincţia clară şi să cerceteze dacă boala are origine naturală -medicală – sau una demonică. Marcu 3.9-12: Şi le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioara; aceasta, din pricina mulţimii, că să nu-L îmbulzească; fiindcă pe mulţi îi vindecase, de aceea năvăleau asupra-I, pentru că toţi câţi erau în suferinţă să se atingă de el. Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. Şi El mult le certa, că să nu-l facă ele cunoscut.
Iisus nu a cerut o barcă pentru a scăpa de mulţime, ci a procedat aşa ca să poată continua să predice în condiţii optime. El era în pericol de a fi strivit de mulţimile care au venit să-L vadă căutând la El vindecarea sau eliberarea demon. Din nou în această întâmplare din viaţa lui Iisus vedem că Mântuitorul face minuni vindecând şi exorcizând; de data aceasta fără să-i atingă pe cei suferinzi, fără să pună mâinile, el stând pe o barcă plutitoare, la oareşce distanţă de mal. Cu toate acestea, aflăm că mulţi din cei care-L căutau, s-au tămăduit prin atingerea de El – probabil înainte de a urcă pe corabie.
Mai aflăm că mulţi veneau la el având probleme demonice. Probabil că versetul 11 – Şi duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I şi strigau, zicând: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” – trebuie înţeles în sensul că cel ce cădea înaintea Mântuitorului era cel eliberat de demon în momentul în care duhul necurat elibera trupul celui posedat. Din nou putem constata că demonii posedau cunoştinţe supranaturale despre Iisus, predicatorul de pe corabia din Marea Galileii, ei cunoscând faptul că este Fiul lui Dumnezeu; această informaţie dobândind-o, nu din predica lui Iisus, ci din surse supranaturale.
În versetul 12 -Şi El mult le certă, că să nu-l facă ele cunoscut – ni se spune printre rânduri că demonii răspândeau vestea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi, din faptul că ei erau certaţi pentru acesta, putem deduce că demonii – deşi sub autoritatea deplină a lui Dumnezeu – nu întotdeauna îi ascultau vorbele. Această informaţie este foarte importantă şi pentru exorcistul de astăzi care nu trebuie să dezarmeze când demonul care îl macină pe un om nu părăseşte trupul la primul îndemn, căci, din versetul 12, cunoaştem că nici Iisus nu a fost ascultat imediat de demon. Cum vrem ca un simplu muritor, fie el şi purtător de har preoţesc, să fie ascultat din prima! Trebuie multă răbdare şi perseverenţă în lupta cu demonii! Matei 9.32-33: Şi plecând ei iată au adus la El un om mut, având demon. Şi scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit. Iar mulţimile se minunau, zicând: „Aşa ceva niciodată nu s-a arătat în Israel”
În acest scurt episod, Matei nu ne dă prea multe informaţii, totuşi, sunt două lucruri de punctat: în primul rând, din nou ni se relatează despre o minune săvârşită de Iisus; scoaterea de demon. Interesant este că nu ni se dă nici o informaţie despre faptul dacă Iisus i-a ordonat sau nu verbal demonului să părăsească omul mut aşa cum s-a întâmplat în relatările înainte citate. În al doilea rând, trebuie subliniată constatarea că „aşa ceva niciodată nu s-a arătat în Israel”, dar nu ni se precizează ce anume nu s-a mai văzut: alungarea demonului, un mut care a reînceput să vorbească sau vindecările miraculoase descrise de evanghelistul Matei în versetele anterioarea celor mai sus citate. Matei 12.22-28: Atunci au adus la El un demonizat orb şi mut şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea. Iar mulţimile toate se mirau, zicând: „Oare nu este Acesta Fiul lui David?” Fariseii însă, auzind ziceau: „Acesta nu-i scoate pe demoni decât cu Belzebuul, căpetenia demonilor?”. Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte, şi oricare cetate sau casă care se dezbină în sinea ei nu va dăinui. Şi dacă Satana îl scoate pe Satana, s-a dezbinat în sinea lui, dar atunci cum va dăinui. Şi dacă Eu îi scot pe demoni cu Belzebuul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea, ei va vor fi judecători.
Omul care a fost adus lui Iisus se confrunta cu două probleme de sănătate: era orb şi mut. Iisus însă a tratat problema că fiind una de natură demonică. Acesta este una din acele exemple care ilustrează că anumite boli sunt provocate de demoni. Dar să ţinem minte că nu toate bolile sunt provocate de spirite malefice. Nu ni se spune cum anume l-a eliberat Iisus de demon pe cel posedat; nu ştim dacă a certat demonul, nu ştim dacă şi-a pus mâinile asupra celui posedat sau dacă a poruncit demonului să iasă. Dacă metoda folosită de Iisus ne ar fi fost de folos să-l cunoaştem cu siguranţă Biblia ne ar fi indicat acest lucru. Ceea ce este important este că omul a fost tămăduit şi a început să vadă şi să vorbească.
Fariseii credeau în existenţa a două împăraţii: împărăţia lui Dumnezeu şi regatul lui Satan. Am întâlnit şi astăzi creştini care nu sunt conştienţi de aceste realităţi. Evreii au crezut în existenţa lui Satan şi în faptul că demonii pot intra în oameni posedandu-i . Mai credeau că Fiul lui David, Mesia, care va veni, va fi stăpânul împărăţiei lui Dumnezeu, dar va avea puterea absolută şi asupra tărâmului demonilor şi a lui Satan. Ştim că împărăţia lui Dumnezeu este veşnică şi puternică şi că Dumnezeu este atotputernic, astfel că Satan nu are nici cea mai mică şansă de izbândă.
Noi, creştinii, avem obligaţia să răspândim vestea cea bună despre împărăţia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, trebuie să luptăm împotriva lui Satan şi a demonilor, inclusiv prin alungarea acestora. Aceste versete din Evanghelia lui Matei ne dau câteva informaţii – destul de puţine – despre lumea supranaturală a regatului lui Satan şi despre organizarea sa: ne spune că demonii au o capătenei, numele lui este Belzebuul. În practicile de exorcizare, uneori, este foarte important să ştim cu ce demon avem de a face, cum se numeşte. Aici aflăm doar se numeşte căpetenia demonilor şi că este căpetenia lor. Luca 8.1-3: Şi a fost după aceea că El umblă prin cetăţi şi prin sate, propavaduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu; şi erau cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza- un dregător al lui Irod-, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor.
Prin aceste versete, Luca începe un nou capitol al evangheliilor; ne introduce în scenă aceste femei pregătindu ne deja pentru scenă răstignirii şi a învierii. În versetele 2 şi 3 -şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana femeia lui Huza -un dregător al lui Irod şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor – textul este oarecum ambiguu cu privire la diferenţa dintre vindecare şi eliberare demon. Probabil, apostolul Luca -care era medic profesionist – nu recunoaşte nici o diferenţa între cele două tipuri de minuni. De altfel, în toate evangheliile de cele mai multe ori cele două minuni sunt evidenţiate împreună. Totuşi, trebuie să subliniez că vindecarea trupească şi exorcizarea sunt două acte distincte. Una mai uşor de recunoscut celelalt învăluit de un nor de mister amestecat cu ruşine de către cel suferind.
Astăzi auzim multă lume povestind cum s-a vindecat de o boală, de un cancer sau ulcer, dar aproape niciodată nu auzim pe nimeni spunând că a fost eliberat de un demon. Oamenii, chiar şi clericii, sunt sceptici şi derutaţi, chiar ruşinaţi, atunci când vine vorba despre demoni. În vremea lui Iisus era un lucru obişnuit, îndrăznesc să spun chiar cotidian, credinţa în demon şi în posedare şi „tratarea” acestei situaţii. Evreii au fost conştienţi şi de faptul că îmbolnăvirea este o consecinţă a păcatului, adică dacă eşti bolnav cu siguranţă ai păcătuit. Boală putea fi provocată nu numai de păcatul comis de persoana purtătoare de simptomele bolii dar şi de ascendenţii lui lui până la gradul al patrulea.
Viaţa de zi cu zi ne conduce, din cauza imperfecţiunilor noastre, la comiterea a numărate păcate gândite vorbite sau înfăptuite. Pe toţi dintre noi. De aceea, nu este o ruşine să recunoaştem păcatul şi să-l mărturisim şi să ne vindecăm în acest fel. Aşa stă treaba şi cu demonul. Dacă starea noastră precară are ca sursă prezenţa unui demon, nu este nicio ruşine să cerem ajutor de la preot şi să ne eliberăm şi să obţinem vindecarea trupească şi spirituală. Tot aşa, nu este o ruşine să mărturisim acest lucru, să spunem cu capul ridicat că preotul nostru duhovnic ne a ajutat să ne eliberăm de demon şi acum putem să ne continuăm viaţa sănătos şi liber. Tot ce vine de la Dumnezeu este bun. Dumnezeu permite demonului să între în cineva, nu pentru a face rău, ci cu scopul de a îndrepta – omul , de a-l face conştient că păcătuieşte. Este modul lui Dumnezeu de a ne trage de mânecă, să ne atenţioneze că suntem pe căi greşite. Eliberarea de demon este mână întinsă de Dumnezeu celui îndreptat, pentru că exorcizarea nu se poate face decât în numele domnului nostru Iisus Hristos; Atunci când Dumnezeu ne ajută să scăpăm de vrăjmaşul neîncarnat avem obligaţia să mărturisim acest lucru semenilor noştri, să-i facem conştienţi atât de faptul că demonii sunt fiinţe spirituale existente nu doar personaje în superproducţiile hollywoodiene, aşa cum cred mulţi, dar şi că există mijloace de alungare a duhurilor necurate în sânul bisericii noastre milenare apostolice. Biserica ne pune la dispoziţie mijloacele de eliberare de demon în numele lui Iisus Hristos. Nu este nicio ruşine; Este foarte ciudată atitudinea bisericii de astăzi cu privire la acest subiect devenit subiect tabu.
Îmi permit să dau un exemplu din viaţă mea personală cu toate că nu pot fi un model pentru nimeni fiind cel mai păcătos dintre păcătoşi. Ca urmare a modului meu de viaţă păcătos, dezordonat am devenit obez morbid şi depresiv cronic. Viaţa era un chin. Am trăit având că scop în viaţă banul şi cariera. Am uitat complet de Dumnezeu, de sufletul meu şi nu am reazlizat efemeritatea acestei vieţi. Ca să va imaginaţi cum stătea treaba: eu am 168 de cm înălţime şi am avut 120 de kilograme şi luam în medie 20 de pastile pe zi pentru diferitele mele afecţiuni. La îndemnul unui prieten de al meu am început să mă rog. Azi un tatăl nostru, mîine un psalm şi aşa mai departe. Spre surprinderea mea lucrurile au început să mi se limpezească în faţă ochilor minţii: am realizat că mă confrunt cu o dublă problemă, una pur medicală şi una demonică, care-mi afecta comportamentul: mă împingea la patima mâncatului, mă făcea irascibil şi arogant, ceea ce îndepărta prietenii de mine şi din cauza asta mă întristăm şi mâncăm din nou. Mi-am rezolvat problemele medicale – probabil demonul a fost care m-a împiedicat să le rezolv cu zece ani înainte – şi am început să mă duc la un duhovnic care îmi citea regulat dezlegări. Şi, de pe o zi pe alta, problemele mele spirituale s-au rezolvat.
De unde am observat asta? Din faptul că oamenii care m-au ocolit până atunci au început să mă întrebe ce s-a întâmplat cu mine, că sunt un alt om, că am devenit prietenos, săritor şi generos, aplecat spre rezolvarea problemelor altora. Această schimbare nu se poate „induce” medicamentos. Astăzi spun tuturor fericit că am fost un om posedat de demon, dar acum sunt un om liber, fericit şi sănătos şi într-o bună relaţie cu Dumnezeu care îmi ascultă rugăciunile de fiecare dată. Matei 12.43-45: Iar când duhul necurat a ieşit din om, umbla prin locuri fără apă şi caută odihnă şi nu găseşte, apoi zice: Mă voi întoarce în casă mea din care am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu neamul acesta viclean.
Lasă un răspuns